ICCJ. Decizia nr. 4399/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 10 mai 2005, reclamanta SC R.S. SRL Suceava a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava, suspendarea executării procesului-verbal de control nr. 84 din 22 decembrie 2003, emis de pârâtă, până la soluționarea cererii de suspendare formulată odată cu contestația împotriva procesului-verbal.
în motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, în baza titlurilor executorii nr. 124 și nr. 125 din 30 ianuarie 2005, s-a dispus indisponibilizarea conturilor societății, pentru executarea sumelor reținute ca obligații bugetare în sarcina sa, prin procesul-verbal menționat, ceea ce duce la imposibilitatea desfășurării activității, cu grave consecințe sociale.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 189 din 11 mai 2005, a admis cererea de ordonanță președințială și, în consecință, a suspendat executarea procesului-verbal de control nr. 84 din 22 decembrie 2003, emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, până la soluționarea cererii de suspendare din contestația formulată împotriva procesului-verbal de control, de către reclamantă.
Instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii de mai sus, că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 581 C. proc. civ., atât în ceea ce privește vremelnicia, cât și urgența măsurii solicitate pe cale de ordonanță președințială.
împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice județului Suceava, solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, la Tribunalul Suceava și, în subsidiar, modificarea acesteia, în sensul respingerii cererii reclamantei.
Recurenta a susținut că sentința s-a pronunțat cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe, respectiv a Tribunalului Suceava.
în subsidiar, a arătat că acțiunea este inadmisibilă, întrucât reclamanta nu a avut înregistrată la Curtea de Apel Suceava, o cerere vizând fondul dreptului.
A mai susținut că soluția primei instanțe este și nelegală și netemeinică, având în vedere că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele art. 581 C. proc. civ., privind urgența.
Recursul se va admite, în sensul și în considerarea celor ce se vor expune în continuare.
într-adevăr, așa după cum susține pârâta în primul motiv de recurs, instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată, cu încălcarea competenței altei instanțe.
Astfel, obiectul acțiunii îl constituie suspendarea executării unui act de control emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava.
în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., curțile de apel judecă în primă instanță, "procesele și cererile în materie de contencios administrativ, privind actele autorităților și instituțiilor centrale".
Or, în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 208/2005, recurenta-pârâtă, care a emis actul în speță, nu are o asemenea calitate, legiuitorul definind-o ca o "unitate aflată în subordinea sau sub autoritatea Ministerului Finanțelor Publice", de interes local.
Prin urmare, normele de procedură privind competența materială fiind de strictă interpretare și aplicare, urmează a se observa că, nefiind dată o asemenea cauză în competența curții de apel, trebuia făcută aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care stipulează că procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afara celor date în competența curților de apel, se judecă în primă instanță de către tribunale.
Așa fiind și ținând cont și de împrejurarea că, atât sediul reclamantei, cât și cel al pârâtei se află în Suceava, pricina trebuia soluționată în primă instanță, de către Tribunalul Suceava.
în consecință, recursul a fost admis, a fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.
în raport cu soluția pronunțată, nu se mai examinează motivele de casare vizând admisibilitatea cererii și fondul cauzei, acestea urmând a fi avute în vedere la rejudecarea pricinii, de către instanța competentă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4413/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4398/2005. Contencios → |
|---|
