ICCJ. Decizia nr. 4988/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 7995 din 23 noiembrie 2004, reclamantul R.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Frasin, județul Suceava și Comisia județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ca prin sentința ce se va pronunța, instanța să anuleze hotărârea nr. 2166 din 19 octombrie 2004, emisă de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Suceava, și validarea propunerii Comisiei locale Frasin, prin care s-a dispus acordarea de drepturi bănești.
în motivarea acțiunii, reclamantul a precizat că în urma cererii ce a formulat-o, în temeiul Legii nr. 44/1994, Comisia locală Frasin a întocmit Anexa nr. 40 și a propus Comisiei județene Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, validarea anexei prin care reclamantul a fost propus să primească despăgubiri pentru suprafața de 1 ha teren ce i se cuvine în calitate de veteran de război, însă Comisia județeană a invalidat propunerea, prin hotărârea nr. 2166 din 19 octombrie 2004, ceea ce contravine legii.
Analizând probatoriile administrate în cauză, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 112 din 6 aprilie 2005, prin care a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R.V., în contradictoriu cu cele două pârâte și a anulat hotărârea cu nr. 2166 din 19 octombrie 2004, a Comisiei județene Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, menținând propunerea făcută de Comisia locală Frasin, prin care reclamantul era propus să primească despăgubiri în baza Legii nr. 167/2002, privind modificarea și completarea Legii nr. 44/1994, pentru suprafața de 1 ha teren.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul a dovedit cu acte că are calitatea de veteran de război și în acest context, în baza art. 40 din Legea nr. 1/2000, în mod corect Comisia locală a întocmit Anexa nr. 40 și a propus ca acesta să primească despăgubiri pentru suprafața de 1 ha teren, motivat de faptul că reclamantul a optat pentru acordarea despăgubirilor.
împotriva sentinței au declarat recurs, pârâta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor reprezentată prin prefect, în calitate de președinte și reclamantul R.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pârâta Comisia județeană susține că sentința a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 3 lit. c) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 44/1994, aprobate prin H.G. nr. 12117/2003, potrivit cărora solicitantul are obligația să anexeze la cererea sa, "copie legalizată de pe certificatul eliberat de arhivele militare, din care să rezulte decorația primită".
Or, reclamantul nu a prezentat decât un certificat eliberat de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Suceava, certificatul cu nr. 540 din 9 iunie 1999, neconformându-se, astfel, prevederilor stricte ale legii.
Reclamantul, în cererea de recurs formulată, critică sentința, prin aceea că instanța de fond a interpretat greșit cererea lui, întrucât a solicitat, în primul rând, să-i fie reconstituit dreptul de proprietate a suprafeței de 1 ha teren, precum și ca terenul să-i fie atribuit în natură și doar în situația în care nu există teren disponibil, să-i fie acordate despăgubiri bănești.
Pe de altă parte, instanța nu a stabilit cuantumul despăgubirilor ce urma a-i fi acordate.
Curtea, examinând din oficiu respectarea dispozițiilor Codului de procedură civilă, referitoare la data declarării recursului, a constatat tardivitatea recursului declarat de reclamantul R.V. Sentința pronunțată a fost dată cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dovada de primire și procesul-verbal de predare a hotărârii pronunțate poartă data de 29 aprilie 2005, iar cererea de recurs a fost expediată de reclamant, prin poștă, la 18 mai 2005, deci cu depășirea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ. (ultima zi de depunere a recursului fiind luni, 16 mai 2005).
Cum recurentul nu a dovedit existența vreunei împrejurări care să-l fi împiedicat a declanșa calea de atac a recursului în termenul legal de 15 zile de la comunicare, se constată că în cauză operează sancțiunea prevăzută de art. 103 C. proc. civ., astfel că recursul va fi respins ca tardiv formulat.
Cât privește recursul declarat de pârâta Comisia județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Curtea a constatat că este fondat, dar pentru alte motive, decât cele invocate, după cum se va arăta în continuare.
H.G. nr. 1217/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 13 alin. (3) și (4) din Legea nr. 44/1994, privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, în art. 9 prevede că: "hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pot fi atacate la instanțele de contencios administrativ, în condițiile legii".
Procesele și cererile în materie de contencios administrativ se judecă de tribunale, conform art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., în afară de cele date în competența curților de apel.
Cum legea specială nu prevede în mod expres competența curții de apel de a judeca astfel de litigii, iar cele două pârâte chemate în judecată nu au statut de autorități sau instituții centrale, competent a soluționa cauza este Tribunalul Suceava, și nu Curtea de Apel Suceava.
Cum hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, în speță subzistând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., a fost admis recursul declarat, a fost casată sentința și a fost trimisă cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ.
Văzând și dispozițiile art. 312 și 313 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4987/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4982/2005. Contencios → |
|---|
