ICCJ. Decizia nr. 5029/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 27 iulie 2005, B.I. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 8903 din 13 decembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 4331/2001, al înaltei Curți de Casație și Justiție.
în motivarea contestației în anulare, petentul relevă situații de fapt pe care consideră că instanța ar trebuie să le cunoască privind dosarul nr. 4331/2001, privind responsabilitatea persoanelor ce au încheiat contractele și stabilirea giranților.
Din actele cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că prin decizia atacată cu calea extraordinară de atac a contestației în anulare, s-a pronunțat de înalta Curte de Casație și Justiție, perimarea recursului declarat de B.I., împotriva deciziei nr. 411 din 20 septembrie 2001, a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională, prin care i s-a respins recursul jurisdicțional promovat împotriva sentinței nr. 77 din 17 mai 2001, a Colegiului jurisdicțional al municipiului București.
în decizia atacată s-a reținut că la 23 septembrie 2003, cauza a fost suspendată, conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ. , pentru lipsa nejustificată a părților.
Instanța a reținut că potrivit art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrarea din vina părții, timp de 1 an. Partea nu se socotește de vină când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Instanța a mai reținut că, întrucât în cauză, din vina recurentului, pricina a rămas în nelucrare, timp de peste 1 an, de la data ultimului act de procedură, și anume, încheierea de ședință din 23 februarie 2003, s-a făcut aplicarea art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Contestația în anulare de față nu este motivată în condițiile strict prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ., privind cazurile în care poate fi atacată o hotărâre irevocabilă prin contestație în anulare, petentul limitându-se la invocarea unor motive de recurs, situații de fapt.
Verificându-se cauza, se constată, deci, că perimarea a fost pronunțată printr-o hotărâre care este definitivă și irevocabilă și cu privire la care partea nu a invocat motive de contestație în anulare care să poată fi verificate în raport cu actele cauzei.
Așa fiind, constatându-se că petentul nu a invocat decât motive ce trebuiau invocate cu ocazia recursului, șansă pe care acesta a pierdut-o prin lăsarea pricinii în nelucrare mai mult de 1 an și cum nu sunt formulate nici motive de contestație în anulare, conform art. 317 și 318 C. proc. civ., care să poată fi cenzurate, cererea a fost respinsă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5026/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5021/2005. contencios → |
|---|
