ICCJ. Decizia nr. 4533/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, sub nr. 341/A din 14 martie 2005, reclamantul B.C. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 2832 din 26 februarie 2003, emisă de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 9 iunie 1995 - 25 ianuarie 1957, în care a efectuat stagiul militar în detașamentele din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Prin sentința civilă nr. 161 din 21 aprilie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.C., a anulat hotărârea nr. 2832 din 26 februarie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Dolj, a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 9 iunie 1955 - 25 ianuarie 1957 și a obligat-o pe pârâtă să emită o hotărâre prin care să acorde reclamantului, drepturile respective, începând cu data de 1 septembrie 2002.
în motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut că din livretul militar depus la dosarul de fond, rezultă că reclamantul a satisfăcut stagiul militar la U.M. 06968, U.M. 03730, U.M. 03781, având, în perioada 9 iunie 1955 - 25 ianuarie 1957, funcția de "constructor", fiind "combatant neinstruit", potrivit mențiunilor din rubrica referitoare la specialitatea militară.
Având în vedere aceste mențiuni, precum și situația politico-istorică din perioada 1950 - 1962, instanța de fond a concluzionat că, în perioada 9 iunie 1955 - 25 ianuarie 1957, reclamantul nu a avut calitatea de soldat în armată, ci a fost folosit, în mod forțat, la muncă.
Astfel, curtea de apel a acordat reclamantului, drepturile solicitate, reținând că, în perioada 1950 - 1961, în afara Detașamentelor Serviciului Muncii, denumite ca atare, au existat și unități militare unde tinerii nu erau soldați, ci satisfăceau stagiul militar la muncă, iar lipsa unor evidențe certe privind unitățile Direcției Generale a Serviciului Muncii nu poate constitui o cauză de pierdere a drepturilor conferite prin Legea nr. 309/2002, drepturi care au caracter reparator, pentru cei care, din diferite motive, au fost supuși în perioada tinereții, când trebuiau să satisfacă stagiul militar, la muncă, care avea caracter forțat.
împotriva sentinței civile nr. 161 din 21 aprilie 2005 a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, considerând-o nelegală și netemeinică, pentru motivele care vor fi rezumate în continuare.
Recurenta-pârâtă a arătat, prin motivele de recurs, că intimatul-reclamant nu a satisfăcut stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, care era o instituție civilă ce nu făcea parte din Ministerul Forțelor Armate, ci la U.M. 03968, U.M. 03730 și U.M. 03781.
Totodată, Casa Județeană de Pensii Dolj a opinat că lipsa unor evidențe certe privind unitățile din Direcția Generală a Serviciului Muncii nu constituie un motiv pertinent și concludent pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, și altor categorii de persoane, decât cele prevăzute la art. 1 din lege.
De asemenea, recurenta-pârâtă a susținut că nu există o precaritate a evidențelor detașamentelor de muncă din cadrul Direcției generale a Serviciului Muncii, ci doar o altă interpretare a Legii nr. 309/2002, lărgindu-se caracterul de muncă forțată, și asupra altor activități de muncă prestate în cadrul sistemului armatei române.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoașterea și acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă în perioada sus menționată. Dovada încadrării în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 se face, potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1114/2002, și cu livretul militar.
în fapt, așa cum corect a reținut și instanța de fond, din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta, în perioada efectuării stagiului militar: 9 iunie 1955 - 25 ianuarie 1957, nu a avut calitatea de soldat în armată, ci a fost folosit la muncă, în calitate de "constructor".
Or, câtă vreme este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă în timpul stagiului militar, nu există nici un temei pentru a-l excepta de la beneficiul drepturilor acordate prin Legea nr. 309/2002, aceasta trebuind interpretată în sensul producerii de efecte juridice, iar nu al neaplicării ei.
Faptul că se contestă de către recurenta-pârâtă, apartenența detașamentelor de muncă la Direcția Generală a Serviciului Muncii, invocându-se tutela Ministerului Forțelor Armate, nu prezintă importanță în soluționarea cauzei, deoarece, altfel, s-ar ajunge la eludarea scopului reparator al legii, a cărei finalitate este aceea de a acorda drepturi compensatorii, persoanelor care au fost obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci, pe anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze stagiul militar, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Față de cele arătate, recursul a fost respins și menținută, ca legală și temeinică, sentința civilă atacată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4536/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4531/2005. Contencios → |
|---|
