ICCJ. Decizia nr. 4954/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 537 din 11 februarie 2005, reclamantul D.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii acesteia, nr. 14005/729 din 30 noiembrie 2004 și obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 29 iunie 1940 - 30 august 1941.
în susținerea acțiunii, reclamantul a depus mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, adeverința nr. 622 din 5 august 2004, eliberată de Asociația Română a Victimelor Represiunilor Staliniste și diploma de bacalaureat, precum și declarațiile unor martori, arătând că, în iunie 1940, s-a refugiat, împreună cu familia sa, din orașul Ismail, Basarabia, în România, în localitatea Brăila.
Prin sentința civilă nr. 971 din 24 mai 2005, reținând ca dovedite, susținerile reclamantului, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să recunoască reclamantului, calitatea de refugiat pentru perioada 29 iunie 1940 - 30 august 1941, începând cu data de 1 februarie 2004.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, susținând că este netemeinică și nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu motivele invocate de recurentă, cu actele dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
într-adevăr, în conformitate cu art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate, dovada încadrării în aceste situații putându-se face, potrivit art. 61din același act normativ, cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestora, prin declarație cu martori.
Așa cum rezultă din declarațiile martorilor D.G. și T.L., coroborate cu diploma de bacalaureat a reclamantului și cu adeverința nr. 622 din 5 august 2004, eliberată de Asociația Română a Victimelor Represiunilor Staliniste, în perioada iunie 1940 - august 1941, reclamantul s-a aflat pe teritoriul României, unde s-a refugiat, împreună cu familia sa, din orașul Ismail, Basarabia, urmare a persecuțiilor la care a fost supus.
Raportat la aceste probe și în temeiul dispozițiilor legale sus menționate, în mod corect a reținut instanța de fond, calitatea de refugiat a reclamantului și a obligat-o pe pârâtă să-i acorde drepturile legale corespunzătoare.
în mod greșit a procedat, însă, instanța de fond recunoscând intimatului-reclamant, calitatea de refugiat pentru o perioadă al cărei moment de început se situează sub data limită prevăzută de lege.
Astfel, așa cum rezultă din titlul și din cuprinsul art. 1 al O.G. nr. 105/1999, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.
Cum actul normativ sus menționat prevede că data limită începând de la care o persoană persecutată poate beneficia de anumite drepturi, este 6 septembrie 1940, în mod greșit a procedat instanța de fond obligând-o pe pârâtă să-i acorde reclamantului, drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 pentru o perioadă al cărei moment de început se situează sub data limită prevăzută de acest act normativ.
Pentru acest motiv, a fost admis recursul și modificată sentința atacată, în sensul că data de început a perioadei de persecuție recunoscute de instanța de fond este 6 septembrie 1940, în loc de 29 iunie 1940.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4962/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4940/2005. Contencios → |
|---|
