ICCJ. Decizia nr. 4603/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 14 mai 1999, reclamanta SC E. SA Tulcea a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 0243 din 20 martie 1996, eliberat de Ministerul Agriculturii și Alimentației, pentru SC T. SA Tulcea.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data înființării sale prin reorganizarea fostei C.E.D.D., a fost transmis în patrimoniul său, mijlocul fix "hală frigorifică", situat în Tulcea și terenul aferent a fost nelegal inclus în suprafața pentru care s-a atestat dreptul de proprietate al pârâtei SC T. SA, pe baza unei documentații întocmite cu nerespectarea H.G. nr. 834/1991 și a situației reale privind suprafața construită și căile de acces aflate în administrarea sa.
Curtea de Apel Constanța a respins acțiunea, prin sentința civilă nr. 189/CA din 28 decembrie 2000, reținând că reclamanta nu a dovedit dreptul de administrare asupra terenului, pentru care a fost emis certificatul de proprietate contestat, precum și faptul că acest certificat a fost întocmit în baza sentinței civile nr. 3504/1995, a Judecătoriei Tulcea, prin care s-a constatat dreptul de administrare al pârâtei SC T. SA, pentru terenul în suprafață de 28.837 mp, pe care se află sediul societății și Fabrica de conserve de pește.
Recursul declarat împotriva acestei sentințe de reclamantă a fost admis prin decizia nr. 2829 din 3 octombrie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ. Instanța de recurs a casat hotărârea atacată și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceiași instanță, cu motivarea că la prima judecată a pricinii nu au fost avute în vedere obiecțiunile depuse în termen legal de reclamantă la raportul de expertiză, fiind încălcat dreptul la apărare al acesteia. Instanța de recurs a admis și cererea de intervenție formulată în interesul recurentei de Consiliul Județean Tulcea, cerere încuviințată în principiu în ședința publică de la 30 mai 2002.
în fond după casare, reclamanta a precizat obiectul acțiunii, solicitând anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1816 mp și a formulat cerere de chemare în judecată a SC D.I. SA București, care la data de 11 decembrie 2000, a cumpărat construcția reprezentând secția de condiționare și livrare a peștelui, situată în Tulcea.
în interesul pârâtei SC T. SA a formulat cerere de intervenție SC T.E. SRL București și această cerere a fost admisă, în principiu, în ședința publică de la 26 iunie 2003.
Prin sentința civilă nr. 147/CA din 2 octombrie 2003, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, a respins, ca nefondate, acțiunea și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul reclamantei.
Hotărând astfel, instanța de fond a considerat că reclamanta nu a făcut dovada vătămării drepturilor sale recunoscute de lege prin emiterea certificatului de proprietate pentru pârâta SC T. SA, care a îndeplinit condițiile prevăzute de H.G. nr. 834/1991, pentru atestarea proprietății asupra terenului aflat în patrimoniul său.
Instanța de fond a avut în vedere că în protocolul de predare-primire încheiat la 10 noiembrie 1983 în executarea Decretului Consiliului de Stat nr. 378/1983, a fost prezentată situația defalcării fondului fix "hale frigorifice" și au fost specificate construcțiile fiecăreia din întreprinderile care au preluat activitatea întreprinderii de industrializare a peștelui Tulcea, dar nu s-a dispus și cu privire la terenul aferent acestor construcții. în atare situație, instanța de fond a reținut că numai pârâta SC T. SA a dovedit dreptul de administrare directă asupra terenului în suprafață de 1816 mp, drept constatat cu autoritate de lucru judecat prin sentințele civile nr. 3504 din 24 octombrie 1995 și nr. 808 din 20 februarie 1997, pronunțate de Judecătoria Tulcea.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs, reclamanta SC E. SA și intervenienta SC D.I. SA, solicitând modificarea hotărârii atacate, în baza art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în sensul admiterii acțiunii și anulării parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis la 20 martie 1996, pentru SC T. SA.
în primul motiv de recurs, au fost criticate considerentele hotărârii atacate, cu motivarea că instanța de fond nu a avut în vedere dreptul de administrare asupra terenului care a fost transmis reclamantei din patrimoniul întreprinderii de industrializare a peștelui Tulcea. De asemenea, recurentele au susținut că instanța de fond a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, pentru că s-a făcut abstracție de modul diferit de înființare ca societăți comerciale a reclamantei și a pârâtei SC T. SA și din acest motiv, Ministerul Agriculturii nici nu avea competență să emită certificatul de proprietate. în acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că s-a înființat prin decizia Prefecturii județului Tulcea și competența pentru atestarea proprietății asupra unui teren din patrimoniul său aparține Consiliului Județean Tulcea.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a susținut că instanța de fond a apreciat eronat ca fiind respectate prevederile H.G. nr. 834/1991, de către SC T. SA, deoarece hotărârile judecătorești depuse de această pârâtă nu sunt opozabile celorlalte părți în litigiu și nu constituie un titlu de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor secției de condiționare și livrare a peștelui, transmise în patrimoniul reclamantei, după intrarea în vigoare a Legii nr. 15/1990.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a admis recursurile pentru următoarele considerente:
Terenul în suprafață de 1.816 mp, pentru care SC E. SA a solicitat anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 0243, eliberat la 20 martie 1996, pârâtei SC T. SA, este situat în Tulcea și este aferent fostei secții de condiționare și livrare a peștelui Tulcea.
Această secție a fost organizată la 1 noiembrie 1983, în cadrul Centralei Delta Dunării, care a preluat de la întreprinderea de industrializare a peștelui Tulcea, întreaga activitate de prelucrare a peștelui indigen de la punctele colectoare din Delta Dunării, în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 378/1983.
Prin protocolul încheiat la 10 noiembrie 1983, în executarea Decretului nr. 378/1983, Centrala Delta Dunării a preluat de la întreprinderea de industrializare a peștelui Tulcea, și mijlocul fix "hale frigorifice", având la acea dată o suprafață construită de 1588 mp și la care a executat ulterior lucrări de construcții a unor vestiare și anexe, conform autorizației nr. 3891/805 din 28 iulie 1984, eliberată de fostul Consiliu Popular al județului Tulcea.
Potrivit H.G. nr. 983/1990, unitățile agricole și activitatea economică din cadrul fostei Centrale Delta Dunării, cu activul și pasivul existente la 30 septembrie 1990, au fost trecute din subordinea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, în subordinea Prefecturii județului Tulcea, care a procedat la reorganizarea sa în C.E.D.D., prin decizia nr. 352/1990 și ulterior, la înființarea de societăți comerciale pe acțiuni, în baza Legii nr. 15/1990, prin decizia nr. 68/1991.
Conform Anexei nr. 1 la decizia nr. 68 din 14 februarie 1991, emisă de Prefectura județului Tulcea, a fost înființată SC E. SA, căreia i-a fost transmisă o parte din elementele de patrimoniu ale fostei C.E.D.D., printre care și secția de condiționare și livrare a peștelui Tulcea.
în sentința civilă nr. 120 din 16 iulie 1991 a Tribunalului Județean Tulcea, irevocabilă prin decizia nr. 167 din 28 octombrie 1991, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, s-a constatat cu autoritate de lucru judecat că secția de condiționare și livrare a peștelui Tulcea a fost preluată de Prefectura județului Tulcea, din patrimoniul Centralei Delta Dunării, prin protocolul încheiat în baza H.G. nr. 983/1990, fiind transmisă ulterior în patrimoniul SC E. SA, prin decizia nr. 68 din 14 februarie 1991.
Litigiul soluționat prin hotărârea judecătorească menționată anterior a avut ca obiect cererea formulată de SC T. SA, pentru anularea deciziei nr. 68 din 14 februarie 1991, în sensul de a se constata că secția de condiționare și livrare a peștelui Tulcea nu se află în patrimoniul SC E. SA.
Situația juridică și regimul juridic al terenului în suprafață de 1.816 mp, dovedite cu probatoriile administrate în cauză, au fost apreciate greșit de instanța de fond, care a considerat că reclamanta SC E. SA nu a făcut dovada unui drept recunoscut de lege care ar fi fost vătămat prin certificatul de proprietate contestat.
La pronunțarea hotărârii atacate, s-a avut în vedere că protocolul din 10 noiembrie 1983, încheiat pentru scindarea mijlocului fix "hale frigorifice", a avut ca obiect într-adevăr numai construcțiile, dar instanța de fond nu a expus considerentele de fapt și de drept pentru care s-a considerat că întregul teren aferent a fost transmis în administrarea întreprinderii de industrializare a peștelui Tulcea, a cărei succesoare este SC T. SA.
Din actele dosarului, rezultă că SC T. SA a fost înființată prin H.G. nr. 1353/1990, ca urmare a reorganizării fostei întreprinderi de industrializare a peștelui Tulcea, dar nu a fost prezentat un protocol de preluare din patrimoniul acesteia a secției de condiționare și livrare a peștelui Tulcea sau a dreptului de administrare directă asupra terenului aferent.
Această situație de fapt a fost recunoscută de pârâta SC T. SA, care în documentația întocmită pentru eliberarea certificatului de proprietate nu a indicat drept titlu pentru folosința terenului, decât sentința civilă nr. 3504 din 25 octombrie 1995, a Judecătoriei Tulcea.
Instanța de fond a apreciat eronat că actul de proprietate eliberat în baza acestei hotărâri judecătorești corespunde prevederilor H.G. nr. 834/1991, fără a avea în vedere că hotărârea de constatare a dreptului de administrare al SC T. SA nu a fost pronunțată în contradictoriu cu Prefectura județului Tulcea și cu SC E. SA, care au preluat mijlocul fix "hale frigorifice" și fără a verifica dacă terenul respectiv este necesar desfășurării activității, conform obiectului de activitate al societății comerciale beneficiară a actului.
Din acest punct de vedere, se constată că instanța de fond a înlăturat neîntemeiat motivele de nelegalitate prin care reclamanta SC E. SA și intervenienta SC D.I. SA au susținut că actul de proprietate a fost eliberat pentru un teren aferent construcțiilor aflate în patrimoniul lor, precum și faptul că a fost emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, deși competența aparținea intervenientului Consiliul Județean Tulcea, conform atribuțiilor de autoritate publică județeană, recunoscute prin art. 1 și 5 din H.G. nr. 834/1991.
De asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere înscrisurile prin care reclamanta SC E. SA a dovedit că a întocmit propria documentație pentru eliberarea certificatului de proprietate din anul 1994 și că a plătit taxele și impozitele pentru folosința terenului din anul 1995.
în consecință, certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat în cauză a fost nelegal întocmit pentru terenul în suprafață de 1816 mp, care nu s-a aflat în administrarea directă a SC T. SA și nu este necesar desfășurării activității acestei societăți, pentru că nu este aferent unei construcții din patrimoniul său. Certificatul respectiv se dovedește a fi nelegal și datorită faptului că a fost emis de un organ al administrației publice centrale, prin încălcarea competenței autorității publice județene, a intervenientului accesoriu Consiliul Județean Tulcea.
Pentru considerentele expuse, Curtea a admis recursurile, a modificat hotărârea atacată, în sensul că a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată și restrânsă de SC E. SA, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de Consiliul Județean Tulcea, a respins cererea de intervenție formulată de SC T.E. SRL, în interesul pârâtei SC T. SA și a anulat parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate în privința terenului în suprafață de 1. 816 mp, situat în Tulcea.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4604/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4586/2005. Contencios → |
|---|
