ICCJ. Decizia nr. 4660/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 3 octombrie 2004, la Tribunalul Hunedoara, reclamanta SC T.J. SRL Deva a solicitat anularea deciziei nr. 934 din 25 septembrie 2003, a Ministerului Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea agenților economici producători și importatori de alcool etilic rafinat, distilate și băuturi alcoolice distilate, inclusiv țuică, rachiuri naturale și produse intermediare, prin care s-a aprobat anularea autorizației nr. 25330201 din 1 aprilie 2003, emisă reclamantei în calitate de producător de alcool etilic rafinat și închiderea activității societății, până la plata sumelor restante reprezentând accize.
Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea actului administrativ, în baza dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 29/1990.
în motivarea cererii sale, reclamanta a arătat, pe de o parte, că decizia atacată este abuzivă și în totală contradicție cu convențiile de eșalonare încheiate de societate cu Ministerul Finanțelor Publice, precum și cu procesele-verbale de ședință. Pe de altă parte, reclamanta a arătat că decizia atacată este și de natură a-i aduce grave prejudicii materiale, prin neexecutarea contractelor aflate în derulare, degradarea utilajelor, disponibilizarea personalului, distrugerea unor capacități de producție, degradarea materiilor prime aflate pe stoc, pierderea producției aflată pe stoc și în curs de livrare, etc.
Tribunalul Hunedoara, prin sentința nr. 107/CA/2004 din 14 ianuarie 2004, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, în baza dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 158 din același cod.
Prin sentința civilă nr. 102 din 2 iunie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei și a anulat decizia nr. 934/2003, reținând, în esență, că decizia atacată este nelegală, întrucât în cauză s-a făcut dovada că datoriile înregistrate la bugetul de stat au fost achitate.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs, autoritatea fiscală susține că în mod greșit a fost anulată decizia nr. 934/2003, în raport cu faptul că aceasta a fost emisă în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 521/2002, privind regimul de supraveghere și autorizare a producției, importului și circulației unor produse supuse accizelor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 232/2003, precum și cu cele ale Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 1111/2002.
Totodată, arată recurenta, societatea nu a respectat condițiile expres prevăzute în Convenția nr. 290/2003 privind achitarea obligațiilor curente la bugetul de stat, constituirea garanțiilor în 60 de zile de la data încheierii acesteia, achitarea lunară a dobânzilor datorate pe perioada de grație.
în plus, se susține de către recurentă că din situația plăților efectuate de societate, adresele de înființare a popririi și dispozițiile de încasare emise, rezultă cu certitudine că intimata-reclamantă nu a achitat datoriile înregistrate, contrar celor reținute de instanța de fond care a confundat dispoziția de încasare, cu ordinul de plată.
De altfel, arată recurenta-pârâtă, dispozițiile de încasare nu au fost încasate nici până la data înregistrării recursului.
Printr-un sumar memoriu înregistrat la data de 13 decembrie 2004, administratorul judiciar SC B.L. SRL Deva solicită respingerea recursului, invocându-se dispozițiile art. 43 din Legea nr. 64/1995, republicată, precum și sentința nr. 2142/CA/2004, a Tribunalul Hunedoara.
Examinându-se cauza, în raport cu criticile aduse sentinței instanței de fond, cu probatoriul administrat în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este de necontestat că potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 521/2002, cu modificările ulterioare, în baza cărora a fost emisă decizia atacată, întârzierea la plata accizelor, cu mai mult de 30 de zile de la termenul legal, atrage anularea autorizației și închiderea activității agentului economic în cauză, până la plata sumelor restante.
în cauză, prin Convenția nr. 290 din 25 iunie 2003, încheiată între intimata-reclamantă și Ministerul Finanțelor Publice, s-a aprobat eșalonarea la plată pe cel mult 60 luni, cu cel mult 6 luni perioada de grație, în sumă totală de 5.800.009.092 lei vechi, conform graficelor din anexe, înlesnirile la plata obligațiilor la bugetul de stat fiind acordate de condițiile strict prevăzute în Convenție.
în cauză, se constată că intimata-reclamantă a susținut inițial că pentru accizele aferente lunilor martie și aprilie 2003 era în vigoare convenția de eșalonare, iar accizele pentru lunile mai, iunie și iulie (datorii curente) au fost achitate; totuși, ulterior a arătat că a achitat integral toate datoriile restante, suma care a făcut obiectul convenției de eșalonare fiind inclusă în suma de 15.779.590.089 lei, achitată prin O.P. nr. 1 și 2 din 17 octombrie 2003, ordine de plată ce nu au fost anexate dosarelor (nici la fond, nici în recurs), contrar celor arătate de agentul economic.
Totodată, înalta Curte a constatat că într-adevăr, la dosarul cauzei au fost depuse doar dispozițiile de încasare din 17 octombrie 2003, iar nu și ordinele de plată, cum greșit a reținut instanța de fond.
De altfel, intimata-reclamantă nu a respectat nici celelalte condiții ale convenției, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză.
Prin urmare, critica formulată soluției instanței de fond este pe deplin fondată.
în plus, înalta Curte a constatat că nu pot fi avute în vedere apărările din recurs referitoare la aplicarea art. 43 din Legea nr. 64/1995, în raport cu faptul că nu s-a făcut dovada situației juridice a intimatei-reclamante și nici nu s-a anexat sentința nr. 2142/CA/2004 a Tribunalului Hunedoara, contrar celor înserate în nota înregistrată la 10 decembrie 2004.
Mai mult, lipsa de diligență a intimatei-reclamante rezultă și din faptul că, deși judecarea cauzei a fost amânată de mai multe ori, totuși nu s-au administrat dovezi în sensul celor mai sus arătate.
în consecință, constatându-se că recursul este fondat, acesta a fost admis și a fost casată sentința atacată, ca nelegală, netemeinică și extrem de sumar motivată. Rejudecând în fond cauza, a fost respinsă acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată, pentru considerentele arătate în cele ce preced.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4657/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4463/2005. Contencios → |
|---|
