ICCJ. Decizia nr. 4385/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 27 noiembrie 2003, reclamantul B.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, anularea deciziei nr. 382 din 20 martie 2003, emisă de pârâtă, anularea sancțiunii dispusă prin această decizie și obligarea pârâtei să-i restituie sumele reținute în mod abuziv, până la soluționarea contestației formulate la Consiliul de Onoare și Disciplină.
în motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, în mod eronat, prin actul contestat, pârâta l-a sancționat cu diminuarea salariului de bază cu 15%, pe o perioadă de 3 luni, pentru faptul că, fără a avea competență, a întocmit o adresă la Biroul Vamal Gara de Nord, a lipsit de la serviciu în data de 12 februarie 2003, între orele 14.00 - 15.30, fără acordul șefului de serviciu și, pe data de 25 octombrie 2002, după îndeplinirea sarcinilor de serviciu, nu a lăsat mașina la garaj, cu toate că nu se face vinovat de săvârșirea acestor abateri.
Tribunalul București, secția a VIII-a de conflicte de muncă și litigii de muncă, prin sentința civilă nr. 293 din 28 ianuarie 2004, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, reținând, în raport cu calitatea reclamantului, de funcționar public, într-o autoritate publică centrală, incidența prevederilor art. 74 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu cele ale art. 3 alin. (1) C. proc. civ.
Judecând în fond pricina, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 561 din 23 martie 2004, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că sancțiunea disciplinară a fost corect individualizată, în raport cu abaterile săvârșite și reținute de autoritatea vamală și cu dispozițiile art. 98 lit. b) și c) din O.G. nr. 16/1998, ținând cont și de împrejurarea că reclamantul a mai fost sancționat disciplinar și prin decizia nr. 1515 din 15 august 2001.
împotriva ultimei sentințe menționate a declarat recurs, în termen legal, reclamantul B.R., solicitând, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii sale, așa cum a fost formulată.
Recurentul, reiterând considerentele din acțiune, a susținut, în esență, că în mod eronat, faptele reținute în sarcina sa, prin decizia contestată, au fost considerate abateri.
Astfel, în ceea ce privește adresa către Biroul Vamal Gara de Nord, aceasta nu a produs efecte juridice, nepărăsind sediul autorității pârâte și nefiind semnată de conducere.
Nu poate fi considerată abatere, nici absentarea între orele menționate în decizie, fiind suficientă lipsa de pontaj pentru perioada respectivă și oricum, așa cum a dovedit, acest interval a fost recuperat prin lucrul peste program.
De asemenea, nu constituie abatere nici parcarea autoturismului de serviciu în fața locuinței recurentului, întrucât autoritatea intimată nu a fost prejudiciată în nici un fel prin această măsură.
Recurentul a mai arătat că nu se poate reține că a mai fost anterior sancționat prin decizia nr. 1515/2001, atâta timp, cât acest din urmă act nu i-a fost comunicat și nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
în fapt, în toate susținerile sale, recurentul-reclamant nu a negat săvârșirea faptelor ce i-au fost imputate, căutând doar, prin interpretări personale, să justifice săvârșirea lor prin lipsa efectelor juridice sau a vreunui prejudiciu produse în acest mod.
Așa după cum în mod corect a reținut prima instanță, recurentul nu și-a întemeiat în drept acțiunea, neputând invoca nici un text legal încălcat prin actul administrativ contestat.
în ceea ce privește motivele cererii sale, reiterate în recurs, acestea vizează exclusiv aspecte privind calificarea dată gravității și modului de interpretare a faptelor săvârșite în raport cu normele de conduită ale funcționarului public din cadrul autorității vamale, aspecte care țin de oportunitatea actului administrativ și care exced controlului de legalitate prevăzut de lege în competența instanței de contencios administrativ.
în raport cu acest aspect, pe bună dreptate, instanța fondului a apreciat că, față de probele administrate (adresa nr. 6884 din 17 februarie 2003, adresa nr. 36038 din 16 august 2002, adresa nr. 9961 din 17 mai 2001, nota de constatare nr. 10006 din 12 martie 2003, nota explicativă a recurentului-reclamant), atâta timp, cât nu se tăgăduiește săvârșirea faptelor și în raport cu prevederile art. 98 lit. b) și c) din O.G. nr. 16/1998 privind Statutul personalului vamal, interpretările recurentului, cum că respectivele fapte nu reprezintă abateri, din diverse considerente, nu pot fi reținute.
Dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea a respins prezentul recurs, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4386/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4381/2005. Contencios → |
|---|
