ICCJ. Decizia nr. 4959/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 22 februarie 2005, reclamantul C.M. a solicitat anularea Ordinului nr. 0131/C din 1 octombrie 2004, a Comandantului Corpului Pompierilor Militari, prin care s-a dispus retrogradarea din funcție și punerea la dispoziția unității, urmând a fi numit într-o funcție de execuție.
în motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că măsura luată de pârât este vădit netemeinică și esențial nelegală, întrucât:
- în urma unei sesizări, s-a reținut, în fapt, că C.. în calitate de adjunct pentru logistică de la Grupul de Pompieri al județului Neamț, profitând de funcția sa, a comis o serie de abateri și, pe cale de consecință, în urma unor așa zise cercetări, a fost sancționat disciplinar, prin retrogradarea din funcție și celelalte măsuri disciplinare luate împotriva sa, avându-se în vedere o pagubă de 4.092.182 lei. S-a mai reținut și însușirea ilegală a cantității de 1,592 mc lemn de foc (foioase) din gestiunea stației de pompieri Târgu Neamț, și i s-a imputat folosirea în interes personal, fără aprobare și fără a achita transportul, a autocamionului unității, pentru transportul lemnului;
- nu s-a executat cercetarea administrativă a presupusei pagube, cercetare care impunea în principal executarea unei inventarieri a stocului de lemn de foc la nivelul subunității, încălcându-se, astfel, dispozițiile art. 22 din O.G. nr. 121/1998 și I.M.I. nr. 830/1999, pct. 85;
- de asemenea, valoarea așa-zisei pagube nu s-a efectuat cu respectarea prevederilor art. 50 din O.G. nr. 121/1998 și pct. 219 din I.M.I. nr. 830/1999;
- nu s-a ținut seama de actele oficiale emise cu ocazia achiziției lemnului de foc, acte ce arătau în mod clar, că lemnul a fost procurat în mod corect, potrivit adresei Ocolului Silvic "Mânăstirea Neamț";
- nu s-a avut în vedere proba testimonială, prin rapoartele mr. G.D. și plt. major G.C., care arătau că știau de la început de existența unei cantități de lemne ce aparțineau lui C.M., această cantitate de lemne fiind depozitată separat de stocul de lemne al subunității;
- și decizia de imputare nr. 4343689 din 13 septembrie 2004 a fost emisă fără o cercetare prealabilă administrativă, așa cum stipulează dispozițiile art. 22 din O.G. nr. 121/1998 și I.M.I. nr. 830/1999, pct. 85.
C.M. a mai arătat că prin adresa M.M.B., precum și prin referatul întocmit de ofițerul de cercetare penală, rezultă că nu și-a însușit abuziv 1,592 mc lemn din gestiunea unității, motiv pentru care se impune desființarea măsurii luate împotriva sa. în plus, arată reclamantul, nu subzistă nici folosirea abuzivă a autocamionului unității, pentru efectuarea transportului de lemne, fără a plăti c/val prestației, deoarece această faptă trebuie privită în contextul și împrejurarea producerii ei, eventual putându-se reține numai abaterea de la traseul inițial și suportarea c/val benzinei consumate.
Mai mult, măsura luată este apreciată de reclamant, ca vădit disproporționată cu așa-zisele fapte comise și calificativele obținute de-a lungul anilor.
Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 54 din 18 aprilie 2005, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului, reținând, în esență, pe de o parte, că procedura aplicării sancțiunii disciplinare a fost respectată, iar, pe de altă parte, că, pe fond, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul a încălcat obligația de respect al demnității, gradului și uniformei, iar în raport cu gravitatea abaterii, constând în exercițiul abuziv al funcției, sancțiunea aplicată conform art. 33 din Legea nr. 80/1995, este proporțională și temeinică.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen, reclamantul C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 299, coroborat cu art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor sale de recurs, recurentul-reclamant susține că în mod greșit instanța de fond a apreciat dovada furnizată de consilierul silvic al Ocolului Silvic "Mănăstirea neamț", ca o dovadă de prietenie și milă creștină, iar nu o probă pertinentă și utilă cauzei, deși este un înscris oficial.
Printr-un alt motiv se susține că instanța de fond în mod greșit a reținut aspectele legate de așa-zisul exercițiu abuziv al funcției, de natură a crea suspiciuni, deși parchetul nu a stabilit în sarcina sa, săvârșirea vreunei infracțiuni.
în plus, arată recurentul, instanța de fond nu a avut în vedere nici faptul că imputația a fost înlăturată și nici relevantă probei testimonială.
Mai mult, susține recurentul, instanța de fond nu a luat în considerare faptul că măsura eliberării din funcție s-a făcut pe timpul cât a fost bolnav și nici măcar nu s-a pronunțat pe acest aspect, deși s-au încălcat grav dispozițiile art. 46 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 300/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata-pârâtă a reiterat excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că din înscrisurile depuse la dosar rezultă cu certitudine situarea faptelor recurentului la limita ilicitului penal, fiind incidente principiile răspunderii materiale și disciplinare, motiv pentru care s-a dispus, în mod justificat, retrogradarea din funcție.
Referitor la decizia de imputare, se arată că recurentul afirmă că a achitat prejudiciul material, fapt neadevărat în totalitate, întrucât acesta a achitat doar 2.817.770 ROL, din 4.049.182 ROL.
Examinându-se cauza, în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probatoriul administrat în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin Ordinul nr. 01313/C din 1 octombrie 2004, Comandantul Corpului Pompierilor Militari a dispus sancționarea disciplinară a col. C.M., adjunct al comandantului grupului de pompieri I la Grupul de Pompieri P. al județului Neamț, cu retrocedarea din funcție și punerea sa la dispoziția unității, urmând să fie numit într-o funcție de execuție potrivit normelor de competență. Ca temei al acestui ordin s-au invocat prevederile art. 33 și 82 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, ale art. 41 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, precum și Raportul Corpului de control nr. 027414 din 14 septembrie 2004.
Totodată, prin același ordin s-a dispus ca potrivit Anexei nr. 2 la Ordinul ministrului de interne nr. 275/2002, ofițerului să i se retragă solda de merit acordată prin Ordinul nr. 01033/C din 1 ianuarie 2004, menționându-se că pe perioada punerii la dispoziție, ofițerul va beneficia de solda lunară avută la data punerii la dispoziție, cu excepția indemnizației de comandă, soldei de merit și celelalte sporuri care nu fac parte din solda lunară.
în cauză, înalta Curte a constatat că în mod corect, instanța de fond a reținut că obiectul acțiunii îl constituie numai nelegalitatea și netemeinicia aplicării sancțiunii disciplinare, iar nu și aspectele legate de stabilirea pagubei, respectiv de decizia de imputare.
Contrar celor susținute de recurentul-reclamant, se constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 8, 33, 35 și 82 din Legea nr. 80/1995.
în acest sens se constată că printre îndatoririle principale ale cadrelor militare prevăzute de art. 8 din lege, sunt cele care vizează: respectul și apărarea valorilor democrației constituționale, respectul regulamentelor militare, responsabilitatea asupra modului în care îndeplinesc misiunile ce le sunt încredințate, prețuirea onoarei, a demnității gradului și a uniformei militare pe care o poartă. în același sens fiind și dispozițiile art. 7 alin. ultim, potrivit cărora profesia de ofițer maistru militar sau subofițer în activitate incumbă îndatoriri suplimentare, potrivit legii.
Totodată, conform dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 80/1995, pentru abateri de la disciplina militară, neîndeplinirea îndatoririlor, încălcarea normelor de conduită militară, a regulilor de conviețuire socială, ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor li se pot aplica următoarele sancțiuni disciplinare: avertisment, mustrare scrisă; consemnare; retrogradare în funcție; amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1 - 2 ani, sancțiunile aplicându-se potrivit regulamentelor militare.
în cauză, se constată că situația de fapt a fost corect stabilită, în baza unui material probator bogat. De altfel, la dosarul cauzei se află chiar declarația olografă a recurentului-reclamant care a recunoscut în mare măsură faptele, cu excepția faptului că lemnul apreciat ar fi fost sustras din gestiunea stației de pompieri.
Chiar și în ipoteza în care s-ar admite că fapta recurentului-reclamant, caracterizată de procurorul militar, ca fiind "la limita ilicitului penal", se reduce la folosirea mijloacelor de transport ale unității în interes personal, depozitarea lemnelor în incinta unității, fără nici un document legal de proveniență și cel mai grav, la folosirea subalternilor pentru manevrarea materialului lemnos, chiar în timpul programului (aspect ce nici nu a fost avut în vedere), fără a se întocmi raport în care să solicite, contra cost, prestarea de servicii, este de natură a justifica pe deplin sancțiunea aplicată.
Nu este neglijat nici faptul că C.M., potrivit fișei postului, avea în subordine chiar personalul care se încadrează în compartimentele tehnic, utilaj, intendență, etc., având, totodată, obligațiile de a executa controlul modului în care sunt folosite mijloacele auto, de cazarmare, echipament, etc., precum și de a executa controlul privind folosirea bunurilor din patrimoniul unității, la documentele de evidență, cât și faptic. Mai mult, acesta avea obligația de a organiza, îndruma și controla activitatea gestionarilor, pentru respectarea dispozițiilor legale, ordinelor și precizărilor comandantului unității și a șefilor ierarhici.
în condițiile arătate în cele ce preced, pretinsa disproporție între sancțiune și faptă nu poate fi reținută în sensul solicitat de recurentul-reclamant, dar nici într-un sens agrava, în raport cu principiul potrivit căruia nu i se poate înrăutăți situația în propria cale de atac.
în plus, lipsa răspunderii penale stabilită printr-o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, iar nu printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nu este de natură a înlătura răspunderea disciplinară a recurentului-reclamant, fiind lipsită de relevanță juridică și pretinsa înlăturare a răspunderii materiale.
Referitor la faptul că sancțiunea a fost aplicată în timpul cât recurentul-reclamant a fost în incapacitate temporară de muncă, se constată, pe de o parte, că acest aspect nu a fost invocat nici în acțiune, nici în declarația olografă, nici de către martori, ci doar cu ocazia concluziilor orale din ședința de judecată din 18 aprilie 2005.
Pe de altă parte, se constată că dispozițiile art. 46 din Ordinul nr. 300/2004 se referă la eliberarea din funcție, iar nu la retrogradare.
Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, amplu și corect motivată, iar criticile aduse acesteia, nefondate, a fost respins recursul declarat în cauză, ca nefondat, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., coroborate cu cele ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4963/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4957/2005. Contencios → |
|---|
