ICCJ. Decizia nr. 4401/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 7 iulie 2004, reclamanta C.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, anularea hotărârii nr. 749 din 9 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în motivare, reclamanta a susținut că este îndreptățită să primească drepturile legale compensatorii, fiind născută în timpul refugiului părinților săi din Ardealul de Nord.
Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 276 din 3 august 2004, a respins acțiunea, ca fiind tardivă, reținând că depunerea cererii la 7 iulie 2004 s-a făcut cu depășirea termenului legal de 30 de zile, față de data luării la cunoștință a hotărârii contestate, la 28 ianuarie 2004.
Recursul declarat de reclamanta C.A. împotriva sus-menționatei sentințe, a fost admis de către înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 8922 din 13 decembrie 2004, această hotărâre fiind casată cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.
La rejudecarea cauzei în fond după casare, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 45 din 11 aprilie 2005, a admis cererea și a dispus repunerea în termen a reclamantei, respingând, pe cale de consecință, excepția tardivității.
Totodată, a admis acțiunea a anulat hotărârea nr. 749/2004 și a admis cererea înregistrată sub nr. 79579 din 12 noiembrie 2003. A mai constatat că reclamanta îndeplinește calitatea de refugiat, conform art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 22 septembrie 1942 - 6 martie 1945.
Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu eroarea de fapt a reclamantei cu privire la calea de atac și temeiul de exercitare, iar în ceea ce privește fondul cauzei, față de actele dosarului și prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut că, în mod greșit, prima instanță a respins excepția tardivității acțiunii, nesocotind dispozițiile art. 7 din Legea nr. 189/2000 și dovada de comunicare a hotărârii atacate.
A mai menționat că și în ceea ce privește fondul pricinii, soluția instanței este lipsită de temei legal, în condițiile în care Legea nr. 189/2000 nu cuprinde prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada refugiului părinților lor, iar intimata nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres și limitativ prin dispozițiile legale sus-menționate.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii emisă în aplicarea Legii nr. 189/2000, "persoana interesată poate face contestație, la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990".
Din conținutul hotărârii contestate rezultă că, în ceea ce privește calea de atac, organul emitent (recurenta însăși) a menționat "cu drept de contestație în 30 de zile de la comunicare, potrivit Legii nr. 29/1990", fără a preciza că această contestație se depune la curtea de apel.
Demersurile efectuate de către intimata-reclamantă, în cadrul termenului legal mai sus precizat, chiar dacă nu s-au făcut către instanța de judecată competentă, s-au adresat autorității ierarhic superioare pârâtei și au fost făcute urmare a indicațiilor eronate și incomplete ale pârâtei din actul contestat.
Așa după cum în mod corect a apreciat și instanța de fond după casare, intimata nu poate fi sancționată pentru pasivitate și chiar dacă aceasta nu poate invoca necunoașterea legii, demersurile sale (la care autoritățile publice nici nu au răspuns, dând vreo îndrumare legală), au fost în mod just apreciate, ca o veritabilă eroare de fapt, care justifică admiterea cererii de repunere în termen, potrivit art. 103 C. proc. civ.
Nici motivul de recurs privind fondul cauzei nu este fondat.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează lit. c), a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Cum strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au fost strămutați ori s-au refugiat, are același statut ca aceștia, perioada fiind de la data nașterii lui și până la data retrocedării pământului românesc.
Situația de refugiat a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv copia extras din Tabelul cu refugiații din Transilvania de Nord, care nu posedă carnete și copiile actelor de stare civilă ale reclamantei.
Interpretarea dată de instanță este legală și nu adaugă la lege.
în consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește ca nefondat și, în baza art. 312 C. proc. civ., a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4416/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4414/2005. Contencios → |
|---|
