ICCJ. Decizia nr. 5009/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 27 octombrie 2004, reclamanții M.Ș., R.B., P.L., C.M.C., P.G., B.E., P.E., M.C., R.I., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat restituirea drepturilor bănești reprezentând prima de concediu de odihnă, pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004, actualizată cu rata inflației.
Prin sentința civilă nr. 234/2005, a Tribunalului Vaslui, căruia i s-a înaintat cauza, spre soluționare, de către Tribunalul Iași, prin încheierea de ședință din data de 19 ianuarie 2005, s-a declinat competența judecării cererii, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Tribunalul a reținut că acțiunea are ca obiect plata unor drepturi salariale, fiind incidente dispozițiile art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 177/2002.
Prin sentința civilă nr. 1039/2005, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a declinat competența judecării cauzei, în favoarea Tribunalului Vaslui și a fost sesizată înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât s-a ivit conflict negativ de competență.
Curtea de apel a reținut că prima de vacanță s-a datorat în temeiul Legii nr. 50/1996, și nu în baza O.U.G. nr. 177/2002 care, prin art. 50 alin. (2), a abrogat dispozițiile referitoare la salarizarea magistraților prevăzute în Legea nr. 50/1996 și nu a mai prevăzut un drept similar primei de vacanță reglementate anterior prin art. 411din Legea nr. 50/1996.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, arătând că aparține Curții de Apel București, competența de soluționare a cauzei.
în motivarea recursului s-a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002, care reprezintă o normă specială în raport cu Codul muncii, care reprezintă norma generală.
Curtea, verificând cauza, a constatat că aparține secției litigii de muncă a Tribunalului Vaslui, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
O.U.G. nr. 177/2002, în art. 42, prevede că magistrații și celelalte categorii de personal de specialitate prevăzute de ordonanță, nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale, pot face contestație, în termen de 5 zile de la data comunicării.
Or, în cauza de față nu se contestă modul de stabilire a drepturilor salariale. Reclamanții pretind plata unor drepturi salariale stabilite prin lege (prime de concediu) și neachitate de către autoritatea administrativă cu care reclamanții se află în raport de serviciu.
Așadar, nu ne aflăm în situația specială prevăzută de O.U.G. nr. 177/2002, în art. 42, care are în vedere contestarea unui act administrativ.
Nu sunt aplicabile nici dispozițiile Legii nr. 188/1999, întrucât Statutul funcționarilor publici nu cuprinde dispoziții referitoare exclusiv la restituirea unor drepturi salariale, pentru a fi atrasă competența Curții de apel, secția de contencios administrativ.
Drept urmare, se va aplica dreptul comun în materie, respectiv dispozițiile Codului muncii, astfel cum prevede și art. 103 din Legea nr. 188/1999.
Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., cauza a fost înaintată, spre soluționare, Tribunalului Vaslui, secția litigii muncă, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ., iar recursul declarat de Parchet a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5006/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5008/2005. Contencios → |
|---|
