ICCJ. Decizia nr. 5001/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 59 din 11 ianuarie 2005, Tribunalul București, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, a dispus declinarea în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, a competenței de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta T.D., în contradictoriu cu pârâtele Casa de Pensii a municipiului București și Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială a municipiului București.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că legea specială - art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, prevede expres competența curții de apel, în soluționarea litigiului având ca obiect anularea deciziei nr. 3762/2004, emisă de Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială a municipiului București.
La rândul său, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus prin sentința civilă nr. 1315 din 30 iunie 2005, declinarea competenței în favoarea Tribunalului București.
Instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (5) din Decretul - lege nr. 118/1990, cu referire la art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., autoritatea publică emitentă nefiind de interes central.
Analizând conflictul negativ de competență, Curtea a stabilit că Tribunalului București îi revine competența soluționării cauzei.
Astfel, art. 8 alin. (5) din Decretul - lege nr. 118/1990, republicat, prevede că partea nemulțumită poate contesta decizia emisă de Direcția județeană de muncă și solidaritate socială, potrivit Legii nr. 29/1990.
Acest text de lege se coroborează cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afara celor date în competența curților de apel, se judecă de tribunale.
Curților de apel le revin în competență numai cererile în contencios administrativ, privind actele autorităților și instituțiilor centrale - art. 3 pct. 1 C. proc. civ., iar în alte materii, numai cele date în mod expres, prin lege, în competența lor - art. 3 pct. 4 C. proc. civ.
Cât privește susținerea tribunalului privind aplicabilitatea în materie de competență a prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 și la cererile formulate în baza Decretului - lege nr. 118/1990, această susținere nu are suport legal.
Dacă, inițial, persoanelor persecutate din motive etnice le-au fost acordate drepturi prin O.G. nr. 105/1999, pentru modificarea și completarea Decretului - lege nr. 118/1990, odată cu aprobarea ei prin Legea nr. 189/2000, ordonanța a devenit un act normativ de sine stătător, însuși titlul legii fiind schimbat.
Astfel, persoanelor persecutate din motive etnice li se aplică dispozițiile Legii nr. 189/1990, în timp ce drepturile persoanelor persecutate din motive politice rămân reglementate în continuare de Decretul - lege nr. 118/1990.
în consecință, întrucât cererile formulate în baza Decretului - lege nr. 118/1990 nu sunt date expres în competența curților de apel, judecarea contestațiilor împotriva deciziilor emise de Direcțiile județene pentru dialog, familie și solidaritate socială aparține tribunalelor.
în raport cu cele expuse mai sus, Curtea a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5005/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5003/2005. Contencios → |
|---|
