ICCJ. Decizia nr. 4715/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 24 ianuarie 2005, reclamantul V.E. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Iași, contestând decizia de pensionare nr. 173372 din 7 decembrie 2004, deoarece nu conține, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, calculul detaliat al sumelor cuvenite cu indicarea temeiului legal.
Ulterior, reclamantul și-a precizat cererea, solicitând anularea deciziei de pensionare emisă în urma recalculării, întrucât nu conține calculele desfășurate și baza legală, pentru a se putea verifica realitatea sumelor acordate cu titlu de pensii.
Reclamantul a indicat drept temei legal, prevederile Legii nr. 544/2004, ale Legii nr. 29/1990 și ale Legii nr. 544/2001.
Prin sentința nr. 53 din 11 aprilie 2005, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca prematur formulată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, în sensul de a se adresa în prealabil, instituției pârâte, pentru a obține informațiile pe care le solicită.
împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul V.E., arătând, pe de o parte, că a încercat să depună contestația la decizia de pensionare, la Registratura Casei Județene de Pensii Iași, dar nu i-a fost primită cererea, iar pe de altă parte că, potrivit art. 87 din Legea nr. 19/2000, decizia de pensionare poate fi contestată la instanța de judecată competentă.
Reclamantul a reiterat și motivele pentru care solicită anularea deciziei de pensionare, criticând sentința, pentru că nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra fondului litigiului.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 3041C. proc. civ., Curtea a admis recursul și a casat sentința, cu trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, la Tribunalul Iași.
Astfel, Curtea a reținut că, deși reclamantul nu formulează critici de fond cu privire la sumele consemnate în decizia de pensionare, invocând doar motive formale privind lipsa unor mențiuni care să poată conduce la verificarea legalității calculului drepturilor de pensie, în cauză se solicită totuși anularea deciziei de pensionare.
De aceea, competența soluționării în primă instanță a cauzei aparține Tribunalului Iași, potrivit art. 155 lit. d) și f) din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
De altfel, și în situația în care instanța ar fi apreciat că obiectul litigiului îl constituie refuzul autorității pârâte de a comunica reclamantului, o serie de date care ar constitui informații de interes propriu, competența soluționării cauzei ar fi revenit tot Tribunalului Iași.
Astfel, potrivit art. 22 din Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, acțiunea în contencios administrativ se judecă de tribunalul în a cărui rază teritorială domiciliază persoana care se consideră vătămată în drepturile sale.
în consecință, Curtea, admițând recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Iași.
← ICCJ. Decizia nr. 4713/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4714/2005. Contencios → |
---|