ICCJ. Decizia nr. 4530/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la data de 25 februarie 2005, reclamantul C.Ș., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Timiș, a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 9355 din 25 ianuarie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să îi recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
în susținerea cererii, reclamantul a depus la dosarul de fond, declarațiile a 4 martori: V.O., L.N., P.M. și M.I., toți având calitatea de beneficiari ai O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, pentru strămutare în altă localitate, decât cea de domiciliu, din motive etnice, în acest sens, fiind depuse copii ale hotărârilor nr. 4948 din 30 octombrie 2002, nr. 8701 din 19 martie 2003, nr. 9354 din 21 decembrie 2004 și nr. 9299 din 21 decembrie 2004, emise de Casa Județeană de Pensii Timiș.
Prin sentința civilă nr. 181 din 24 mai 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.Ș., a anulat hotărârea nr. 9.355 din 25 ianuarie 2005 și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.
în motivarea sentinței civile, instanța de fond a reținut, pe baza probelor administrate, că pârâta a refuzat în mod nejustificat să-i acorde reclamantului, beneficiul prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care Arhivele Naționale precizează expres că documentele din perioada respectivă nu s-au păstrat integral, iar contradicțiile din declarațiile martorilor V.O. și L.N., invocate de pârâtă, au fost înlăturate prin noile declarații date de către aceștia, potrivit cărora familia reclamantului s-a refugiat în luna octombrie 1942, din Ardealul de Nord, de pe teritoriile încorporate statului maghiar, datorită persecuțiilor etnice, în localitatea Săcuieu, județul Cluj, care aparținea Statului român.
împotriva sentinței civile nr. 181 din 24 mai 2005, a Curții de Apel Timișoara, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Timiș.
în motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că cele trei declarații autentificate date de martorii V.O. și L.N. sunt contradictorii, întrucât menționează trei perioade diferite ca moment de început al refugiului: septembrie 1940, decembrie 1940 și octombrie 1942.
Totodată, Casa Județeană de Pensii Timiș, în susținerea recursului, a arătat că prin adresa nr. C/4172 din 17 noiembrie 2004, Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale a precizat că "Familia C.I. și C.T. și C.Ș. - fiul" nu figurează în documentele deținute de instituție.
Analizând cauza, în raport cu probatoriul administrat, în contextul reglementărilor aplicabile, Curtea a constatat că recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind refugiată în altă localitate.
Art. 4 alin. (1) din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, enumeră actele oficiale eliberate de organele competente, prin care se poate face dovada încadrării în prevederile art. 1 din ordonanță, iar alin. (2) al art. 4 dispune că, "în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori".
Din declarațiile martorilor P.M. și M.I. rezultă că reclamantul a fost refugiat din motive etnice, în localitatea Săcuieu, județul Cluj. în această privință, instanța de fond a reținut, în mod corect, faptul că este relevantă și calitatea acestor martori, de beneficiari ai prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, care au suferit persecuții etnice de natura celor menționate la art. 1 lit. c) din ordonanță, fapt dovedit chiar prin hotărârile emise de Casa Județeană de Pensii Timiș.
în ceea ce privește adresa Direcției Județene Cluj a Arhivelor Naționale, în mod corect, instanța de fond a reținut că aceasta are doar rolul de a atesta că familia reclamantului nu figurează în evidențele deținute, dar nu este de natură să infirme irefutabil susținerile reclamantului, în condițiile în care aceste evidențe se bazează pe înregistrări și documente constituite în condiții de război.
Nu poate fi primită și considerată concludentă nici invocarea contradicțiilor dintre declarațiile date de martorii V.O. și L.N., întrucât în ultimele declarații ale acestora, din 17 ianuarie 2005, este menționată luna octombrie 1942, ca perioadă de început a refugiului, iar cele în care se menționează luna septembrie 1940 nu sunt incidente în cauză, întrucât au fost făcute în beneficiul surorii reclamantului, V.M.
în consecință, recursul se privește ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4532/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4528/2005. Contencios → |
|---|
