ICCJ. Decizia nr. 4386/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 6 februarie 2004, reclamanta SC O.N.T. SA a solicitat anularea actului administrativ prin care Casa de Pensii a municipiului București a dispus anularea convenției nr. 649/RV din 6 octombrie 2003, încheiată de reclamant cu Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, repunerea în termenul de 60 de zile pentru constituirea garanției prevăzute de art. 29 alin. (2) din O.G. nr. 61/2002 și obligarea Casei de Pensii a municipiului București la încheierea contractului de ipotecă. Reclamanta a solicitat și obligarea în solidar a pârâților: M.K., director executiv, C.T., șef executare silită, C.T., consilier juridic, C.A., director executiv adjunct, la plata sumei de 300.000.000 lei (vechi), reprezentând daune interese.
Ulterior, reclamanta a precizat că înțelege să cheme în judecată și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală care, de la data de 1 ianuarie 2004, a preluat activitatea de colectare a creanțelor bugetului asigurărilor sociale de stat, această autoritate având competența de a perfecta convenția.
în motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a încheiat convenția nr. 649/RV din 6 octombrie 2003, prin care s-a aprobat eșalonarea la plată a sumelor datorate cu titlul de obligații la bugetul asigurărilor sociale de stat, conform art. 29 alin. (2) din O.G. nr. 61/2002, societatea având obligația ca, în termen de 60 de zile de la semnarea convenției, să constituie garanțiile prevăzute la art. II pct. 4 din ordonanță.
S-a mai precizat că, deși reclamanta a efectuat toate demersurile necesare perfectării contractului de ipotecă, prima pârâtă, în mod nejustificat, a tergiversat încheierea contractului și în final a comunicat reclamantei, că i-au fost anulate facilitățile acordate prin convenție, întrucât nu a depus în timp util documentația necesară.
Prin sentința civilă nr. 690 din 14 aprilie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Instanța a reținut că singurul act prin care reclamantei i s-a făcut cunoscut faptul că a pierdut facilitățile fiscale acordate prin convenția nr. 347/2004, deoarece a expirat termenul de 60 zile pentru constituirea garanției, este răspunsul cu nr. 347/2004, la cererea petentei cu nr. 1533/2003, act care nu poate fi calificat ca act administrativ.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, reclamanta SC O.N.T. SA București.
în motivarea recursului s-a arătat, în esență, că recurenta nu a putut constitui în termen legal, garanția aferentă sumelor datorate și neachitate după data de 1 ianuarie 2003, din vina reprezentantelor persoane fizice ale Casei de Pensii a municipiului București; că pârâta nu i-a comunicat actul administrativ prin care s-a dispus pierderea facilităților fiscale, iar instanța nu a pus în vedere pârâtei, să depună acel act în baza căruia a primit de la pârâtă, adresa nr. 347/2004.
Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, care nu este structurată conform dispozițiilor art. 3021lit. c) C. proc. civ., recurenta reiterând doar motivarea acțiunii, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 3041din același cod, a reținut următoarele:
Prin convenția nr. 649/RV din 6 octombrie 2003, intervenită între Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și SC O.N.T. SA București, în temeiul O.U.G. nr. 40/2002, reclamantei i s-au acordat facilități fiscale, în sensul eșalonării plății obligațiilor datorate bugetului asigurărilor sociale de stat. La pct. 4 din convenție s-a stabilit constituirea de către debitor (reclamanta) a unei garanții pentru obligațiile datorate și neachitate până la data de 31 decembrie 2002, în termen de 60 de zile de la data încheierii convenției. La pct. 6 din convenție s-a prevăzut că nerespectarea convenției, respectiv a termenelor de plată și a condițiilor în care s-au aprobat înlesnirile la plată, atrage anularea acestora.
întrucât reclamanta, în termenul de 60 de zile stipulat în actul intitulat "convenție" cu nr. 649/RU din 6 octombrie 2003, nu a constituit garanția necesară, aceasta a pierdut facilitățile la plată.
Ca urmare a adresei reclamantei, cu nr. 1533 din 12 decembrie 2003, Casa de Pensii a municipiului București a comunicat acesteia, că a pierdut facilitățile la plată, prin adresa nr. 347 din 9 ianuarie 2004.
Adresa în cauză nu reprezintă un act administrativ de autoritate, în sensul Legii nr. 29/1990, nu generează, nu modifică și nu stinge raporturi de drept administrativ.
încetarea facilităților de plată s-a produs ca urmare a nerespectării de către reclamantă a art. 4 din actul intitulat "Convenție", iar din probele administrate în cauză nu rezultă că pârâta Casa de Pensii a municipiului București și persoanele fizice chemate în judecată, au vreo culpă în acest sens.
Casa de Pensii a municipiului București nu putea să "anuleze" convenția, astfel cum susține reclamanta, deoarece nu această autoritate a emis actul cu nr. 649/RU din 6 octombrie 2003, ci Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale. Or, nici această pârâtă nu a luat o astfel de măsură.
De altfel, este eronată susținerea recurentei-reclamante, referitoare la "anularea" convenției, întrucât nu sunt întrunite cerințele legale referitoare la nulitate. Cel mult, recurenta s-ar fi putut referi la rezilierea convenției, revocarea actului sau desființarea acestuia pentru neexecutarea unor dispoziții cuprinse în actul intitulat "convenție".
Constatarea neexecutării condițiilor impuse prin "convenția" nr. 649/RU din 6 octombrie 2003 s-a făcut de Casa de Pensii a municipiului București, în virtutea atribuțiilor conferite de lege și de Ordinul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nr. 216/2002. Ca urmare a corespondenței purtate cu reclamanta i-a înaintat acesteia, adresa nr. 347/2004. încetarea facilităților de plată s-a produs datorită nerespectării de către reclamantă, a clauzelor actului nr. 649/RU din 6 octombrie 2003, încheiat în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 40/2002.
în aceste condiții, adresa prin care s-a comunicat recurentei, intervenirea acestei situații, nu îmbracă forma actului administrativ de autoritate, motive pentru care soluția instanței de fond se apreciază ca fiind legală și temeinică.
Drept urmare, recursul reclamantei a fost respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4387/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4385/2005. Contencios → |
|---|
