ICCJ. Decizia nr. 436/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 10 martie 2003, reclamanta N.M. a chemat în judecată Guvernul României și Consiliul Local Buzău, solicitând anularea H.G. nr. 1348/2001, poziția nr. 1302 din anexe, (M. Of. nr. 621 bis/22.08.2002), dată în baza H.C.L. nr. 117/1999 poziția nr. 1312, invocând nelegalitatea acestora și încălcarea dreptului său de proprietate.
Reclamanta a solicitat și suspendarea H.G. nr. 1348/2001, poziția nr. 1302 din anexe, în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990.
în motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că, deși este proprietara terenului în suprafață de 1473 mp, situat în municipiul Buzău, terenul a fost preluat de stat, abuziv și fără titlu și cuprins la poziția nr. 1302 din H.G. nr. 1348/2001, Primăria municipiului Buzău refuzând restituirea acestuia.
Reclamanta a mai arătat, pe de o parte, că dovada calității sale o face cu certificatul de moștenitor nr. 327 din 26 mai 1971 și certificatul nr. 1889 din 6 decembrie 1984. Pe de altă parte, aceasta mai arată că pe rolul Tribunalului Buzău se află dosarul nr. 1313/2001, privind revendicarea terenului ce i-a fost preluat fără titlu valabil și fără despăgubiri, și cu toate că a notificat Primăria municipiului Buzău, conform prevederilor Legii nr. 10/2001, aceasta a decis trecerea bunului în domeniul public, iar Guvernul României a atestat ilegal un drept de proprietate ce nu aparține C.L.P.M. Buzău.
în aceste condiții arată reclamanta, H.G. nr. 1348/2002 este constitutivă de drepturi de proprietate în favoarea Primăriei Buzău, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 213/1998.
La data de 22 aprilie 2003 a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, Ministerul Administrației Publice, admisă în principiu prin încheierea din 4 septembrie 2003.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2018 din 27 noiembrie 2003, a admis excepția tardivității acțiunii reclamantei, pe care a respins-o pe acest motiv, fără a se mai pronunța și pe alte excepții invocate în cauză.
S-a reținut că H.G. nr. 1348/2001 anexă a fost publicată în Monitorul Oficial, la 22 august 2002, iar cererea adresată Primului ministru a fost datată 22 ianuarie 2003 și comunicată la 24 ianuarie 2003, peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta N.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în dezvoltarea motivelor sale de recurs, recurenta-reclamantă susține că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și că instanța nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare, precum și a unor dovezi administrate în cauză. în acest sens, recurenta-reclamantă arată că instanța de fond nu a avut în vedere prioritatea reglementărilor internaționale, în principal a art. 1 din Pactul nr. 1 privind protecția proprietății, pact adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, coroborat cu cele ale art. 17 din Convenție și art. 20 alin. (2) din Constituția României, arătând că printr-un act administrativ ilegal nu poate fi desființat dreptul de proprietate, drept fundamental, imprescriptibil și garantat de art. 41 din Constituție.
în mod greșit susține recurenta, instanța de fond nu a avut în vedere această excepție și nu s-a pronunțat pe ea, astfel cum nu s-a pronunțat nici cu privire la tardivitatea întâmpinării pârâtei Primăriei municipiului Buzău.
Printr-un alt motiv de recurs se susține că instanța de fond nu s-a pronunțat nici cu privire la cererea sa de suspendare, nici asupra apărărilor sale cu privire la realizarea procedurii prealabile și nici asupra cererii sale privind înscrierea în fals.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, în sensul considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 1 și 5 din Legea nr. 29/1990, lipsa sau tardivitatea procedurii prealabile nu este similară cu tardivitatea sesizării instanței.
Totuși, astfel cum rezultă din practicaua sentinței atacate, instanța de fond nu a făcut o distincție clară între lipsa procedurii prealabile, tardivitatea acestei proceduri și tardivitatea sesizării instanței, iar părțile prezente au pus concluzii pe probleme diferite.
în plus, deși apărătorul recurentei-reclamante a solicitat proba cu acte în constatarea excepției, totuși instanța de fond a respins-o, făcând trimitere la sentința civilă nr. 1143/2002, potrivit căreia această excepție a fost soluționată cu putere de lucru judecat, deși ulterior nu s-a mai pronunțat și pe această excepție.
De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la apărarea recurentei-reclamante, referitoare la excepțiile invocate în baza Legii nr. 29/1990, în raport cu dispozițiile constituționale și cele ale pactelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Cum instanța de fond nu s-a pronunțat și cu privire la excepția puterii lucrului judecat, aceasta trebuia să aibă în vedere soluționarea excepției bazată pe art. 5 din Legea nr. 29/1990, că H.G. nr. 1348/2001 a fost publicată la 22 august 2002, în Monitorul Oficial nr. 621, dar în articolul unic al acesteia se arată că bunurile cuprinse în anexele 1-86, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, "se publică ulterior". Cu toate acestea, în Monitorul Oficial nr. 621 bis din aceeași zi (22 august 2002) s-a publicat Anexa nr. 2 - inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului București.
în aceste condiții se impuneau verificări cu privire la aspectele legate de publicare, respectiv dacă Monitorul Oficial nr. 621 bis a fost publicat, s-a comunicat doar pentru abonați și avizați sau în procedura uzuală, în raport cu care să se poată aprecia regularitatea respectării termenelor prevăzute de art. 1 și 5 din Legea nr. 29/1990.
Neprocedându-se în modul mai sus arătat, a fost admis recursul, a fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 453/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 435/2005. Contencios → |
|---|
