ICCJ. Decizia nr. 4939/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 12 octombrie 2004, reclamantul L.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, anularea hotărârii acesteia, nr. R/964 din 30 iulie 2004 și obligarea pârâtei să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 2 decembrie 1953 - 3 noiembrie 1956, în care a efectuat stagiul militar în detașamente ale Direcției Generale a Serviciului Muncii.
în susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată, acte de stare civilă și livretul militar.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că unitățile militare în care reclamantul a muncit în timpul efectuării stagiului militar, nu au aparținut Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 250 din 3 noiembrie 2004, a respins acțiunea, reținând că din mențiunile înscrise în livretul militar rezultă că, în perioada solicitată, reclamantul a satisfăcut stagiul militar în unități militare ce nu aparțineau Direcției Generale a Serviciului Muncii.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul, susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât din livretul militar rezultă că a satisfăcut stagiul militar în detașamente de muncă, fiind îndreptățit să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, dacă nu pentru întreaga perioadă a stagiului militar, măcar pentru perioada 2 decembrie 1953 - 12 martie 1956, corespunzătoare primei formațiuni militare intitulată "B.L.C.F. N 71".
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă în perioada sus menționată. Dovada încadrării în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002 se face, potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) și b) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1114/2002, cu livretul militar sau cu adeverință eliberată de U.M. 02405 Pitești.
în speță, așa cum rezultă din mențiunile înscrise în livretul militar al recurentului-reclamant, acesta a efectuat stagiul militar, ca "mână de lucru", în cadrul a două formațiuni militare distincte:
- prima, intitulată "B.L.C.F. N 71", căreia îi corespunde perioada 2 decembrie 1953 - 12 martie 1956;
- a doua, intitulată "U.M. 04689", căreia îi corespunde perioada 12 martie 1956 - 3 noiembrie 1956.
Este adevărat că cea de-a doua formațiune (unitate) militară în cadrul căreia reclamantul a efectuat stagiul militar, nu aparținea Direcției Generale a Serviciului Muncii, însă prima formațiune, așa cum rezultă și din denumirea acesteia, a fost un detașament de lucru aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii, fapt atestat și de mențiunea "mână de lucru", înregistrată în livretul militar, și confirmat, de altfel, de către însăși C.N.P.A.S, la pct. 4 din adresa nr. 2784 din 15 iulie 2003.
Față de cele arătate, a fost admis recursul, casată sentința atacată și, pe fond, constatându-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002, în temeiul art. 314 C. proc. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantului.
← ICCJ. Decizia nr. 4937/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4938/2005. Contencios → |
---|