ICCJ. Decizia nr. 4928/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 645 din 14 februarie 2005, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, a dispus declinarea în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, a competenței de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții N.A.E., B.D.E., C.M., Ș.A., J.R.N., D.F., N.D.A., R.M.D., T.A., B.R.D., T.M., P.A. și J.A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Ministerul Public și Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că obiectul litigiului îl formează modul de stabilire a drepturilor salariale ale procurorilor reclamanți, determinate prin neaplicarea reducerilor de impozit prevăzute de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, de organizare judecătorească, pentru perioada 1 iulie 2002 - 20 septembrie 2004.
în drept, tribunalul a făcut referire la dispozițiile art. 60 C. fisc. și ale art. 42 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Potrivit acestor ultime prevederi, magistrații și personalul auxiliar, nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale, pot face contestație în termen de 5 zile de la data comunicării, la organele de conducere ale Ministerului Justiției sau Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârile acestor organe putând fi contestate la secția de contencios administrativ a Curții de Apel București.
Această din urmă instanță a dispus, la rândul său, prin sentința civilă nr. 1054 din 1 iunie 2005, declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că, întrucât prin legea specială nu este stabilită o anumită competență privind raportul juridic dedus judecății - acordarea unor drepturi salariale derivate din reducerea cotei procentuale a impozitului pe venit, sunt aplicabile prevederile art. 284 C. muncii, cu referire la art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ., ce atrag competența tribunalului.
Examinând conflictul negativ de competență, Curtea a stabilit competența materială a Tribunalului București, secția conflicte de muncă și litigii de muncă, în soluționarea acțiunii.
Curtea a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002, care prevăd competența instanței de contencios administrativ, după parcurgerea fazei prealabile a contestației adresate organelor de conducere ale Ministerului Justiției, respectiv ale Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Noțiunea de "modul de stabilire a drepturilor salariale" prevăzută de art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002, se referă la determinarea concretă a indemnizației de încadrare lunară, a cotei brute și a cotelor procentuale pentru celelalte sporuri și adaosuri, reprezentând în ansamblu drepturile salariale cuvenite, în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și de performanțele individuale.
în situația când se solicită drepturi salariale restante, reținute și neacordate, nu se poate susține că suntem în prezența unei cereri privind modul de stabilire a drepturilor, pentru a fi urmată procedura rapidă de soluționare prevăzută de art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002. A spune că această procedură se aplică oricărei cereri privind drepturile salariale ale magistraților, înseamnă a da o interpretare extensivă a acestor dispoziții și a nu ține cont de întreg sistemul ce reglementează raporturile juridice de muncă, ce se aplică și magistraților, în ipoteza în care legea specială nu prevede.
De altfel, în cauză, parte din drepturile salariale restante a căror restituire se solicită, privesc o perioadă anterioară datei de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 177/2002, neputându-se susține că pentru recuperarea lor ar fi trebuit urmată procedura reglementată prin ordonanța sus menționată - contestație la organele de conducere și apoi acțiune la instanță.
Curtea de apel a reținut în mod corect că, în lipsa unor prevederi în legea specială, devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materia raporturilor juridice de muncă.
în acest sens, Legea nr. 53/2003, Codul muncii, prevede în art. 295 alin. (2), că dispozițiile acestui cod se aplică cu titlu de drept comun, și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respectivă.
în consecință, potrivit art. 166 și art. 269 alin. (2), cu referire la art. 284 și art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., Curtea a stabilit competența în primă instanță a tribunalului, pentru soluționarea acestui litigiu.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4929/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4926/2005. Contencios → |
|---|
