ICCJ. Decizia nr. 4598/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin decizia nr. 748 din 9 februarie 2005, înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de SC I. SA București, împotriva deciziei nr. 341 din 13 mai 2003, pronunțată de Curtea de Conturi, secția jurisdicțională.
împotriva acestei decizii și în baza art. 318 C. proc. civ., SC I. SA București a formulat contestație în anulare, susținând că instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze toate motivele de casare sau de modificare invocate.
Contestatoarea a arătat că la instanța de recurs a invocat motivul de recurs de ordine publică privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 19 lit. c) din Legea nr. 94/1992, constatată prin Decizia nr. 463 din 4 decembrie 2003 a Curții Constituționale, dar aceste prevederi legale nu au fost analizate în decizia contestată. Cum hotărârea atacată cu recurs s-a bazat tocmai pe dispozițiile legale declarate neconstituționale, prin decizia definitivă și obligatorie a Curții Constituționale, contestatoarea a susținut că se impunea examinarea acestui motiv de casare de ordine publică invocat în recurs.
în motivarea contestației, s-a susținut, de asemenea, că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra principiului unicității verificărilor și controlului, reglementat expres în art. 102 pct. 3, coroborat cu art. 1 pct. 2 C. proc. fisc. și invocat în motivele de recurs, dar a examinat pe fond existența unor creanțe externe din activitatea de comerț exterior, încălcând principiul contradictorialității și limitele învestirii sale.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a respins prezenta contestație în anulare, ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare specifică deciziilor date de instanțele de recurs, a fost reglementată în art. 318 teza a II-a C. proc. civ., numai pentru omisiunea cercetării unui motiv de recurs care a fost invocat și susținut de parte, cu respectarea termenelor și condițiilor prevăzute de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului.
Cererea formulată de către contestatoare nu se încadrează în acest caz de contestație în anulare, pentru că se referă la motive de recurs care nu au fost arătate și dezvoltate în recursul declarat în termen legal sau la pronunțarea instanței de recurs, asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
Contestatoarea a susținut că în decizia atacată s-a omis examinarea unor noi motive de recurs invocate după împlinirea termenului de recurs, prin notele scrise depuse cu ocazia judecării pricinii, deși practicaua hotărârii dată de instanța de recurs nu cuprinde mențiuni referitoare la susținerea unor asemenea motive și la dezbaterile părților, în contradictoriu, cu privire la calificarea și admisibilitatea lor, ca motive de ordine publică, precum și cu privire la temeinicia lor.
Din actele dosarului, se constată că în condițiile prevăzute de art. 281 C. proc. civ., contestatoarea nu a cerut îndreptarea deciziei instanței de recurs în cazul unor omisiuni cu privire la invocarea motivelor de ordine publică și la susținerile părților.
Condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., pe care s-a întemeiat prezenta contestație în anulare, nu sunt îndeplinite nici față de considerentele deciziei atacate, în care a fost argumentată în fapt și în drept soluția de respingere a fiecărui motiv de recurs.
Motivarea instanței de recurs cuprinde și analiza motivului de recurs privind necompetența materială cu referire expresă la prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 94/1992, considerate ca fiind incidente în cauză față de procesul-verbal de constatare nr. 47035 din 25 septembrie 2002, încheiat de Curtea de Conturi, anterior declarării acestui text de lege, ca neconstituțional, de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 463 din 4 decembrie 2003, devenită obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României și cu efecte numai pentru viitor, conform art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în redactarea republicată la 7 august 1997 și invocată de contestatoare, numai prin notele scrise depuse la 9 februarie 2005.
în consecință, contestatoarea a susținut neîntemeiat, că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra motivului de recurs privind nelegalitatea actului de constatare întocmit de Curtea de Conturi și în baza art. 19 lit. c) din Legea nr. 94/1992, față de Decizia nr. 463 din 4 decembrie 2002, pronunțată de Curtea Constituțională.
Pentru considerentele expuse anterior, este neîntemeiată și susținerea contestatoarei, că nu a fost cercetat motivul de recurs privind încălcarea principiului unicității verificărilor și controlului, principiu care nu a fost invocat ca motiv de recurs sau ca motiv de ordine publică, reprezentând numai un argument pentru dezvoltarea dată motivelor de recurs prin notele scrise depuse la data judecării recursului.
De altfel, nici în prezenta contestație nu s-a motivat că acest principiu este de ordine publică, iar necercetarea unui argument invocat ulterior declarării recursului fără temei juridic în dezvoltarea unui motiv de recurs, nu se încadrează în cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 318 C. proc. civ., pentru contestația în anulare.
în privința ultimului motiv al contestației în anulare, se constată că nu este admisibilă calea extraordinară de atac exercitată, întrucât contestatoarea a pretins că decizia atacată a fost pronunțată cu depășirea limitelor învestirii instanței de recurs, ipoteză care nu a fost reglementată de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., aplicabile doar în cazul omisiunii de a cerceta vreunul din motivele de casare sau de modificare.
în consecință, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., Curtea a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 748 din 9 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4614/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4606/2005. contencios → |
|---|
