ICCJ. Decizia nr. 5027/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 1643/2005, reclamantul P.T. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 14755/269 din 14 aprilie 2005, emisă de pârâtă, stabilirea calității lui, de refugiat și acordarea drepturilor cuvenite pentru perioada 15 februarie 1943 - 6 martie 1945.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut în comuna Nicolae Bălcescu, județul Tulcea, unde părinții săi se refugiaseră din luna septembrie 1940.
Prin sentința civilă nr. 1095 din 7 iunie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.T., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București și a anulat hotărârea nr. 14755/269 din 14 aprilie 2005, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 februarie 1943 - 6 martie 1945, cu începere de la data de 1 aprilie 2005.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut în timpul refugiului și că nașterea a avut aceleași consecințe de ordin material și moral vătămătoare și asupra nou-născutului, ca și pentru ceilalți membrii ai familiei.
împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, care a motivat că reclamantul s-a născut la doi ani și jumătate de la refugiul părinților săi din Bulgaria, în România și că nu beneficiază de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte cerințe, cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și de educație.
Concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.
Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate, în dispozițiile normative menționate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.
în cauză, este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost strămutați din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a strămutării.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și a fost respins ca atare, menținându-se sentința criticată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5021/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5028/2005. Contencios → |
|---|
