ICCJ. Decizia nr. 4432/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Iași, sub nr. 1716 din 21 martie 2005, primită spre competentă soluționare, în baza sentinței civile nr. 174 din 16 februarie 2005, a Tribunalului Iași, reclamanta P.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, anularea deciziei nr. 231305 din 9 decembrie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă decizie, prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, precum și obligarea pârâtei să-i comunice reclamantei, o situație detaliată privind modul de calcul al drepturilor reclamantei.
Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 73/CA din 29 aprilie 2005, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă. A admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta P.D., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași. A anulat decizia nr. 231305 din 9 decembrie 2004, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să emită o nouă decizie, în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării sentinței, prin care să stabilească și să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, calculate pe perioada 14 septembrie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2001.
A obligat pârâta să comunice reclamantei, o situație de calcul detaliată a modului de calcul al drepturilor recunoscute reclamantei, prin sentință.
în motivarea soluției s-a reținut principiul acordării unui tratament egal pentru toți membrii familiei reclamantei, în raport cu consacrarea acestuia în decizia nr. 4710 din 25 iunie 2004, a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin care s-a admis recursul declarat de aceeași reclamantă P.D. împotriva sentinței civile nr. 133 din 6 octombrie 2003, a Curții de Apel Iași, reținându-se că momentul începerii plății drepturilor cuvenite este 1 aprilie 2003, ca și pentru ceilalți membri ai familiei reclamantei, și în raport cu cererea depusă inițial de reclamantă, la pârâtă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 3, 9 și art. 3041C. proc. civ., susținând, în esență, că greșit, instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă, modificând și perioada pentru care a stabilit calitatea reclamantei, de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Se reține că reclamanta, născută la data de 15 aprilie 1939, în municipiul Iași, a fost deportată împreună cu ceilalți membri ai familiei, pe motive etnice, în Transnistria, aflându-se în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în perioada 14 septembrie 1942 - 6 martie 1945, drepturile fiindu-i acordate de la 1 aprilie 2001, în raport cu data la care reclamanta a depus la Casa Județeană de Pensii Iași, cererea inițială pentru a i se stabili calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cerere completată ulterior cu dovezi.
întrucât prin cererea adresată instanței de fond, reclamanta a solicitat anularea hotărârii nr. 231305 din 9 decembrie 2004, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, corect instanța a respins excepția invocată de pârâtă, a puterii lucrului judecat, față de împrejurarea că prin sentința nr. 133 din 6 octombrie 2003, Curtea de Apel Iași a soluționat cererea reclamantei pentru anularea unui alt act administrativ, emis de aceeași pârâtă, respectiv hotărârea nr. 1047/2003.
Se reține ca neîntemeiată, și critica formulată prin recurs, cu privire la perioada pentru care s-a stabilit calitatea reclamantei, de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, respectiv 14 septembrie 1942 - 6 martie 1945, față de perioada 14 septembrie 1942 - 23 august 1944, pentru care s-a emis de către pârâtă, hotărârea nr. 231305/2004.
Data de 23 august 1944, considerată de pârâta-reclamantă, dată a încetării măsurilor discriminatorii, a fost stabilită de aceasta, în mod arbitrar, reclamanta, minoră în vârstă de 5 ani la acea dată, aflându-se pe teritoriul U.R.S.S., unde operațiunile militare erau în plină desfășurare. Starea de război între România și Puterile Aliate a încetat după semnarea Convenției de Armistițiu, în luna septembrie 1944, la Moscova, libertatea de mișcare a persoanelor strămutate, deportate, a prizonierilor de război, fiind controlată de autoritățile militare, împrejurări care au întârziat posibilitatea reîntoarcerii celor în cauză în țara de origine.
în concluzie, instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale aplicabile. Pe cale de consecință, recursul declarat de pârât este nefondat și a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4435/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4421/2005. Contencios → |
|---|
