ICCJ. Decizia nr. 4581/2005. Contencios

Prin acțiune, reclamantul P.S. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 2508 din 18 februarie 2003, emisă de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.

în motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada 1 iulie 1951 - 1 august 1953 și octombrie 1953 - 31 martie 1954 a satisfăcut stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 149 din 8 aprilie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită hotărâre prin care să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 23 iulie 1951 - 15 martie 1954, începând cu data de 1 septembrie 2002.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în perioada respectivă, reclamantul nu a avut calitate de soldat în armată, ci a fost folosit la muncă, astfel că se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002.

împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta, susținând, în esență, că instanța a încălcat prevederile Legii nr. 309/2002, întrucât perioada 1 iulie 1951 - 1 octombrie 1953, reclamantul a satisfăcut stagiul militar la U.M. 03655, și nu la detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Recursul este întemeiat.

Potrivit art. 1 și 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de Casele teritoriale de pensii și a municipiului București, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de Centrele militare, județene sau de U.M. 02405 Pitești.

în speță, din livretul militar al reclamantului, rezultă că acesta a lucrat în detașamente de muncă în perioada 1 august 1953 - 31 martie 1954, pentru care i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, prin hotărârea emisă de pârâtă, iar în perioada 23 iulie 1951 - 1 august 1953 aflându-se la U.M. 03655 din cadrul fostului Minister al Forțelor Armate.

Cum Legea nr. 309/2002 recunoaște și acordă drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, care în perioada 1950 - 1961 a funcționat ca instituție civilă în afara armatei, rezultă că perioada în care reclamantul a efectuat stagiul militar la U.M. 03655, nu se încadrează în prevederile acestei legi.

Așa fiind, recursul a fost admis, a fost casată sentința atacată și, pe fond, a fost respinsă acțiunea.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4581/2005. Contencios