ICCJ. Decizia nr. 4725/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunile formulate la datele de 12 februarie 2003 și 1 aprilie 2003, la Tribunalul București, secția a VIII-a, reclamantul Ș.N. a solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției Române, anularea dispoziției nr. 76 din 31 ianuarie 2003, a Inspectoratului General al Poliției, restabilirea situației anterioare, obligarea pârâtului la plata daunelor materiale și morale de 200.000.000 lei (vechi), plus cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunilor s-a arătat că prin dispoziția contestată, în mod nelegal s-a dispus destituirea reclamantului din funcția publică avută (de agent șef, ajutor șef post II), începând cu data de 31 ianuarie 2003 și tot nelegal, a fost respinsă contestația formulată.
Reclamantul a precizat că în ziua de 26 noiembrie 2002, în jurul orelor 18.00, după orele de program, a fost chemat telefonic de agentul D.M., să se prezinte la postul de Poliție Vidra, în vederea soluționării unui accident rutier, soldat cu decesul unei persoane. Ajuns la postul de poliție, reclamantul a aflat că șoferul unui autobuz sesizase postul de poliție despre un cetățean în stare de ebrietate care tulbura liniștea cetățenilor. Ș.N. și D.M. l-au coborât din autobuz pe respectivul cetățean aflat în stare de ebrietate și l-au așezat în apropierea autobuzului, asigurându-se că nu prezintă leziuni, după care s-au dus la locul accidentului, pentru care reclamantul a terminat îndeplinirea activităților legate de accident, l-a căutat pe cetățeanul aflat în stare de ebrietate, nu l-a mai găsit și fiind deja ora 21.45, a apreciat că acesta a plecat spre domiciliu și a discutat cu D.M., ca acesta să-l caute în continuare, întrucât se afla în serviciul de permanență conform planificării.
Reclamantul a arătat că abaterea reținută în sarcina sa a fost aceea de neluare a măsurilor polițienești care se impuneau în cazul agresării unui cetățean, de către un grup de rromi, în urma agresiunilor persoana decedând (cea în stare de ebrietate).
Contestatorul a susținut că din planșele foto și din raportul de necropsie nu au rezultat urme vizibile de agresiune, iar cu cetățeanul respectiv, atunci când a fost coborât din autobuz, nu se putea comunica, deoarece era în stare de ebrietate și incoerent.
Referitor la cercetarea desfășurată, reclamantul a precizat că la intervenția ofițerului de anchetă, martorul L.M. și-a schimbat declarația, însă ulterior, martorul a mărturisit că a fost silit să declare incriminator la adresa petentului; că nu s-a avut în vedere că cetățeanul a decedat în postul de poliție, în prezența medicului de la Salvare și a agentului F.M., victima fiind introdusă în postul de poliție de D.M., care a chemat și Salvarea și care, la terminarea programului, a plecat acasă.
Tribunalul București, prin sentințele civile nr. 2096/2003 și nr. 1348/2003, și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ; prin încheierea din data de 23 octombrie 2003 a dispus conexarea dosarului nr. 2439/2003, la dosarul nr. 1671/2003.
Prin sentința civilă nr. 46/2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunile conexe au fost respinse ca neîntemeiate.
Instanța a reținut că față de reclamant nu sunt aplicabile dispozițiile art. 94 din Legea nr. 188/1999, invocate de acesta, întrucât sunt incidente dispozițiile Legii nr. 360/2002, ca lege specială; că nu poate fi reținută greșita apreciere a probelor, ca motiv de nulitate a actului atacat, dispoziția nr. 0676/2003 fiind emisă în baza încheierii Consiliului de disciplină cu nr. 48036 din 22 ianuarie 2003, cu respectarea dispozițiilor art. 55-69 din Legea nr. 360/2002; că dispoziția contestată a fost motivată în drept, fiind respectate dispozițiile Legii nr. 360/2002 și ale Legii nr. 218/2002, iar motivarea în fapt este cea din Raportul de cercetare prealabilă din 10 ianuarie 2003 și din încheierea Consiliului de disciplină din 22 ianuarie 2003; că reclamantul a avut asigurat dreptul la apărare în fața Consiliului de disciplină.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, reclamantul.
în motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța nu a stăruit în depunerea de către pârât, a întregului dosar care a stat la baza emiterii actului contestat, nu a luat în considerare și declarația autentificată sub nr. 50/2003 a martorului L.M.; că sunt aplicabile și dispozițiile Legii nr. 188/1999; că actul atacat nu a fost motivat; că dispozițiile art. 41 din Legea nr. 360/2002 nu au legătură cu ceea ce i se impută recurentului, instanța nepronunțându-se asupra probelor administrate; că acesta a respectat dispozițiile art. 32 din Legea nr. 188/1999 și ale art. 39 din Legea nr. 360/2002; că în mod nelegal s-a reținut că reclamantul și-a încălcat atribuțiile de serviciu conform fișei postului, din moment ce în anul 2002 nu i s-a prezentat fișa postului, el având atribuții de serviciu pe linie de circulație; că instanța nu a avut în vedere că recurentul se afla în afara orelor de serviciu, fiind chemat să efectueze operațiuni în legătură cu atribuțiile sale privind un accident rutier, că un alt polițist se afla în serviciu, că acesta, D.M., în jurul orelor 23.00-a văzut pe cetățeanul aflat în stare de ebrietate, care era în viață.
Au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 6-10 C. proc. civ.
Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, Curtea a reținut următoarele:
Reclamantul a fost încadrat în funcția de sectorist la data de 1 iunie 1990, la Secția 19 Poliție. La data de 1 martie 2001, a fost mutat în funcția de ajutor șef post la Postul de Poliție Măgurele, iar la data de 1 august 2002 a fost încadrat în aceeași funcție la Postul de Poliție Vidra. La Postul de Poliție Vidra, în anul 2002, reclamantului nu i-a fost întocmită fișa postului.
Prin dispoziția nr. 0676 din 31 martie 2003, a Inspectoratului General al Poliției, s-a dispus destituirea sa din funcția publică avută, "pentru neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege".
La data de 11 decembrie 2002 s-a încheiat referatul de cercetare prealabilă, prin care s-a propus trimiterea în fața Consiliului de disciplină care, prin Hotărârea din 23 decembrie 2002, a declarat vinovăția agentului șef adjutant Ș.N. și a propus destituirea din poliție.
în esență, i s-a imputat recurentului că, împreună cu agentul D.M., a dat dovadă de superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, nu a respectat dispozițiile șefilor ierarhici, nu s-a implicat în agresiunea comisă asupra unui cetățean agresat de un grup de rromi, agresiune urmată de moartea acelui cetățean cu identitate necunoscută.
Reclamantul a formulat contestație și Consiliul de disciplină, prin încheierea din 22 ianuarie 2003, a hotărât sancționarea în conformitate cu dispozițiile art. 17 lit. g) din Ordinul nr. 350/2002, respectiv destituirea din funcția publică avută și sesizarea organelor de urmărire penală.
în baza acestei încheieri a fost emisă dispoziția nr. 0676 din 31 ianuarie 2003.
Curtea a constatat că instanța de fond, deși a încuviințat, în mod legal, ca pârâtul să depună actele care au stat la baza emiterii actului contestat, nu a stăruit pentru depunerea în totalitate a acestora. Era necesar să se atașeze întregul dosar pe baza căruia a fost emis actul de destituire din funcție, pentru a se putea verifica toate probele administrate, mai ales că reclamantul-recurent a învederat schimbări de conținut în dispozițiile unor martori.
în acest context, instanța nu s-a pronunțat nici asupra declarației autentificate a martorului L.M., declarație ce trebuia coroborată cu celelalte pe care martorul le-a dat în faza anchetei administrative, iar dacă rezultau neclarități, instanța ar fi trebuit să dispună audierea acestuia.
Numai în urma analizării probelor administrate în timpul cercetării preliminare și eventual, a completării probatoriului în fața instanței, aceasta putea să aprecieze în cunoștință de cauză dacă petentul se face vinovat de încălcarea atribuțiilor de serviciu prin prisma dispozițiilor art. 41 - 44 din Legea nr. 360/2002.
Criticile referitoare la nemotivarea actului atacat, la lipsa fișei postului pe anul 2002 și la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 188/1999, nu sunt fondate, curtea de apel făcând aprecieri corecte în acest sens, în considerentele sentinței.
Având în vedere, însă, neadministrarea tuturor probelor menționate, în urma cărora să se poată stabili culpa sau lipsa de culpă a recurentului, pentru fapta reținută în sarcina sa, recursul a fost admis, sentința a fost casată și cauza a fost trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
în fond după casare, curtea de apel va solicita întregul dosar al anchetei preliminare și va corobora toate probele, urmând să aibă în vedere și adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul București, dosar nr. 310/P/2003, în care se precizează că față de Ș.N. nu s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 183 C. pen. și art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), din data de 21 noiembrie 2002.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4719/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4718/2005. Contencios → |
|---|
