ICCJ. Decizia nr. 4950/2005. Contencios
| Comentarii |
|
în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 498/2005 de pe rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă, prin încheierea din 17 martie 2005, s-a dispus în baza art. 4 alin. (1) Legea nr. 554/2004, raportat la art. 3 pct. 1 C. proc. civ., sesizarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru cererea legalității Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 19388 din 14 noiembrie 1997 și nr. 3343/2002, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Statutului personalului didactic în învățământul superior și în învățământul preuniversitar, referitoare la calculul salariilor pentru personalul didactic din învățământ, suspendându-se judecata cauzei, în condițiile aceluiași text normativ.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 819 din 27 aprilie 2005, a admis excepția de nelegalitate a Precizărilor Generale nr. 19388 din 14 noiembrie 1997 și a Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3343 din 11 martie 2002, invocate în cauza privind pe reclamanta U.S.L.I. Ialomița, în contradictoriu cu Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar al județului Ialomița și Casa Corpului Didactic Ialomița.
Totodată, a constatat nelegalitatea Precizărilor Generale nr. 19388 din 14 noiembrie 1997 și Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3343/2002, emise cu încălcarea prevederilor art. 49-51 și art. 147 alin. (3) din Legea nr. 128/1997.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Ministerul Educației și Cercetării, invocând dispozițiile art. 3041C. proc. civ., art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, O.U.G. nr. 8/2000 și cele ale Legii nr. 128/1997.
Mai înainte, însă, de a examina motivele de recurs, se constată că acesta nu poartă semnătura ministrului, conform art. 67 alin. (1) C. proc. civ., art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 90/2001, H.G. nr. 223/2005 și din actele dosarului nu rezultă că la data exercitării căii de atac, respectiv, 17 mai 2005, ministerul, în baza dispozițiilor art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 223/2005, ar fi delegat altei persoane, acest drept.
Este adevărat că la data de 22 iulie 2005, ministrul educației și cercetării, prin Ordinul nr. 4648, a depășit competența de a exercita atribuțiile specifice de reprezentant legal al "ministerului" (iar nu al ministrului), Directorului Direcției Juridice și Control.
Numai că la data exercitării căii de atac a recurentului erau aplicabile dispozițiile art. 3021lit. d) C. proc. civ., iar aplicarea art. 161 C. proc. civ., nu poate fi pusă în discuție, în raport cu specificitatea dispozițiilor cuprinse în art. 299 și urm. din același cod, art. 4 și 28 din Legea nr. 554/2004, care reglementează expres, cuprinsul și condițiile de valabilitate ale cererii, în sensul art. 129 din Constituție.
Sancțiunea nulității se aplică față de recurentul nediligent, care nu a manifestat respect și interes și față de condițiile legale de formă pe care trebuie să le îndeplinească cererea de recurs.
Este de reținut și faptul că prin Decizia nr. 176/2005 (M. Of. nr. 356/27.04.2005), Curtea Constituțională a declarat a fi neconstituționale doar dispozițiile art. 3021alin. (1) lit. a), iar nu și celelalte litere ale aceluiași alineat al art. 3021.
Prin urmare, în cauză s-a aplicat sancțiunea prevăzută de Codul de procedură civilă, respectiv s-a constatat nulitatea recursului declarat de Ministerului Educației și Cercetării.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4944/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4945/2005. Contencios → |
|---|
