ICCJ. Decizia nr. 4853/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 30 martie 2005, reclamanta I.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita, anularea hotărârii nr. 854 din 14 martie 2005, emisă de pârâtă și acordarea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a depus la dosar, suficiente acte, pentru a dovedi că este îndreptățită să i se acorde drepturile prevăzute de lege.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 135 din 18 aprilie 2005, a respins contestația, reținând că reclamanta nu s-a aflat într-o situație de natura celor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, arătând că a avut de suferit persecuții de natură etnică, de care instanța nu a ținut seama.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.
în speță, reclamanta nu a făcut dovada unor persecuții etnice, în sensul prevederilor Legii nr. 189/2000.
Din actele dosarului rezultă că aceasta s-a refugiat din localitatea Bihor, în Râpa de Sus, ambele localități aflându-se pe teritoriul administrat de regimul maghiar, și nu din teritoriu aflat sub ocupație maghiară, în teritoriul românesc.
Așadar, nu se poate reține că reclamanta s-a aflat, într-una din situațiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000 și, în consecință, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Față de cele ce preced, recursul este nefondat și a fost respins.
← ICCJ. Decizia nr. 4857/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4856/2005. Contencios → |
---|