ICCJ. Decizia nr. 4390/2005. Contencios
| Comentarii |
|
M.A., în contradictoriu cu Colegiul Medicilor din România, a solicitat anularea deciziei nr. 198 din 14 noiembrie 2002, emisă de pârât, precum și a deciziei nr. 260 din 12 februarie 2002, a Colegiului Medicilor județului Timiș.
La 8 aprilie 2003, reclamantul a precizat că solicită anularea deciziei nr. 198/2002, emisă de pârât și să i se comunice de unde provine sângele transfuzat lui în ianuarie - februarie 2000 la Spitalul Județean Timișoara - Clinica I de Ortopedie și dacă există vreo dispoziție ca înainte de transfuzie, pungile ce conțin sânge, să mai fie verificate de cei care dispun transfuzia și cine se face vinovat de infectarea sa cu virusul hepatitei B.
Reclamantul a arătat că nu a primit răspuns, ci s-a stabilit lipsa de vinovăție a medicilor, ceea ce nu solicitase de fapt.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 135 din 22 aprilie 2003, a respins acțiunea.
Instanța a reținut că cererea inițială a reclamantului avea ca obiect solicitarea comunicării care sunt persoanele vinovate de infectarea prin transfuzie, respectiv prin transmitere, a sa și a soției sale, cu virusul hepatitei B și în acest sens s-a pronunțat Comisia de jurisdicție profesională Timiș, prin decizia 16 din 12 februarie 2002, prin stingerea acțiunii disciplinare, soluție menținută prin decizia 198/2002, emisă de pârâtă.
Considerând hotărârea nelegală, reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea și casarea sentinței, întrucât nu s-a pronunțat pe obiectul cererii, iar soluția dată nu-și găsește reflectarea în actele dosarului.
Prin decizia nr. 6889/2004, a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de M.A., s-a casat sentința și cauza a fost trimisă, spre rejudecare.
S-a reținut că din actele dosarului rezultă neconcordanțe care nu au fost lămurite cu probele administrate, respectiv concluziile expertizelor sunt în contradicție cu diagnosticul pus în biletul de ieșire din spital din 11 iulie 2000, semnat de conferențiar doctor C.M., medic primar și certificatul medico-legal eliberat de I.M.L. Profesor Doctor Mina Minovici - Laborator Exterior Timișoara, semnat de doctor F.C.
Curtea a apreciat că se impune admiterea recursului și casarea sentinței, în baza art. 313 C. proc. civ., cu trimitere, spre rejudecare, la aceiași instanță, pentru completarea probelor, cu acte și eventual, expertiză, pentru a se pronunța dacă contaminarea cu hepatita acută tip B avută de reclamant s-a datorat transfuziei făcută acestuia.
S-a reținut că susținerea din recurs privind nepronunțarea pe obiectul pricinii, nu poate fi primită, întrucât cererea inițială privea doar comunicarea persoanelor vinovate de infectarea prin transfuzie, respectiv prin transmitere, a sa și a soției sale, cu virusul hepatitei B.
Prin sentința civilă nr. 474/2004, a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ, pronunțată în fond după casare, a fost respinsă acțiunea, ca nefondată.
Instanța a reținut, în esență, că din rezultatele efectuate de instituții și persoane de specialitate, tratamentul aplicat reclamantului a fost efectuat după regulile și normele ce guvernează specificul activității medicale, neputându-se stabili un raport de cauzabilitate între activitatea cadrelor medicale și virusul contactat de reclamant.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, reclamantul, arătând că instanța nu a dispus o nouă expertiză pentru sângele dat pentru transfuzii în lunile ianuarie - februarie 2000 și nu a respectat decizia de casare a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ.
Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este fondat.
Instanța de rejudecare nu s-a conformat îndrumărilor din decizia nr. 6889/2004, a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, astfel cum prevăd dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, nu s-a administrat proba cu expertiză, pentru a se putea pronunța dacă reclamantul a fost contaminat cu virusul hepatitei B, ca urmare a transfuziei din perioada ianuarie - februarie 2000. Instanța a avut în vedere acte întocmite privind verificarea sângelui pentru transfuzie dintr-o perioadă ulterioară, 2002, care nu sunt relevante cauzei.
De asemenea, instanța nu a lămurit neconcordanțele existente între concluziile rapoartelor medicale și diagnosticul pus în biletul de ieșire din spital al reclamantului, în acest sens impunându-se audierea doctorului C.M.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost admis și cauza a fost trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4389/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4395/2005. Contencios → |
|---|
