ICCJ. Decizia nr. 4490/2005. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la data de 9 iunie 2004, la Curtea de Apel Iași, reclamantul L.M. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze Ordinul nr. 213 din 23 aprilie 2004, emis de pârâtă.

în motivare, reclamantul a arătat că prin ordinul a cărui anulare o solicită, a fost destituit din funcția publică de controlor vamal asistent la Biroul Vamal Albița, din cadrul Direcției Regionale Vamale Iași și că ordinul respectiv nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în timpul cercetării disciplinare prealabile, că imputarea care i s-a făcut în legătură cu împuternicirea dată de societatea comercială la care soția sa era asociat unic, nu poate fi asimilată unei stări de incompatibilitate, în sensul Legii nr. 188/1999.

Prin sentința nr. 173 din 18 octombrie 2004, Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantului L.M.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că implicarea în operațiunile de import desfășurate de SC A.M. SRL, societate comercială la care soția sa era asociat unic și care l-a mandatat pe reclamant, să o reprezinte pe lângă biroul vamal, a determinat existența incompatibilității reclamantului L.M., cu funcția publică deținută și cu autoritatea publică în cadrul căreia o desfășura.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs, L.M., criticând-o pentru netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

în motivare a susținut că în mod greșit, instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 268 lit. c) C. muncii, în sensul că analizând ordinul de încetare a raporturilor de serviciu, nu a observat că aceste dispoziții prevăd sub sancțiunea nulității, indicarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate.

A mai susținut că nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 94 lit. c) din Legea nr. 161/2003, întrucât nu a desfășurat nici o activitate în cadrul SC A.B. SRL, nu a avut calitate de acționar, administrator sau director în cadrul acesteia, ceea ce nu poate duce la stabilirea unei incompatibilități cu, calitatea de funcționar public, așa cum greșit a reținut instanța de fond.

Mai înainte de a exercita controlul judiciar asupra motivelor de recurs invocate, înalta Curte a constatat că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Cu toate că prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 20 mai 2005, s-a dispus ca recurentul să depună la dosarul cauzei, mandatul de promovare a cererii de recurs de către apărătorul ales, acesta nu a alăturat procura în copie autentificată sau original, așa cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 83 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea a reținut că semnarea cererii de recurs de către avocat, în lipsa unei împuterniciri, nu îndeplinește cerințele legale și că cererile în justiție, ca să fie valabile, trebuie să fie făcute prin petiție scrisă, care să fie semnată de însăși partea în cauză sau de un împuternicit al ei autorizat conform prevederilor legale; prin urmare, semnătura părții care face cererea sau a împuternicitului ei, este o formalitate esențială și lipsa ei atrage nulitatea cererii.

Astfel că înalta Curte a constatat că această cerință nu a fost realizată, motiv pentru care, în temeiul art. 161 alin. (2) și art. 312 alin. (2) teza a III-a C. proc. civ., a constatat nul, recursul declarat de L.M.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4490/2005. Contencios