ICCJ. Decizia nr. 4990/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la 3 martie 2005, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Pașapoarte, să se dispună reducerea la un an a măsurii restrictive de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului, măsură dispusă de Serviciul Evidență Informatizată a Persoanei - Biroul Pașapoarte Suceava.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a lucrat în Italia, fiind returnat în țară, ca urmare a Acordului de readmisie încheiat de România, cu această țară, dar măsura luată împotriva sa este nelegală, deoarece nu a săvârșit nici una din faptele enumerate la art. 14 lit. e) din O.U.G. nr. 84/2003, fiind-i, astfel, încălcate drepturi recunoscute prin Constituție.
Reclamantul a mai arătat că, prin sentința penală nr. 357/2002 a Judecătoriei Rădăuți, a fost condamnat la 3 luni închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei unui stat străin, dar textul legal menționat nu prevede pentru aceasta, drept sancțiune, și aplicarea măsurii restrictive de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 5 ani.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 115 din 6 aprilie 2005, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul B.I.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în speță, măsura suspendării temporare a dreptului de folosire a pașaportului a fost aplicată în temeiul dispozițiilor art. 5 din O.U.G. nr. 112/2002, privind sancționarea unor fapte săvârșite în afara teritoriului țării, de cetățeni români sau de persoane fără cetățenie domiciliate în România, care prevăd că împotriva persoanei condamnate pentru încălcarea art. 1 alin. (1) din ordonanța de urgență a Guvernului menționată (trecerea ilegală a frontierei unui stat străin) se va dispune și aplicarea măsurii restrictive de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 5 ani.
Cum reclamantul a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 357 din 19 martie 2002 a Judecătoriei Rădăuți, la pedeapsa de 3 luni închisoare cu suspendare, pentru infracțiunea de trecere ilegală a frontierei unui stat străin, iar dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 112/2002 au un caracter imperativ, instanța a considerat măsura aplicată față de reclamant, ca fiind legală și temeinică.
împotriva sentinței pronunțate a declarat recurs, reclamantul B.I., apreciind că măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă 5 ani este prea aspră, având în vedere că a fost prima abatere și nu a săvârșit fapte care să aducă atingere siguranței naționale.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu materialul probator aflat la dosarul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Din actele dosarului rezultă că recurentului i-a fost aplicată măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului, în temeiul art. 5 din O.U.G. nr. 112/2001, privind sancțiunea unor fapte săvârșite în afara teritoriului țării, de cetățeni români sau de persoane fără cetățenie domiciliate în România, care prevede:
"Cetățeanului român condamnat în temeiul dispozițiilor art. 1-3, i se refuză eliberarea pașaportului sau, după caz, i se suspendă dreptul de folosire a acestuia pe o perioadă de 5 ani".
Prin sentința penală nr. 357/2002 a Judecătoriei Rădăuți, recurentul B.I. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendare, pentru infracțiunea de trecere ilegală a frontierei unui stat străin, prevăzută de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001.
Rezultă cu claritate că în această situație de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului, instanța nu are posibilitatea să reducă termenul de 5 ani prevăzut în mod imperativ de textul art. 5 al O.U.G. nr. 112/2001.
Prin urmare, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar recursul declarat a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4989/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4986/2005. Contencios → |
|---|
