ICCJ. Decizia nr. 5036/2005. Contencios

Reclamantul C.J. a solicitat revizuirea deciziei nr. 610 din 15 noiembrie 2004, a Curții de Apel Iași, prin care fiica sa, (minoră) C.E.P., a fost încadrată în categoria persoanelor cu handicap grav, corespunzător gr. I de invaliditate.

în motivarea cererii, reclamantul a arătat că se judecă cu pârâta, din anul 2002 și că, deși a formulat contestație la două decizii emise de aceasta; pârâta nu a revenit asupra deciziilor, aplicându-i greșit, dispozițiile emise de către instanță, motivat de faptul că legea a fost interpretată, în sensul că în intervalul 2004 și 2005, fiica sa a rămas în gradul II de invaliditate.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 73/CA din 28 martie 2005, a respins cererea de revizuire formulată de C.J., reținând că prin cererea de revizuire, acesta nu a invocat nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 322 C. proc. civ., urmărind doar ca instanța să stabilească intervalul de timp pentru care minora să fie încadrată în categoria persoanelor cu handicap grav, corespunzător grupei I de invaliditate.

Nemulțumit de această decizie, C.J. a formulat prezentul recurs, reiterând motivele susținute prin cererea de revizuire, în fața instanței de revizuire.

înainte, însă, de a fi analizate motivele de recurs, urmează să se constate că acesta este inadmisibil.

Potrivit art. 299 C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, sunt supuse recursului.

în ce privește instituția revizuirii, art. 328 alin. (1) C. proc. civ., dispune că hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege, pentru hotărârea revizuită.

Textul are în vederea calea de atac pe care legea o permite să fie exercitată împotriva hotărârii a cărei revizuire se cere.

Cu referire la cazul în speță, C.J. a solicitat recurarea unei decizii pronunțate de instanța de apel, cu ocazia soluționării unei cereri de revizuire, a unei decizii dată tot în recurs, hotărâre care, potrivit textelor legale menționate, este irevocabilă, nefiind susceptibilă de un nou recurs.

Astfel fiind, recursul declarat de C.J. împotriva deciziei nr. 73/CA/2005, a Curții de Apel Iași, prin care i s-a respins cererea de revizuire, apare ca inadmisibil și a fost respins ca atare.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5036/2005. Contencios