ICCJ. Decizia nr. 4999/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin decizia civilă nr. 1871 din 22 martie 2005, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul declarat de SC P.C. SRL București împotriva sentinței civile nr. 867 din 30 septembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ; a casat sentința și pe fond, a admis acțiunea; a anulat decizia Ministerului Finanțelor Publice nr. 120 din 31 ianuarie 2002, pct. 1 și 2, constatând ca fiind deductibile la stabilirea profitului impozabil, cheltuielile aferente chiriei și meselor gratuite acordate jucătorilor. Prin aceeași hotărâre a fost anulat procesul-verbal de control din 6 septembrie 2002 și exonerată reclamanta, de plata sumei de 4.311.795.994 lei.
S-a reținut pentru aceasta că sumele reținute, reprezentând T.V.A. aferente sumelor considerate debit principal și majorări aferente pentru mesele acordate jucătorilor, nu sunt datorate, întrucât, potrivit art. 14 lit. a) din O.G. nr. 3/1992, aceste cheltuieli au fost efectuate de societate, cu scopul de a stimula obținerea de venituri la mesele de joc.
împotriva acestei decizii, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat o contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ.
S-a susținut că hotărârea este în fapt rezultatul unei greșeli materiale, întrucât instanța de recurs nu a luat în considerare faptul că organul de soluționare a contestațiilor nu s-a putut învesti legal, cu o cerere care nu a făcut obiectul controlului; că reclamanta nu a făcut dovada în ce măsură cheltuielile legate de masa jucătorilor ar fi contribuit la sporirea veniturilor; că în realitate, plata chiriei s-a făcut de către o altă persoană juridică, și nu de reclamant, situație în care sumele aferente nu puteau fi deduse și în fine, că T.V.A. aferent acestor cheltuieli nu putea fi dedus, atâta timp, cât acestea din urmă nu făceau obiectul deducerii.
Contestația în anulare urmează a fi respinsă.
în conformitate cu dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
în sensul acestor dispoziții, noțiunea de eroare materială are în vedere erori evidente legate de aspectele formale ale judecății cum ar fi respingerea greșită, ca tardiv, a recursului, anularea, ca netimbrat, sau declararea de către o persoană fără calitate și nicidecum aspecte de interpretare legală care să permită o reexaminare a fondului sau reapreciere a probelor.
Astfel fiind și cum în cauză motivele invocate de contestator vizează de fapt fondul litigiului, prin reaprecierea probelor administrate, s-a constatat ca nefiind îndeplinite cerințele art. 318 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4986/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4995/2005. Contencios → |
|---|
