ICCJ. Decizia nr. 4994/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 22 martie 2004, reclamanta H.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 9156/8326 din 7 noiembrie 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta a refuzat, în mod nejustificat, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a făcut dovada că în anul 1940 a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia sa, de la Cernăuți, la București.
Prin sentința civilă nr. 761 din 26 aprilie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei H.E., a anulat hotărârea nr. 9156/8326 din 7 noiembrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului București, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, perioada de persecuție etnică între septembrie 1940 și martie 1945 și să-i acorde drepturile corespunzătoare, începând cu data de 1 aprilie 2003.
împotriva sentinței pronunțate a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, iar prin decizia nr. 1557 din 10 martie 2005, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre soluționare, aceleiași instanțe.
Judecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 900 din 12 mai 2005, prin care a admis acțiunea formulată de reclamanta H.E., a anulat hotărârea nr. 9156/8326 din 7 noiembrie 2003 și a obligat pârâta Casa de Pensii a municipiului București, să emită o nouă hotărâre, prin care să constate că în perioada septembrie 1940 - 6 martie 1945, reclamanta se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta s-a refugiat din Cernăuți, în anul 1940, stabilindu-se în București și că a făcut dovada persecuției din motive etnice, pentru perioada septembrie 1940 - 6 martie 1945.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta critică sentința instanței de fond, deoarece nu s-a pronunțat asupra datei acordării drepturilor, precum și pentru faptul că s-a bazat pe mijloace de probă suplimentare, care nu au fost prezentate pârâtei, înainte de emiterea hotărârii atacate în contencios administrativ.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Totodată, prin art. 61din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovedirea situațiilor reglementate prin acest act normativ se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Cu privire la critica formulată de recurentă, referitor la nemenționarea în sentința instanței de fond, a datei de la care se acordă drepturile stabilite în favoarea reclamantei, se observă că această omisiune nu este de natură să anihileze respectivele drepturi, care urmează a fi acordate potrivit art. 5 din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 189/2000, "cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea".
Nu poate fi primită nici critica din recurs, potrivit căreia instanța de fond a procedat în mod greșit, luând în considerare mijloace de probă suplimentare, care nu au fost prezentate comisiei de specialitate a Casei de Pensii a municipiului București, înainte ca aceasta să emită hotărârea atacată în contencios administrativ.
în virtutea rolului său activ și ca urmare a faptului că normele procedurale permit acest lucru, instanța de fond a procedat corect, acceptând noile dovezi, în vederea aflării adevărului.
Se constată că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, respingânu-se recursul declarat, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5000/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4996/2005. Contencios → |
|---|
