ICCJ. Decizia nr. 5021/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, la 28 iunie 2005, SC C.S. SRL București a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 657 din 6 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, solicitând modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.
în motivarea recursului, petenta a susținut că instanța de fond a încălcat principiul aplicării în timp a normelor juridice și a principiului neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție. S-a mai susținut de recurentă, că lipsește titlul dreptului invocat ca temei al emiterii deciziilor, respectiv licențele nr. T/0097/2000/14.10 și nr. T/0086/2000/06.10 și care nu este valabil.
Sub acest aspect, recurenta susține că deciziile contestate nu indică actul contestator al contravenției, ca temei al emiterii lor și nici un alt document nu dovedește utilizarea frecvențelor, astfel încât reținerea de către o instanță a culpei ei, este neîntemeiată. A mai precizat recurenta că deciziile contestate nu au fost emise în concordanță cu legislația în vigoare la momentul nașterii obligațiilor de plată.
A mai menționat recurenta că, întrucât licențele de utilizare a frecvențelor au expirat la 31 decembrie 2002, prin efectul legii, în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art. 25 din Ordinul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 164/2003 și nici ale art. 25 din Ordinul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 274/2004, ambele aplicându-se numai licențelor și autorizațiilor la care se referă art. 62 din O.U.G. nr. 79/2002, revizuite sau schimbate.
Din actele cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că prin sentința nr. 457 din 6 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC C.S. SRL, împotriva pârâților Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației.
Curtea de Apel București a reținut că prin deciziile atacate, reclamanta a fost obligată la plata tarifului de utilizare a spectrului corespunzător perioadei 1 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2003, obligație scadentă la 20 octombrie 2004, iar în măsura în care această obligație nu este executată la scadență, să se aplice dobânzi și penalități de întârziere, calculate în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, decizia fiind titlu de creanță.
A mai reținut instanța de fond că cele 3 decizii atacate (nr. TCT 467 din 24 septembrie 2004, nr. TCT 488 din 24 septembrie 2004 și nr. 489 din 24septembrie 2004) s-au întemeiat pe dispozițiile art. 19 alin. (1) și (3) și art. 62 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 79/2002, privind codul general de reglementare a comunicațiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 591/2002,art. 62 alin. (1) și (4) din Legea nr. 504/2002, a audiovizualului, modificată prin Legea nr. 591/2002,art. 6 alin. (3) și art. 25 din Ordinul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 164/2003, modificată prin Ordinul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 274/2004.
Cât privește susținerea reclamantei-recurente că art. 25 din Ordinul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 274/2004 încalcă art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât ar retroactiva, instanța de fond a reținut că reclamanta datorează tariful pe baza art. 19 din O.U.G. nr. 79/2002, astfel cum a fost aprobat prin Legea nr. 591/2002, în care este reglementată obligația titularului licenței de utilizare de a achita tariful de utilizare anual, și nu pe baza Ordinului Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației. nr. 164/2003 sau nr. 274/2004. A mai precizat instanța de fond că art. 25 din Ordinul nr. 275/2004 are același conținut cu același articol din Ordinul nr. 164/2003, în sensul că plata tarifului se face începând cu 1 ianuarie 2003 (deci data prestabilită), în condițiile în care scadența sumei stabilită este noiembrie 2004 și în caz contrar acestei susțineri s-ar ajunge la neachitarea taxei aferente pentru perioada 1 ianuarie - mai 2003, până la emiterea ordinului și, deci, o îmbogățire fără just temei a reclamantei care a folosit spectrul în această perioadă.
Cât privesc dobânzile și constituirea deciziei ca titlu de creanță, Curtea de Apel București a constatat că art. 14 C. proc. fisc., stabilește că pentru neachitarea la termen a obligațiilor de plată, debitorul datorează dobânzi și penalități de întârziere, iar art. 57 din O.U.G. nr. 79/2002 prevede că penalitățile se calculează în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile majorărilor de întârziere pentru creanțele bugetare.
Verificându-se actele cauzei, în raport cu sentința atacată în cauză și motivele de recurs invocate, se constată că sentința instanței de fond este legală, astfel încât recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
Este de observat în primul rând că domeniul telecomunicațiilor este reglementat de O.U.G. nr. 79/2002, modificată prin Legea nr. 591/2002.
Art. 19 instituie în sarcina titularilor de licențe (cazul în speță), obligația de a achita anual către pârâți, un tarif de utilizare a spectrului (situație necontestată a exista ca atare), ce se vor încheia de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației. Deci, recurenta-reclamantă nu datorează tariful în baza actelor administrative pe care le-a atacat, considerându-le abuzive, ci în baza art. 19 din O.U.G. nr. 79/2002, pe baza căruia s-au și emis ulterior actele privind procedura de calcul a tarifelor.
Deci, dat fiind că Ordinul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 164 a fost emis în 2003 și potrivit alin. (1) al art. 19 din O.U.G. nr. 79/2002, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 591/2002, "titularul licenței de utilizare a frecvențelor radioelectrice are obligație să achite anual către Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației, un tarif de utilizare a spectrului, nu este corectă susținerea că se încalcă Constituția, privind plata sumelor solicitate.
Deci, obligația de plată este datorată potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 79/2002, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 591/2002, și nu în temeiul Ordinului Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 164/2003 care aprobă lista privind tarifele de utilizare a spectrului de către pârâtă sau a Ordinului nr. 274/2004, prin care se modifică Ordinul nr. 164/2003.
Nefăcându-se plata în termen a obligațiilor de plată, debitorul datorează dobânzi de întârziere, iar art. 57 din O.U.G. nr. 79/2002 prevede că penalitățile se calculează în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile majorărilor de întârziere pentru creanțele bugetare. în cauză, pârâtul este instituție publică în subordinea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, conform art. 1 din H.G. nr. 1594/2002, care se finanțează din venituri (colectarea tarifului de utilizare a spectrului), astfel încât față de dispozițiile art. 132 alin. (3) și art. 136 alin. (2) C. proc. fisc., nu s-a adăugat la lege prin dispozițiile art. 2,art. 6,art. 61și art. 14 alin. (1) din Ordinul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 164/203.
Este adevărat că reclamantei îi expirase licența de utilizare a frecvențelor radioelectrice din 31 decembrie 2002, astfel că nu s-au mai emis decizii de plată a tarifului pe 2003, dar reclamanta a continuat să utilizeze frecvențele radioelectrice, fără licență, situație, de altfel, necontestată și întemeiat, la descoperirea faptei, reclamanta a fost obligată la plata acestui tarif pe 2003.
Este de observat că recurenta-reclamantă, așa cum corect a reținut instanța de fond, nu invocă întemeiat încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție și nici întârzierea în preschimbarea licențelor și autorizațiilor, în condițiile în care s-a stabilit legal o dată scadentă a obligației de plată a debitului la 20 octombrie 2004, iar dobânzile și penalitățile curg firesc după această dată.
Avându-se în vedere considerentele prezentate și cum motivele de recurs invocate nu sunt de natură a duce la casarea sentinței atacate, recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5029/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5027/2005. Contencios → |
|---|
