ICCJ. Decizia nr. 4492/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul M.G. a chemat în judecată pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Administrației și Internelor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze dispoziția nr. 4025 din 11 septembrie 2004, emisă de Inspectoratul General al Poliției Române și adresa nr. 27416 din 30 septembrie 2004, emisă de Ministerul Administrației și Internelor și să fie obligați pârâții, la plata salariului de merit ce i se cuvine, cu începere de la data de 1 septembrie 2004, până la data la care plata va fi reîncepută.
în motivare, reclamantul a arătat că a fost sancționat disciplinar, conform dispozițiilor art. 58 lit. a) din Legea nr. 360/2002, cu mustrare scrisă, retrăgându-i-se salariul de merit, cu începere de la data de 1 septembrie 2004, ca urmare a constatării unei abateri stabilită de către Inspectoratul Județean al Poliției Timiș.
Reclamantul a mai arătat că nu i s-a comunicat dispoziția de sancționare, contrar prevederilor Legii nr. 360/2002 și dispozițiilor art. 268 alin. (3) C. muncii, iar pe fondul cauzei a susținut că dispoziția este nulă absolut, prin încălcarea prevederilor art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, prin neefectuarea cercetării prealabile de către pârâți, reclamantul neavând posibilitatea să-și susțină nevinovăția, ceea ce a condus la neconsemnarea susținerilor sale, aceasta fiind obligatorie potrivit dispozițiilor art. 59 alin. (2), (3) și (5) din Legea nr. 360/2002.
Prin sentința nr. 79 din 14 martie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului M.G., a constatat nulitatea absolută a dispoziției nr. 4025 din 11 septembrie 2004, emisă de Inspectoratul General al Poliției Române și a adresei nr. 27416 din 30 septembrie 2004, emisă de Ministerul Administrației și Internelor și a obligat pârâții, la plata salariului de merit cuvenit reclamantului, cu începere de la data de 1 septembrie 2004 și până la data la care plata va fi reîncepută.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâții au încălcat normele procedurale imperative privind cercetarea prealabilă și că au încălcat dispozițiile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 și art. 18 alin. (2) din Ordinul ministrului de interne nr. 350/2002, privind disciplina și deontologia profesională a polițistului, care prevăd în mod expres că orice sancțiune disciplinară se aplică numai după efectuarea cercetării prealabile și consultarea comisiilor de disciplină. Cum cercetarea prealabilă nu a fost realizată potrivit art. 58 lit. a) din Legea nr. 360/2002, această împrejurare a condus la aplicarea sancțiunii de constatare a nulității actelor administrative emise de către pârâți.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs, Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurenții au susținut, în esență, că reclamantul a fost sancționat cu mustrare scrisă, pentru neglijență manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și că, potrivit prevederilor art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, sancțiunile disciplinare se stabilesc și se aplică numai după cercetarea prealabilă și după consultarea consiliilor de disciplină, cu excepția mustrării scrise și a diminuării drepturilor salariale, care se pot aplica fără consultarea acestora.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit dispozițiilor art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, modificată prin O.U.G. nr. 89/2003, procedura prealabilă de cercetare a abaterii este obligatorie, indiferent de sancțiunea disciplinară care ar urma să se aplice, excepție făcând, însă, aplicarea sancțiunii de mustrare scrisă și diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 5 - 20%, pe o perioadă de 1 - 3 luni, dar numai în ceea ce privește consultarea consiliului de disciplină.
Având în vedere că cercetarea prealabilă este o excepție absolută, pentru că norma care o reglementează, este imperativă, eludarea acestei proceduri determină lipsa unei condiții de exercițiu, și anume, dreptul reclamantului de apărare și consemnarea susținerilor sale prevăzute expres prin dispozițiile art. 59 alin. (2), (3) și (5) din Legea nr. 360/2002.
Prin instituirea acestei cerințe a cercetării prealabile, legiuitorul nu a lăsat la latitudinea părții interesate sau a ambelor părți, opțiunea de a efectua sau nu, această procedură, ci a condiționat stabilirea aplicării sancțiunilor disciplinare, numai după cercetarea prealabilă de către consiliile de disciplină care, potrivit art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) și art. 62 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, sunt reglementate prin ordin al ministrului administrației și internelor respectiv, Ordinul ministrului de interne nr. 350/2002.
Pentru aceste motive, Curtea a constatat că recursurile sunt nefondate și în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., le-a respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4498/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4494/2005. Contencios → |
|---|
