ICCJ. Decizia nr. 4455/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 26 noiembrie 2003, reclamantul P.V. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei al județului Dolj, să se dispună anularea măsurii restrictive de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului și a actului administrativ nr. 112/164497 din 21 octombrie 2003, prin care s-a dispus menținerea acestei măsuri până la data de 14 iulie 2007. în subsidiar, reclamantul a solicitat reducerea la 1 an, a perioadei pentru care pârâții au decis aplicarea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului.
în motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că măsura contestată a fost aplicată nelegal de pârâți, pentru că nu a comis fapte antisociale în Italia, de unde a fost returnat în mod abuziv la data de 1 august 2003.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca nefondată, prin sentința nr. 172 din 22 aprilie 2005, cu motivarea că măsura dispusă de pârâți este legală, față de dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd această sancțiune pentru cetățenii români returnați în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu alte state. Faptul returnării din Italia, contestat de reclamant prin acțiune, nu a fost cenzurat de instanța de fond, reținând că nu are competența să se pronunțe asupra legii altui stat referitoare la dreptul la liberă circulație sau la aplicarea măsurii de returnare.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică.
Recurentul a susținut că instanța de fond a considerat în mod greșit că a contestat măsura returnării de către autoritățile italiene, deși în acțiune a solicitat anularea măsurii de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului, arătând că această măsură nu este obligatorie în cazul returnării. Recurentul a învederat că, și în situația în care măsura contestată se dovedea a fi legală, instanța de fond trebuia să cenzureze dacă perioada pentru care s-a aplicat sancțiunea, este proporțională cu gravitatea motivelor de returnare.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a respins prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a constatat corect că măsura suspendării dreptului reclamantului de a folosi pașaportul pe o perioadă de 5 ani, este legală și oportună față de dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, aprobată prin Legea nr. 216/1996, cu modificările și completările ulterioare și față de situația de fapt reținută în deciziile intimaților-pârâți.
Recurentul-reclamant a fost returnat la data de 1 august 2003, din Italia și urmare a returnării, care nu a fost contestată, intimații-pârâți au dispus restricționarea dreptului de folosire a pașaportului, prin măsura de suspendare temporară a acestui drept.
Fiind îndeplinită condiția prevăzută de lege pentru aplicarea măsurii administrative și restricționare a dreptului de folosire a pașaportului, recurentul-reclamant a contestat neîntemeiat, legalitatea actelor întocmite de intimații-pârâți.
De asemenea, instanța de fond a constatat corect că perioada măsurii administrative a fost stabilită de intimații-pârâți, prin exercitarea dreptului lor de apreciere în limitele prevăzute de lege și în raport cu circumstanțele concrete care au determinat returnarea recurentului-reclamant din Italia.
Susținerea din recurs, că se impunea reducerea perioadei de restricționare a dreptului de folosire a pașaportului, se dovedește a fi neîntemeiată și față de actele noi depuse și din care rezultă că recurentul-reclamant a încălcat măsura aplicată și, călătorind fără documente legale în Italia, a fost returnat din nou la data de 12 noiembrie 2004, fiind sesizate organele de cercetare penală, privind săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Curtea a respins, ca nefondat, prezentul recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4442/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4419/2005. Contencios → |
|---|
