ICCJ. Decizia nr. 4527/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată introdusă la Curtea de Apel Oradea la data de 4 martie 2004, reclamantul S.A. a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 8.800 din 30 ianuarie 2004, a Casei Județene de Pensii Bihor, solicitând anularea acestei hotărâri și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să îi fie recunoscută calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin sentința civilă nr. 247/CA/2004 - P.I. din 29 martie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul S.A., arătând că actele prezentate de reclamant sunt în contradicție cu cele prezentate de cei doi frați ai acestuia, reclamanți în alte două dosare, precum și cu declarațiile autentificate ale martorilor, astfel încât nu se poate reține că reclamantul ar fi fost născut în localitatea de refugiu și în perioada refugiului părinților săi.
împotriva sentinței civile nr. 247/CA/2004 - P.I. din 29 martie 2004, a Curții de Apel Oradea, a declarat recurs, reclamantul S.A., susținând că instanța de fond a interpretat în mod eronat probele depuse la dosarul de fond.
Prin decizia nr. 285 din 20 ianuarie 2005, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de S.A., a casat sentința civilă atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, Curții de Apel Oradea. Instanța de recurs a reținut că, într-adevăr, între probele depuse de reclamant în susținerea acțiunii există contradicții, ori, în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța de fond era datoare să dispună în sensul lămuririi sau înlăturării contradicțiilor constatate.
Cu ocazia rejudecării cauzei, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a încuviințat cererea de audiere a martorilor ale căror declarații au fost considerate contradictorii cu ocazia primei soluționări a acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 131/CA/2005 - P.I. din 25 aprilie 2005, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea introdusă de reclamantul S.A., a anulat hotărârea nr. 8.800 din 30 ianuarie 2004 a Casei Județene de Pensii Bihor și a obligat-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.
în motivarea sentinței civile pronunțate, curtea de apel a reținut că reclamantul, împreună cu mama sa, S.F., au fost refugiați în perioada ianuarie 1943 - martie 1945, din localitatea Valea Neagră, în localitatea Roșia Beiuș, din cauza maghiarizării forțate, alăturându-se tatălui reclamantului, S.G. și fraților reclamantului, care se refugiaseră în aceeași localitate din luna mai 1942.
împotriva sentinței civile nr. 131/CA/2005 - P.I. din 25 aprilie 2005, a Curții de Apel Oradea, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs se arată, în principal, că probatoriul administrat nu lămurește cu nimic starea de fapt a familiei reclamantului și nu este suficient pentru admiterea acțiunii formulate, susținându-se, totodată, că reclamantul nu a făcut dovada unei persecuții etnice care să motiveze o eventuală plecare a familiei în refugiu.
Recursul este nefondat.
în mod corect, Curtea de Apel Oradea, cu ocazia rejudecării cauzei, după casarea cu trimitere, a lămurit contradicțiile constatate cu ocazia primei judecări, în privința declarațiilor date de martorii S.T. și M.M., cu privire la perioadele de refugiu ale reclamantului S.A., respectiv ale fraților acestuia, S.I.T. și S.R.
Astfel, declarațiile martorilor vin să clarifice aspectele contradictorii constatate cu privire la refugiul reclamantului și familiei sale. Astfel, rezultă cu claritate faptul că tatăl S.G., împreună cu cei doi frați mai mari ai reclamantului, s-a refugiat din Valea Neagră, în Roșia Beiuș, în luna mai 1942, fiind urmați, în luna ianuarie 1943, de mama S.F., împreună cu fiul mai mic - reclamantul S.A., născut la 24 august 1942, refugiul familiei durând până în luna martie 1945.
în privința extrasului nr. 7294 din 24 noiembrie 2003, eliberat de Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Naționale și a extrasului nr. 721 din 20 noiembrie 2003, nu se constată existența vreunei contradicții, întrucât primul extras vizează indexul cu evidența refugiaților români din Ungaria, întocmit la 9 iunie 1944, iar în cel de-al doilea se face referire la indexul cu evidența refugiaților întocmit anterior datei de 18 mai 1942, astfel încât este explicabilă diferența dintre numerele fișelor alocate numitului S.G., tatăl reclamantului.
în ceea ce privește susținerea recurentei-pârâte, că intimatul-reclamant nu a făcut dovada unei persecuții etnice care să motiveze o eventuală plecare a familiei în refugiu, aceasta nu poate fi primită, în condițiile în care rezultă cu claritate faptul că tatăl reclamantului, S.G., figurează în evidențele cu refugiații români din Ungaria, fiind, astfel, de necontestat faptul că refugiul nu putea fi determinat decât de persecuțiile etnice exercitate asupra cetățenilor români din teritoriile aflate sub regimurile instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945. Dovada acestor persecuții etnice rezultă inclusiv din declarațiile martorilor S.T. și M.M.
Față de cele arătate, recursul se privește ca nefondat, fiind respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4521/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4520/2005. Contencios → |
|---|
