ICCJ. Decizia nr. 5006/2005. Contencios
| Comentarii |
|
La data de 15 martie 2004, SC E.R. SRL a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, să se dispună:
- anularea deciziei nr. 36 din 10 februarie 2004, emisă de primul pârât, prin care a fost respinsă contestația sa pentru T.V.A. neadmisă la rambursare, în sumă de 6.613.890.120 lei și a procesului-verbal încheiat la 2 decembrie 2003, de pârâta secundă;
- recunoașterea dreptului său de a deduce taxa respectivă și la rambursarea sumei;
- obligarea pârâților la rambursarea T.V.A., în sumă de 6.613.890.120 lei, solicitată conform cererii de rambursare înregistrată la Administrația Finanțelor Publice a sectorului 1 București, sub nr. 394315 din 25 septembrie 2003;
- obligarea pârâților la plata unor dobânzi calculate asupra T.V.A. de rambursat, de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii mai sus menționate și până la data rambursării efective, precum și a cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 31 martie 2003 a încheiat un acord cu SC L.S. SRL, un acord prin care i s-a acordat dreptul de a construi, pe terenul aparținând acestui agent economic, în suprafață de 35.000 mp un terminal de birouri și depozite.
Terenul este situat în orașul Otopeni, și pe baza acordului, ea și-a asigurat surse de finanțare printr-un contract de împrumut extern încheiat la 21 mai 2003, cu firma E.I.
în vederea realizării obiectivului de investiții, reclamanta a angajat pe antreprenorul general SC A. SA care, pentru începerea lucrărilor, a emis factura cu seria BACP nr. 1789145 din 9 iulie 2003, în valoare de 41.423.838.120 lei, din care 6.613.890.120 lei reprezintă T.V.A. aferentă avansului de 20% din valoarea totală a lucrărilor.
Factura a fost achitată cu O.P. nr. 96 din 9 iulie 2003, iar cu cererea nr. 394315 din 25 septembrie 2003, reclamanta a solicitat rambursarea T.V.A. aferentă avansului plătit.
Ca urmare a controlului de fond efectuat de funcționari ai pârâtei secunde și finalizat prin procesul-verbal din 2 decembrie 2003, cererea de rambursare a fost respinsă.
în opinia reclamantei, această măsură, ca, de altfel, și decizia de soluționare a contestației emisă de autoritatea administrativ-jurisdicțională, sunt nelegale și prejudiciază grav, deoarece suma de 6.613.890.120 lei, achitată antreprenorului general, în contul avansului pentru începerea lucrărilor de construcții, reprezintă o cheltuială deductibilă fiscal, în sensul dispozițiilor art. 22 și 26 ale Legii nr. 345/2002, republicată.
Prin sentința civilă nr. 3442 din 15 decembrie 2004, Curtea de Apel București, secția VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.
Instanța a reținut că această soluție se impune, deoarece în speță sunt îndeplinite toate cerințele legale prevăzute pentru rambursarea T.V.A. pretinsă de reclamanți.
împrejurarea că reclamanta nu este proprietar al terenului pe care s-au edificat construcțiile, nu are relevanță juridică în raport cu reglementarea instituită prin art. 22 din Legea nr. 345/2002. Ea a construit cu acordul proprietarului terenului, a încheiat un contract pentru realizarea proiectului de construcții cu SC A. SA, în calitate de beneficiar și este plătitor de T.V.A. pe care a achitat-o efectiv.
în plus, s-a dovedit în cauză că investiția are legătură cu activitatea economică a societății comerciale, care o utilizează în scopul executării activităților specifice, de administrație și conducere.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională a Administrației Fiscale.
în cadrul unor critici ce se regăsesc în ambele recursuri s-a susținut că în mod eronat prima instanță a admis acțiunea reclamantei SC E.R. SRL, deoarece nu există o legătură între serviciile achiziționate de la SC A. SA și obiectul de activitate al reclamantei.
Mai precis, obiectul de activitate corespunzător codului C.A.E.N nr. 6340 (activități ale altor agenții de transport) nu s-ar fi aflat în obiectul de activitate al reclamantei la data emiterii facturii fiscale (anul 2003).
Pe de altă parte, factura de avans în discuție s-a înregistrat la cheltuieli în avans, contul 471, iar nu la cheltuieli de investiții, contul 231.
în fine, s-a afirmat că soluția ce trebuia pronunțată în cauză, era aceea de respingere a acțiunii, pentru considerentul că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului pe care s-a edificat obiectivul - Birouri și hală de depozitare.
Criticile formulate de recurenți nu sunt întemeiate.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, pe baza probelor cu înscrisuri și expertiza contabilă efectuată de către expertul M.I., obiectivul de investiții pentru care SC E.R. SRL și-a exercitat dreptul de ducere a T.V.A. în limita sumei de 6.613.890.120 lei, îl reprezintă construcțiile - terminal hală și birouri cu anexe și utilități, edificate de acesta pe raza orașului Otopeni, iar nu terenul necesar realizării scopului respectiv, care aparține asociatului - SC L.S. SRL.
Din acordul încheiat la data de 31 martie 2003 rezultă că cele două societăți comerciale au același asociat majoritar extern, anume pe E.I.
Dreptul de superficie obținut inițial de reclamantă s-a transformat ulterior, într-un drept de proprietate al acestuia asupra construcțiilor, după efectuarea recepției finale a lucrărilor.
Prin încheierea din 29 iulie 2004, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului Ilfov a admis cererea de autorizare a societății comerciale reclamante, cu sediul în orașul Otopeni, și activitate principală "activități ale altor agenții de transport".
Expertul contabil numit de instanță a constatat că investiția realizată de reclamantă, răspunde întru-totul realizării activităților de administrație și conducere ale societății comerciale, precum și activităților prevăzute în dosar din Codul CAEN - 6340.
El a precizat că reflectarea în evidența contabilă a cheltuielilor ce interesează litigiul de față, s-a făcut cu respectarea Normelor metodologice de utilizare a conturilor contabile din Reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, aprobate prin Ordinul nr. 306/2002 al Ministerului Finanțelor Publice.
Concluzionând, același expert a opinat că reclamanta îndeplinește condițiile stabilite de regimul deducerilor, instituit prin Legea nr. 345/2002, republicată, privind T.V.A., pentru a cere și obține rambursarea sumei de 6.613.890.120 lei, achitată în contul avansului la lucrări.
Este vorba de cerințele stipulate în dispozițiile art. 22 pct. 4 lit. a) și b), art. 22 pct. 5 lit. a) și art. 22 pct. 6 ale legii menționate mai sus, a căror interpretare și aplicare a fost făcută în mod judicios și de prima instanță.
Constatările expertului contabil au confirmat justețea apărărilor formulate de reclamantă și ele nu au fost combătute de autoritățile financiare chemate în judecată, prin alte mijloace de probațiune concludente.
Cât privește principiul accesiunii imobiliare, invocat de pârâți în proces, înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că el nu poate justifica măsura reformării soluției în sensul cerut în recursuri.
Cum deja s-a arătat, reclamanta a edificat construcțiile în care își are sediul, pe un teren care aparține unei societăți comerciale asociate, având același acționar majoritar străin. Ea a dobândit asupra construcțiilor, un drept de proprietate, în baza acordului încheiat cu proprietarul terenului, la data de 31 martie 2003, și treptat, pe măsura încorporării materialelor în teren.
Ori, din moment ce superficiarul este proprietarul construcțiilor, plantațiilor sau a lucrărilor ridicate în temeiul dreptului său real, înseamnă că asupra acestora, el va putea exercita neîngrădit posesia, folosința și dispoziția, la fel ca orice proprietar.
Având în vedere considerentele expuse și inexistența unor motive de casare, de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pot fi invocate din oficiu, au fost respinse recursurile.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5010/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5009/2005. Contencios → |
|---|
