ICCJ. Decizia nr. 5003/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 5 ianuarie 2004 și ulterior precizată, reclamanta S.U. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Reglementări Juridice și Contencios, Inspectoratul General al Poliției, Inspectoratul Județean de Poliție Brașov și B.M., directorul Direcției Generale de Reglementări Juridice și contencios din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, solicitând obligarea la emiterea deciziei de restituire a imobilului deținut în administrare operativă, din comuna Prejmer, plus 10 milioane lei daune materiale și 2 milioane lei cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii s-a arătat că, prin notificarea nr. 277 din 13 februarie 2002, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului mai sus precizat, întrucât este moștenitoare legală a străbunicii sale, M.A. născută T. și a părinților săi, M.G. și M.L., iar bunurile, proprietatea acestora, în anul 1962, au fost preluate fără titlu de stat, că pârâții nu au emis decizia solicitată, deși reclamanta a depus toată documentația necesară.
Prin sentința civilă nr. 100 din 19 iulie 2004, a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, s-au respins excepțiile privind necompetența materială a curții de apel, a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B.M., a litispendenței, a prematurității acțiunii, s-a respins și acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâții au emis actul solicitat, potrivit Legii nr. 10/2001, la data de 10 iunie 2004 - decizia nr. 266/2004, astfel încât primul capăt de cerere a rămas fără obiect.
Cu privire la despăgubirile solicitate, s-a constatat că nu au fost dovedite. Referitor la cheltuielile de judecată - 2.000.000 lei contravaloare transport București - Brașov, instanța a apreciat că nu sunt justificate, întrucât procesul s-a judecat la Brașov, unde este și domiciliul reclamantei, iar cheltuielile respective au fost efectuate în legătură cu obținerea certificatului de calitate de moștenitor de către reclamantă.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, reclamanta, solicitând obligarea pârâților la 10 milioane lei daune materiale și 2 milioane lei cheltuieli de judecată.
în motivarea recursului s-a arătat că daunele au fost dovedite, iar obținerea certificatului de calitate de moștenitor nu era necesară pentru emiterea deciziei, conform Legii nr. 10/2001.
Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 3011C. proc. civ., Curtea a reținut următoarele.
Actul solicitat de recurenta-reclamantă a fost emis în timpul soluționării cauzei, la data de 10 iunie 2004, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, deși S.U. depusese notificare, încă din data de 13 februarie 2002.
Pârâții au tergiversat nejustificat emiterea deciziei și pe parcursul procesului au mai solicitat acesteia, un certificat de calitate de moștenitor. Acest act se apreciază că nu era necesar, având în vedere că petenta depusese, alături de notificare, toate actele care dovedeau și calitatea sa de moștenitor: testamentul din 10 noiembrie 1947 al lui M.A., certificatul de moștenitor nr. 888/1991, al notariatului de Stat Județean Brașov și nr. 2184/1995, al aceluiași notariat.
Pentru a obține și pentru a prezenta acest certificat, recurenta a făcut cheltuieli în cuantum de 2 milioane lei, astfel cum rezultă din actele doveditoare. Această sumă fiind dovedită, trebuia acordată reclamantei, cu titlu de despăgubiri materiale, și nu de cheltuieli de judecată, pentru că nu sunt întrunite cerințele art. 274 C. proc. civ.
Despăgubirile de 10 milioane lei, deși au fost precizate de reclamantă, ele nu au fost dovedite, astfel încât în mod just nu au fost acordate de către instanța de fond.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost admis și sentința a fost modificată, în sensul că a fost admisă în parte, acțiunea reclamantei. Pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General de Poliție și Inspectoratul Județean de Poliție Brașov au fost obligați în solidar să plătească reclamantei, 2 milioane lei vechi cu titlu de despăgubiri materiale, în temeiul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, cu referire la art. 998 și 999 C. civ.
Pârâtul B.M. nu a fost obligat la plata prejudiciului, întrucât nu s-a demonstrat culpa sa în producerea pagubei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5001/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5000/2005. Contencios → |
|---|
