ICCJ. Decizia nr. 4379/2005. Contencios
| Comentarii |
|
La data de 25 octombrie 2004 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Zalău, dosarul nr. 5605/2004, având ca obiect acțiunea formulată de SC R. SA - Direcția de Telecomunicații Sălaj, împotriva pârâților P.O. Dragu, C.C. Hida, B.A., comuna Dragu, prin Primar și Consiliul Local Dragu, pentru constatarea calității de proprietar asupra imobilului teren de 49 mp și a unei suprafețe utile de 34,30 mp din construcțiile situate în Dragu, în care își desfășoară activitatea Oficiul Comercial Dragu, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.12 nr. 0068, emis de Ministerul Comunicațiilor, la 17 septembrie 1998 și H.G. nr. 673/1997, dezmembrarea parcelei cu nr. top 85 - 86/1 și a parcelei cu nr. top 98/2, apartamentarea clădirii și intabularea în C.F., a dreptului de proprietate astfel dobândit.
întrucât Primarul comunei Dragu a invocat excepția de nelegalitate parțială a H.G. nr. 456/1996, a H.G. nr. 673/1997 și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.12 nr. 0068, Judecătoria Zalău, prin încheierea din 29 aprilie 2005, a dispus suspendarea cauzei și sesizarea Curții de Apel Cluj, în considerarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.
în justificarea excepției invocate, Primarul comunei Dragu a susținut că imobilul în care a fost amenajată centrala telefonică, nu putea face obiectul actelor administrative contestate, deoarece în raport cu destinația lui - cămin cultural, făcea parte din domeniul public de interes local, fiind inclus, ca atare, în inventarul întocmit în anul 1999, în temeiul Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul său juridic, conform H.C.L. nr. 435/1999, validată prin H.G. nr. 966/2002.
Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației București, prin întâmpinarea înregistrată la 1 iulie 2005, a invocat excepția inadmisibilității unei astfel de acțiuni, în considerarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 554/2004, motivat de faptul că acțiunea în constatare a fost promovată anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar pe fond a solicitat respingerea excepției de nelegalitate, motivat de faptul că terenul pentru care s-a eliberat certificatul de atestare a R.T., prin H.G. nr. 456/1996, iar prin H.G. nr. 673/1997 s-a prevăzut expres în alin. (1) al art. 3, că la data reorganizării, această regie nu are în administrare bunuri proprietate publică, ceea ce echivalează cu o trecere a terenurilor din proprietatea publică a statului, în proprietatea privată a acestuia și apoi în proprietatea reclamantei, o atare abilitare a guvernului fiind stabilită chiar și prin dispozițiile ulterioare ale Legii nr. 213/1998,art. 10 alin. (2).
S-a apreciat că hotărârea consiliului local din anul 1999, este nelegală și nu este de natură să justifice anularea acestui certificat care a fost eliberat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii lui.
Guvernul României, prin întâmpinarea înregistrată la 6 iulie 2005, a solicitat respingerea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (4) din H.G. nr. 673/1997 privind înființarea S.N.Tc. R. SA, prin reorganizarea R.A. R.T., susținând că această hotărâre a fost adoptată conform O.U.G. nr. 30/1997, privind reorganizarea regiilor autonome și prevederilor Legii nr. 31/1990, privind societățile comerciale, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 32/1997.
în opinia Guvernului, pârâtul nu este titularul dreptului de proprietate asupra terenului în discuție, drept ce se consideră a fi lezat prin actul administrativ dedus judecății, întrucât regimul juridic al terenului a fost schimbat succesiv prin H.G. nr. 456/1996 și H.G. nr. 673/1997, emise cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, inclusiv a normelor de tehnică legislativă, iar hotărârea Consiliului local nr. 435/1999 a fost emisă ulterior adoptării H.G. nr. 673/1997, astfel că nu poate să conducă la anularea parțială a actului normativ contestat.
S-a învederat și faptul că prin soluționarea excepției de nelegalitate, instanța nu poate anula actul administrativ cu privire la care s-a invocat, hotărârea pronunțată producând efecte numai între părțile litigante, prin modul în care a fost redactat art. 4 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul înțelegând să confere procedurii de soluționare a acestuia, o înfățișare similară cu procedura de soluționare a unei excepții de neconstituționalitate, cu singura deosebire că în primul caz, soluționarea excepției este de competența instanței de contencios administrativ, iar în cel de-al doilea caz, soluționarea excepției cade în competența Curții Constituționale.
S-a apreciat, totodată, că excepțiile de nelegalitate invocate nu s-ar putea admite în condițiile în care legea aplicabilă la data introducerii acțiunii în constatare era Legea nr. 29/1990, și nu Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 483 din 21 iulie 2005, a admis în parte cererea formulată de comuna Dragu, prin Primar, în contradictoriu cu S.N.Tc. R. SA - Direcția de Telecomunicații Sălaj, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Guvernul României, P.O. Dragu și B.A. și în consecință, a constatat nelegalitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.12 nr. 0068 din 17 septembrie 1998, pentru suprafața de teren de 49 mp, poziția 17 din lista anexă.
Totodată, instanța de fond a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 456/1996 și a H.G. nr. 673/1997, respingând și excepția inadmisibilității cererii având ca obiect cercetarea legalității actelor administrative care fac obiectul litigiului.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut, pe de o parte, conformitatea celor două hotărâri ale Guvernului, cu legea, precum și nelegalitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate în limita a 49 mp teren care nu a format obiectul protocolului încheiat în baza H.G. nr. 456/1996, nefiind indicat, ca atare, nici în anexa la H.G. nr. 673/1997.
Pe de altă parte, instanța învestită cu soluționarea excepțiilor de nelegalitate, a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, în raport cu data invocării acesteia, precum și faptul că efectele soluției date în rezolvarea excepțiilor nu sunt limitate la cazul dedus judecății.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal, pârâții SC R. SA - Direcția de Telecomunicații Sălaj și Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041C. proc. civ.
în dezvoltarea recursului formulat, SC R. SA - Direcția de Telecomunicații Sălaj susține că instanța de fond în mod nelegal a respins apărările formulate cu privire la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, raportat la prevederile art. 27 ale Legii nr. 554/2004, precum și la faptul că, deși autoritatea locală cunoștea conținutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, totuși nu l-a atacat în baza Legii nr. 29/1990, de la emiterea acestuia trecând aproape 7 ani, inadmisibilitatea și tardivitatea invocării excepției de nelegalitate fiind evidente.
Recurenta mai susține că lista bunurilor prevăzută în anexa la H.G. nr. 456/1996, nu este exhaustivă, iar trecerea în proprietate a imobilelor R. s-a efectuat în baza unor acte normative speciale, în speță a H.G. nr. 673/1997, coroborat cu H.G. nr. 834/1991. în plus, susține reclamanta, dreptul de administrare al terenului în suprafață de 49 mp din comuna Dragu, a fost atribuit societății, ulterior H.G. nr. 456/1996, în urma măsurătorilor topometrice efectuate în teren, dar că în fapt R. a folosit suprafața construită și suprafața de teren atribuită ulterior în administrare și în proprietate dintr-o perioadă anterioară semnării Protocolului din iulie 1996 cu comuna Dragu.
în plus, recurenta arată, pe de o parte, că titlul de proprietate dedus controlului de legalitate atestă perfect valabil atât situația de fapt, cât și cea juridică a imobilului deținut de societate. Pe de altă parte, se invocă și faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 834/1991, certificatul de atestare a dreptului de proprietate deținut de R. SA este supus regimului de publicitate imobiliară.
Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației critică soluția instanței de fond, pe de o parte, pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 554/2004, în sensul că trebuia admisă excepția inadmisibilității cererii având ca obiect cercetarea legalității actelor administrative în baza dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, se critică soluția adoptată, considerându-se că eronat s-a reținut că terenul în cauză nu a format obiectul protocolului încheiat în baza H.G. nr. 456/1996, nefiind indicat, ca atare, nici în H.G. nr. 673/1997. Aceasta, întrucât, în opinia recurentului, dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 456/1996 erau clare, în sensul că imobilele compuse din construcții și terenurile aferente, proprietate publică a statului, în care își aveau sediile unitățile proprii ale R.A. R.T., se transmit din administrarea consiliilor locale, respectiv a regiilor autonome de interes local, în administrarea R.A. R.T.
Faptul că în procesul-verbal de predare-primire încheiat între Consiliul local și R. nu a fost trecut și terenul în discuție, "nu se poate datora decât dintr-o eroare", iar această omisiune nu elevă intenția legiuitorului, arată recurentul.
în plus, arată recurentul, ar fi greu de presupus faptul că legiuitorul, prin H.G. nr. 456/1996 și H.G. nr. 673/1997, a intenționat să dea mai întâi în posesie și apoi în proprietate către R., doar clădirea, iar nu și terenul pe care aceasta a fost construită.
Examinându-se cauza, în raport cu toate criticile formulate, cu materialul probator administrat în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., se constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Cu privire la motivul de recurs, invocat de ambele recurente, referitor la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, în raport cu dispozițiile art. 27 din Legea nr. 554/2004 și data introducerii acțiunii, se reține că soluția instanței de fond este cea corectă.
Astfel, înalta Curte a constatat, pe de o parte, că dispozițiile art. 27 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora cauzele aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței, nu se referă la excepția de nelegalitate.
Aceasta, întrucât, pe de o parte, judecarea acestor excepții în formula prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, nu exista înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, respectiv formula asemănătoare celei a excepției de neconstituționalitate a legilor și ordonanțelor.
Pe de altă parte, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Efectul constatării nelegalității actului administrativ fiind acela că instanța în fața căreia s-a ridicat excepția va soluționa acea cauză, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată. Așadar, actul nu este anulat, cum greșit au înțeles recurenții.
De altfel, în cauză, excepția de nelegalitate a fost invocată în cadrul procesului civil, în februarie 2005, impunându-se a fi examinată în condițiile Legii nr. 554/2004, deci de către instanța specializată, raportat la caracterul de strictă interpretare și imediată aplicare a normelor procedurale instituite prin art. 4 din această lege, fiind, deci, irelevantă data înregistrării acțiunii la instanța de drept comun, astfel cum corect a reținut și instanța de fond.
Cu privire la motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, se constată că nici acestea nu pot fi primite.
Astfel, este de necontestat că H.G. nr. 456/1996 privește "transmiterea unor imobile în administrarea R.A. R.T.
Conform art. 1 din această hotărâre, imobilele compuse din construcții și terenurile aferente, proprietatea publică a statului, în care își au sediile unitățile proprii ale regiei, cu datele de identificare prevăzute în anexă, se transmit din administrarea consiliilor locale, respectiv a regiilor autonome de interes local, în administrarea R.A. R.T., iar potrivit dispozițiilor art. 2 al aceluiași act normativ, predarea-primirea construcțiilor și a terenurilor aferente se face pe bază de protocol încheiat între părți, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.
La Anexa nr. 1 pct. 8 - județul Sălaj se face referire doar la "Of. C.T.T. comuna Dragu", 4 încăperi din clădirea comună cu Consiliul L,ocal în suprafață de 38 mp. De altfel, chiar recurenții recunosc că terenul în discuție nu a fost menționat în protocolul de predare-primire.
Ulterior, prin H.G. nr. 673/1997 privind înființarea S.N.Tc. R. SA, prin reorganizarea R.A. R.T. s-a stabilit regimul bunurilor societății.
Conform art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 673/1997, la data reorganizării, R.A. R.T. nu are în administrare bunuri proprietate publică, iar potrivit dispozițiile art. 3 alin. (4), trec în proprietatea regiei, bunurile aparținând domeniului privat al statului ori unităților administrativ-teritoriale.
Prin urmare, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, terenul în suprafață de 49 mp a fost inclus fără nici o justificare legală în certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat, condițiile în care acesta nu a format obiectul protocolului încheiat în baza H.G. nr. 456/1996 și nici nu a fost indicat în anexele celor două acte normative (H.G. nr. 456/1996 și H.G. nr. 673/1997).
Cu referire la motivul de recurs privind publicitatea imobiliară, se constată că recurenții-pârâți nu au prezentat dovezi în sensul susținerilor lor și, de altfel, este de reținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu a fost anulat, ci s-a constatat doar, pe calea excepției, că pentru 49 mp, aceasta nu poate fi considerat legal la soluționarea cauzei de drept comun.
Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, amplu și corect motivată, iar criticile formulate acesteia, nefondate, a fost respins recursul declarat în cauză, conform dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 4 și 28 ale Legii nr. 554/2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4477/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4456/2005. Contencios → |
|---|
