ICCJ. Decizia nr. 4604/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 16 august 2002 și ulterior precizată, reclamanta P.N. a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.09 nr. 0461 din 31 octombrie 1995, emis de Ministerul Transporturilor, în favoarea SC T. SA, pentru terenul de 10.400 mp; a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 236 din 12 aprilie 1996, cu actele adiționale din 25 aprilie 1997, 30 decembrie 1997 și 29 aprilie 1998; a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 163 din 31 martie 1998 și a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. B 046 din 22 iunie 1999, toate încheiate de fostul F.P.S., actualmente A.P.A.P.S, cu Asociația S.P.T. București.
în motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta este moștenitoarea mamei sale, S.V., decedată la 18 februarie 1977, căreia i s-a naționalizat abuziv un imobil format din teren în suprafață de 11.600 mp și construcții, situat în București; că, din suprafața de 11.600 mp s-a inclus în certificatul contestat, suprafața de 11.400 mp, iar pentru diferență i s-a eliberat titlu de proprietate, iar F.P.S., în mod nelegal a vândut terenul care nu-i aparținea.
Prin sentința civilă nr. 221/2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active; a fost respinsă, ca tardivă, acțiunea privind constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, seria M.09 nr. 0461/1995; s-a declinat competența de soluționare a capetelor de cerere privitoare la constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni, în favoarea Tribunalului București, secția comercială.
Instanța a reținut că reclamanta a formulat, atât plângerea prealabilă (25 iulie 2002), cât și acțiunea (16 august 2002), peste termenele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, având în vedere că actul contestat a fost înscris în C.F., în anul 1996.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea recursului s-a arătat, în esență, că reclamanta nu a cunoscut că SC T. SA a înscris certificatul în registrul de C.F., în anul 1996; că nulitatea absolută poate fi invocată oricând, astfel că acțiunea nu este tardiv formulată.
Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului în lumina dispozițiilor art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că sentința este legală și temeinică.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor este un act administrativ de autoritate supus controlului instanței de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 29/1990, în vigoare la data formulării acțiunii.
Legea contenciosului administrativ nu face distincție între nulități absolute și nulități relative, iar dispozițiile sale se aplică prin derogare de la legea generală, întrucât reprezintă legea specială în această materie.
Ca atare, se impun a fi respectate dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, care prevăd că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ nelegal, se va adresa mai întâi autorității emitente, în termen de 30 zile de la data comunicării actului; de asemenea, se va adresa instanței, în termen de 30 zile de la data la care autoritatea i-a comunicat un răspuns care o nemulțumește sau nu i-a răspuns în mod nejustificat în termen de 30 de zile. Alin. (5) al art. 5 din Legea nr. 29/1990 prevede că formularea acțiunii nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ.
Având în vedere că recurenta-reclamantă este un terț față de actul contestat, autoritatea emitentă nu i-a comunicat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Drept urmare, au aplicabilitate dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, a cadastrului și publicității imobiliare, care prevăd că înscrisurile în C.F. devin opozabile față de terți de la data înregistrării cererii.
întrucât certificatul a fost înscris în C.F., în anul 1996, termenele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990 se socotesc pentru reclamantă, de la data transcrierii.
Ca atare, plângerea prealabilă a recurentei din data de 25 iulie 2002, cât și acțiunea depusă la instanță, la data de 16 august 2002, sunt formulate peste termenele legale mai sus precizate și în mod corect, curtea de apel a respins acțiunea.
Pe cale de consecință, recursul a fost respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu, conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4606/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4603/2005. Contencios → |
|---|
