ICCJ. Decizia nr. 4522/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată, introdusă la Tribunalul Brașov, SC O.A. SA Brașov a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, următoarele:
1. Să se constate că, potrivit convenției nr. 555 din 18 august 2003, este titulara dreptului subiectiv de eșalonare la plata pe 60 de luni, cu șase luni perioadă de grație, a debitului de 31.681.202.129 lei, conform datelor înscrise în graficul de eșalonare, și, respectiv, a dreptului de scutire de la plata dobânzilor și penalităților de întârziere cuprinse în convenție.
2. Să se constate că, potrivit art. 4 teza a II-a din aceeași convenție, garanția poate consta în "orice altă formă de garanție prevăzută de lege, gaj ori ipotecă".
3. Ca o consecință a celor solicitate la pct. 2, să se constate că obligația de constituire a garanției pentru ratele eșalonate din convenție este asigurată prin ipoteca legală asupra bunului imobil, proprietatea societății, reprezentând atelier de întreținere și mijloace de transport.
Prin sentința civilă nr. 89/AF din 28 septembrie 2004, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Brașov, invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brașov, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Brașov.
Curtea de Apel Brașov, prin sentința civilă nr. 27/F/CA din 15 martie 2005, a respins acțiunea formulată de SC O.A. SA Brașov, admițând excepția tardivității acțiunii invocată de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brașov.
în motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel Brașov a reținut, în esență, aspectele ce vor fi prezentate în continuare.
SC O.A. SA Brașov s-a arătat nemulțumită de refuzul Casei Județene de Pensii Brașov de a-i admite, în baza art. 4 din convenția nr. 555 din 18 august 2003, încheiată între reclamantă și Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, garanția aferentă ratelor de eșalonare prin instituirea ipotecii asupra imobilului, proprietate a societății.
Urmare a solicitării ce i-a fost adresată, Casa Județeană de Pensii Brașov a comunicat reclamantei, prin adresa nr. 13.409 din 13 noiembrie 2003, anularea înlesnirilor aprobate, în conformitate cu Ordinul nr. 216/2002, prin convenția nr. 555 din 18 august 2003. în cuprinsul adresei se menționează că aceasta constituie înștiințare de plată și este comunicată în temeiul art. 30 din O.G. nr. 61/2002, privind colectarea creanțelor bugetare, aprobată prin Legea nr. 79/2003.
Constatând că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la Tribunalul Brașov, la data de 16 aprilie 2004, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a formulat contestație la organul ierarhic superior - Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, împotriva adresei din 13 noiembrie 2003 a Casei Județene de Pensii Brașov, în termenul de 15 zile prevăzut, sub sancțiunea decăderii, de art. 4 din O.U.G. nr. 13/2001, termen prevăzut, sub aceeași sancțiune, și de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Astfel, având în vedere dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990 (legea aplicabilă în momentul sesizării instanței), art. 4 din O.G. nr. 13/2001 și art. 176 din O.G. nr. 92/2003 (M. Of. nr. 560/24.06.2004), Curtea de Apel Brașov a admis excepția invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brașov, cu privire la tardivitatea acțiunii introduse de reclamanta SC O.A. SA Brașov.
împotriva sentinței civile nr. 27/F/CA din 15 martie 2005 a declarat recurs, SC O.A. SA Brașov, arătând, în esență, faptul că sentința civilă a fost pronunțată cu încălcarea:
- dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., întrucât actul dedus judecății, respectiv convenția, nu este un act administrativ, ci un contract care reglementează raporturile dintre părți, astfel încât competența de soluționare a litigiului aparține instanței de drept comun, iar nu instanței de contencios administrativ;
- dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât se impunea ca instanța de fond, în baza prevederilor permisive ale art. 4 din convenție, să ia act de posibilitatea constituirii garanției prin ipotecă instituită asupra bunurilor imobile identificate în acțiune și să oblige pârâta să accepte ipoteca astfel constituită în temeiul convenției;
- dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât excepția de tardivitate este nelegal soluționată și subliniază inexistența unui act administrativ în sensul legii contenciosului administrativ;
- dispozițiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., întrucât în practicaua sentinței civile nu este menționat grefierul care a semnat hotărârea, astfel încât nu se poate verifica prezența acestuia.
în concluzie, recurenta-reclamantă SC O.A. SA Brașov a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și transmiterea cauzei, spre soluționare, instanței competente de drept comun.
Recursul este nefondat.
Convenția nr. 555 din 18 august 2003 a fost încheiată în baza prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 40/2002, pentru recuperarea arieratelor bugetare, iar în baza acesteia au fost acordate reclamantei, înlesniri la plata obligațiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat și/sau bugetul asigurărilor pentru șomaj și au fost stabilite graficul și condițiile de acordare a acestor înlesniri.
Având în vedere obiectul convenției și cadrul legal ce a permis încheierea acesteia, rezultă, cu caracter de evidență, faptul că actul încheiat între recurenta-reclamantă și Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei nu prezintă caracteristicile unui contract sau convenție în înțelesul art. 942 C. civ. Astfel, raportul juridic născut între părți nu este unul de drept comun, întrucât art. 963 C. civ. dispune expres în sensul că "numai lucrurile ce sunt în comerț, pot fi obiectul unui contract", ori este de necontestat faptul că obligațiile bugetare nu pot fi considerate ca aparținând circuitului civil, pentru a putea forma obiectul unui contract sau al unei convenții de drept comun.
Pe cale de consecință, convenția nr. 555 din 18 august 2003 nu reprezintă o convenție de drept comun, ci reprezintă un act administrativ, iar soluționarea litigiilor izvorâte în legătură cu aplicarea clauzelor sale este de competența instanțelor de contencios administrativ.
Astfel, competența aparține Curții de Apel Brașov care, în mod corect, a soluționat cauza, prin admiterea excepției de tardivitate a acțiunii.
De altfel, prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă nu contestă tardivitatea introducerii acțiunii, ci, în principal, soluționarea litigiului de către instanța de contencios administrativ.
în acest sens, este de necontestat faptul că înștiințarea de plată comunicată reclamantei de către Casa Județeană de Pensii Brașov, prin adresa nr. 13.409 din 13 noiembrie 2003, reprezintă un act administrativ, împotriva căruia reclamanta avea posibilitatea, sub sancțiunea decăderii din acest drept, de a formula contestație în termenul de 15 zile prevăzut de art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, cu modificările și completările ulterioare. Instanța de fond a reținut, de asemenea, în mod corect, faptul că sancțiunea decăderii din dreptul de a formula contestație a fost prevăzută și de Codul de procedură fiscală, aprobat prin O.G. nr. 92/2003 (art. 171 din forma publicată în M. Of. nr. 941/29.12.2003 și art. 176 din forma republicată în M. Of. nr. 560/24.06.2004).
Soluționând cauza pe calea excepției tardivității acțiunii, instanța de fond nu se putea pronunța asupra modalității de interpretare a prevederilor art. 4 din convenția ce formează obiectul litigiului.
în ceea ce privește motivul de recurs referitor la lipsa menționării în practicaua sentinței civile a grefierului care a semnat hotărârea, ceea ce, în opinia recurentei-reclamante, conduce la imposibilitatea de verificare a prezenței acestuia și constituie un motiv de nulitate a hotărârii atacate, se reține că atât în cuprinsul încheierii de amânare a pronunțării din 8 martie 2005, cât și în cuprinsul sentinței civile nr. 27/F/CA din 15 martie 2005, se face referire la apelul nominal făcut în cele două ședințe publice, activitate ce revine grefierului, iar lipsa mențiunii exprese "la apelul nominal făcut de grefier în ședință publică" nu constituie un motiv de nulitate a hotărârii.
Față de aspectele reținute, Curtea a constatat că sentința pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, respingând, ca nefondat, recursul declarat de SC O.A. SA Brașov.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4519/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4524/2005. Contencios → |
|---|
