ICCJ. Decizia nr. 5007/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 14 iulie 2004, reclamantele I.C. și N.C. au solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M0 nr. 2955 din 17 decembrie 2003, emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului în favoarea SC T.A. SA Tigveni, pentru suprafața de 30370 mp, plus cheltuielile de judecată.
în motivarea acțiunii s-a arătat că terenul a fost inclus nelegal în actul contestat, deși reclamantele au titlu de proprietate.
Prin sentința civilă nr. 20/2005, a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă. Instanța a reținut că pe terenul în discuție, care a aparținut reclamantelor, anterior preluării de către stat, se află construcții edificate de fostul I.A.S. și că singura posibilitate de stabilire a proprietarului este calea unei acțiuni în revendicare, prin compararea actelor de proprietate.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen, reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea recursului s-a arătat, în esență, că terenul a fost retrocedat recurentelor, conform deciziei nr. 357 din 24 martie 2003, a Tribunalului Argeș, în urma căreia, la data de 5 iunie 2003 au fost puse în posesie, iar la 6 iunie 2003 s-a emis titlul de proprietate, că acele construcții existente pe teren sunt dezafectate (padoc, magazie, platformă, bloc de locuințe dezafectat) și pârâta se află în lichidare judiciară; că prin sentința civilă nr. 227/2004, definitivă prin decizia nr. 1084/2004, recurentele au câștigat acțiunea în revendicare, pentru suprafața de 11050 mp, față de Episcopia Argeșului și Muscelului, care cumpărase terenul de la pârâtă, teren pe care se află construcțiile dezafectate amintite; că Episcopia a formulat acțiune împotriva pârâtei, prin care a solicitat contravaloarea acelor construcții pe care le cumpărase de la aceasta.
Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 3041C. proc. civ. Curtea a reținut următoarele:
Recurentele-reclamante beneficiază de titlul de proprietate nr. 122234 din 6 iunie 2003 care cuprinde suprafața de teren de 30370 mp. Aceeași suprafață de teren este cuprinsă și în actul contestat, certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M0 nr. 2955 din 17 decembrie 2003, emis de fostul Minister al Agriculturii, în favoarea pârâtei intimate SC T.A. SA Tigveni, județul Argeș.
Astfel cum au constatat experții C.P., M.L. și D.C., cu prilejul efectuării expertizei tehnice, suprafețele de teren de 30.370 mp, cuprinse în cele două acte, se suprapun, fiind vorba de un singur teren.
Se constată că raportul de expertiză întocmit de expert C.P., deși este foarte sintetic, se completează cu rapoartele efectuate de experții consilieri ai părților. Raportul întocmit de expertul D.C. este complet și are la bază actele depuse la dosar, evidențiind construcțiile care aparțineau pârâtei la data emiterii certificatului, necesitatea lor pentru activitatea societății, construcțiile înstrăinate de aceasta, anterior emiterii certificatului, precum și suprafețele de teren aferente.
Din cuprinsul rapoartelor experților și mai cu seamă a expertului menționat, se reține că suprafața de 30470 mp este situată în comuna Cepari, Argeș, în intravilan și este divizată în 3 parcele de câte: 21.091 mp (ocupată de grad în depozite de fructe), 6160 mp (ocupată de moară, atelier mecanic, fânare), 3219 mp (ocupată de blocul P+2). Acest teren face parte din suprafața mai mare de 50 ha reconstituită reclamantelor.
Majoritatea construcțiilor edificate de fostul I.A.S. au fost înstrăinate de pârâta-intimată SC T.A. SA în perioada anilor 2000 - 2002.
La data obținerii certificatului contestat, decembrie 2003, societatea comercială nu mai deține decât 3 construcții pe o suprafață de 485 mp: moara de furaje, barca metalică, atelierul mecanic. Intimata-pârâtă se află în procedură de reorganizare judiciară, astfel cum rezultă din sentința nr. 144/F din 9 noiembrie 2004 a Tribunalului Comercial Argeș.
Construcțiile care aparțin intimatei-pârâte, sunt dezafectate, abandonate, nefiind cuprinse în nici un proces de producție. Celelalte construcții, înstrăinate altor persoane juridice, sunt parțial dezafectate (inclusiv blocului de locuințe P+2, care nu a fost terminat și a fost abandonat) și parțial folosite de actualii proprietari.
Față de cele mai sus reținute, se constată că la data emiterii certificatului atacat, construcțiile existente pe teren și înstrăinate anterior lunii decembrie 2003, nu erau necesare activității pârâtei-intimate. Ca urmare, nici terenul aferent acestora nu era necesar activității, astfel încât nu se justifică includerea în certificat, a suprafeței de 29.885 mp (din totalul suprafeței de 30370 mp s-a dedus suprafața de 485 mp, aferentă construcțiilor proprietatea societății pârâte).
Ca atare, certificatul a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 834/1991 și se impunea ca instanța să dispună anularea lui pentru suprafața de 29885 mp, având în vedere că sunt întrunite cerințele art. 1 teza I din Legea nr. 29/1990.
Dreptul vătămat recunoscut de lege petentelor, este dreptul de proprietate atestat de titlul de proprietate nr. 122234 din 6 iunie 2003, încălcat prin certificatul atacat în cauză.
întrucât dispozițiile legii contenciosului administrativ prevăd numai "anularea" actului atacat, instanța nu poate constata nulitatea absolută a certificatului, astfel cum au solicitat reclamantele, în materia contenciosului administrativ nefăcându-se distincție între nulitatea absolută și nulitatea relativă a actului juridic.
Pe cale de consecință, recursul a fost admis, a fost modificată sentința, acțiunea a fost admisă în parte și a fost anulat parțial certificatul contestat, în limita suprafeței de 29.885 mp.
Conform art. 274 C. proc. civ., intimații-pârâți au fost obligați la cheltuieli de judecată în fond și în recurs, în cuantum de 6.500.000 lei reprezentând taxe timbru, onorarii avocat și onorarii experți.
← ICCJ. Decizia nr. 5004/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5005/2005. Contencios → |
---|