ICCJ. Decizia nr. 4940/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 28 iunie 2004, E.R. Ardeal a solicitat anularea deciziei nr. 303 din 24 mai 2005 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca netemeinică și nelegală. Totodată, s-a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună restituirea în natură a imobilului - construcție și teren aferent în suprafață de 1931 mp, situat în Târgu Mureș, județul Mureș, trecut în proprietatea statului, abuziv.
Comisia pârâtă, arată reclamanta, în mod neîntemeiat a considerat că cererea nu se încadrează în prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, adoptată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, întrucât cota parte din imobilul în cauză nu a trecut în proprietatea statului, în mod abuziv, ci în temeiul unui contract care a reprezentat acordul de voință a părților.
Aceasta, arată reclamanta, în raport cu faptul că Statul Român, în urma unor acte normative abuzive, a preluat cote de proprietate din imobilele care au format proprietatea exclusivă a Bisericii Reformate, iar apoi prin exercitarea de presiuni, finalizate prin acte mascate, în "Contract de ieșire din indiviziune prin împărțire în natură", autentificat sub nr. 1971/1977, la notariatul de Stat Județean Mureș, a obținut întregul drept de proprietate asupra unui imobil valoros, situat în centrul municipiului Târgu Mureș, județul Mureș.
în drept, s-au invocat dispozițiile art. 2 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, aprobată și modificată prin Legea nr. 501/2002 și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Mureș, prin sentința nr. 1789 din 24 septembrie 2004, în temeiul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, coroborat cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.
Prin sentința nr. 284 din 29 noiembrie 2004, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei. S-a reținut, în esență, că reclamanta nu a dovedit că titlurile pe temeiul cărora a operat transferul dreptului real, au fost anulate sau declarate nule, prin hotărâri judecătorești irevocabile, realitate în raport cu care valabilitatea acestora s-a impus pârâtei și instanței de contencios administrativ, fiind vădit că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 1 al O.U.G. nr. 94/2000, iar decizia atacată este legală.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, reclamanta E.R. Ardeal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond nu a luat în considerare faptele, respectiv că inițial două imobile de sine stătătoare - situate în Târgu Mureș, au format proprietatea exclusivă a Bisericii Reformate și că din aceste imobile, în anul 1949, Statul Român a preluat cote de proprietate, astfel că, fără nici o contraprestație, Statul Român a devenit coproprietar în aceste imobile, cu Biserica Reformată.
Totodată, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu a avut în vedere că în cazul imobilului în speță, dreptul de proprietate a fost preluat de Statul Român, în baza dispozițiilor Legii nr. 119/1948, referitoare la naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi.
în anul 1951, observându-se absoluta ilegalitate a preluării imobilului, prin Hotărârea nr. 375/1951 a Arbitrajului de Stat de pe lângă Consiliul de Miniștri, cota de 950/2093 parte din întregul imobil a fost reintabulat în favoarea Bisericii Reformate, iar restul imobilului, cota de 1143/2093, a rămas în proprietatea Statului Român.
Deci, chiar și fără cota de 950/2093 parte - obiect al contractului de ieșire din indiviziune prin împărțire în natură, autentificat sub nr. 1971/1977, la Notariatul de Stat Județean Mureș, din imobilul situat în P.T., Statul Român a preluat o cotă de 1143/2093 parte care, conform art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobat și modificat prin Legea nr. 501/2002, urmează a fi retrocedat în natură, fiind preluat în mod abuziv.
Fără preluarea în mod abuziv a unor cote din două imobile aparținând Bisericii Reformate, Statul Român nu putea deveni coproprietar în aceste imobile, cu Biserica Reformată și ca atare, nu putea fi parte într-un contract de ieșire din indiviziune, prin împărțire în natură, neavând nimic de împărțit.
De altfel, la o analiză atentă, se poate observa că, în realitate, Statul Român nu a oferit nimic în schimbul cotei de 950/2093 parte din imobilul situat în Târgu Mureș și din toate operațiunile juridice a câștigat un întreg imobil, fără să fi ieșit ceva din patrimoniul statului.
Concluzionând, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu a analizat întreaga problematică a imobilului și a contractului la care s-a făcut referire, respectiv nu a observat faptul că întregul imobil a intrat în proprietatea statului, abuziv și că se impune retrocedarea acestuia.
Examinând cauza, în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este cunoscut că potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 501/2002, pentru aprobarea ordonanței, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, compuse din construcții împreună cu terenul aferent, existente în natură, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile acestei ordonanțe.
în cauză, prin decizia atacată, s-a respins cererea de retrocedare pentru următoarele motive.
Cererea nu se încadrează în prevederile cuprinse la art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 501/2002, care stipulează că se retrocedează imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv.
Cota parte indiviză din imobilul ce face obiectul prezentei decizii, a trecut în proprietatea Statului, în baza contractului de ieșire din indiviziune prin împărțire în natură (partaj voluntar), autentificat cu nr. 1971/1977, de către Notariatul de Stat Județean Mureș, Biserica Reformată Târgu Mureș primind în schimbul cotei-părți cedate, o cotă parte (proprietatea statului), egală valoric, din imobilul situat în municipiul Târgu Mureș, str. N., județul Mureș.
în acest caz, cota parte din imobilul în cauză nu a trecut în proprietatea Statului, în mod abuziv, ci în temeiul unui contract care a reprezentat rezultatul acordului de voință al părților.
Contractul de ieșire din indiviziune prin împărțire în natură, autentificat la 23 martie 1977 se află depus la dosarul cauzei, precum și extrasul C.F. și celelalte înscrisuri referitoare la situația imobilului, raportarea la alte imobile neavând relevanță juridică, câtă vreme obiectul cererii de retrocedare îl constituie exclusiv imobilul din str. T., Târgu Mureș.
Prin urmare, se constată că, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, ceea ce contestă reclamanta, este calificarea preluării proprietății, în opinia acesteia, preluarea fiind abuzivă.
De asemenea, se constată că instanța de fond a examinat contractul de ieșire din indiviziune, în raport cu toate cauzele de nulitate ale unui act juridic, reținând în mod corect, pe de o parte, că recurenta-reclamantă nu a dovedit că acordul său de voință la perfectarea actului a fost viciat prin eroare (asupra substanței obiectului convenției sau asupra naturii juridice a contractului, prin dol sau că ar fi fost smuls prin violență).
Pe de altă parte, se constată că în mod corect s-a reținut că violența nici măcar nu a fost sugerată ca viciu al consimțământului, iar simpla "temere reverențiară" (fără violență), de organele fostului stat comunist, nu poate anula convenția (art. 958 C. civ.).
Totodată, se constată că în mod corect, instanța de fond a reținut și faptul că actul juridic în discuție reprezintă un partaj voluntar, neputându-se invoca disproporții între prestațiunile reciproce stipulate.
Aceasta, cu atât mai mult, cu cât, în contract s-a inserat că "părțile, de comun acord declară că nu au nici o pretenție față de celelalte părți sub titlu de diferență de valoare între cele două imobile ce fac obiectul ieșirii din indiviziune".
în condițiile arătate în cele ce preced, nu se poate reține că ieșirea din indiviziune s-a făcut fără acordul vreuneia din părți sau cu consimțământ viciat, aceasta, cu atât mai mult, cu în contract se face trimitere atât la Decretul nr. 841/1964, privind ieșirea din indiviziune dintre stat și persoanele juridice, altele decât cele socialiste, prin bună-învoială, cât și la toate avizele și delegările speciale ale Consiliului Curatoral Reformat din Târgu Mureș și al Protopopiatului Reformat al județului Mureș.
Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, amplu și corect motivată, iar criticile formulate împotriva acesteia, nefondate, a fost respins recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., coroborate cu cele ale legii contenciosului administrativ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4954/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4943/2005. Contencios → |
|---|
