ICCJ. Decizia nr. 4471/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, reclamantul D.C. a solicitat, în contradictoriu cu Arhivele Naționale București și C.M., suspendarea executării dispoziției nr. 18428 din 25 martie 2005, emisă de Directorul general al autorității pârâte.
Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că prin dispoziția a cărei suspendare o solicită, s-a dispus eliberarea sa din funcția de director al Direcției Județene Prahova a Arhivelor Naționale și încetarea raporturilor serviciu.
A precizat că eliberarea din funcție și încetarea raporturilor de serviciu îl prejudiciază și în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a solicitat suspendarea actului administrativ, respectiv a dispoziției nr. 18428/2005, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului administrativ sus-menționat.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 62 din 25 aprilie 2005, a admis cererea formulată și a dispus suspendarea executării dispoziției nr. 18428 din 25 martie 2005, emisă de Directorul general al Arhivelor Naționale, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât prin dispoziția nr. 18428 din 25 martie 2005, reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a obținerii calificativului nesatisfăcător, fapt ce îl prejudiciază pe acesta.
De asemenea, și paguba iminentă este evidențiată ca urmare a încetării raporturilor de serviciu.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Ministerul Administrației și Internelor - Arhivele Naționale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul a susținut, în esență, că sentința atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât condițiile prevăzute de acest text, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, trebuie îndeplinită cumulativ.
Or, în cauză, reclamantul nu a solicitat suspendarea actului administrativ de sancționare disciplinară, ci actul administrativ prin care s-a dispus eliberarea din funcția publică deținută ca urmare a obținerii calificativului satisfăcător.
Această dispoziție a formulat obiectul unei contestații pe rolul instanțelor judecătorești, soluționată definitiv și irevocabil, cererea de revizuire formulată de reclamant împotriva deciziei civile nr. 1203/2005, neputând constitui motiv pentru suspendarea actului administrativ atacat.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 141 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea autorității publice care a emis actul administrativ, persoana vătămată poate să ceară instanței competente, să dispună suspendarea executării actului administrativ atacat, până la pronunțarea instanței de fond.
Prin dispoziția nr. 18428 din 25 martie 2005, emisă de Directorul general al Arhivelor Naționale București, reclamantul a fost eliberat din funcția de director al Direcției Județene Prahova a Arhivelor Naționale, ca urmare a obținerii calificativului nesatisfăcător la evaluarea performanțelor profesionale individuale, începând cu data de 1 mai 2005.
Prin aceeași decizie, odată cu eliberarea din funcție i-au încetat și raporturile de serviciu.
Astfel că se constată îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cu privire la suspendarea executării actului administrativ.
Cazul este bine justificat, fiind vorba de o încetare a raporturilor de serviciu, iar paguba iminentă la care face referire textul de lege, decurge din faptul că decizia contestată este executorie și, începând cu 1 mai 2005, prin încetarea raporturilor de serviciu, este evidentă consecința unei asemenea vătămări.
Se reține, așadar, că instanța de fond a apreciat judicios asupra măsurii suspendării executării actului administrativ de eliberare din funcție a reclamantului D.C.
Motivele de recurs formulate de recurent nu pot fi primite.
Decizia nr. 1203 din 24 februarie 2005 a înaltei Curții de Casație și Justiție, despre care face vorbire recurenta, are ca obiect dispoziția nr. S/19 din 16 ianuarie 2004, de sancționare disciplinară, care nu are legătură cu prezenta cauză.
Celelalte critici vizează fondul litigiului care, de asemenea, nu face obiectul acestei judecăți.
Față de aceste considerente, recursul a fost respins și hotărârea instanței de fond menținută ca legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4469/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4480/2005. Contencios → |
|---|
