ICCJ. Decizia nr. 5040/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 12 octombrie 2004, reclamanta Camera Notarilor Publici București a chemat în judecată Ministerul Justiției, solicitând anularea Ordinului nr. 616/C din 3 martie 2004, emis de ministrul justiției, prin care a fost numit ca notar public, numitul D.D.
în motivarea acțiunii, reclamanta arată că ordinul s-a emis cu încălcarea dispozițiilor art. 16 și 17 din Legea nr. 36/1995, în sensul că nu s-a respectat procedura legală pentru numirea lui D.D. în funcția de notar public, și anume, cererea de numire s-a înregistrat ulterior datei de emitere a ordinului, cererea de numire nu s-a depus la Camera Notarilor Publici, nu au fost verificate cunoștințele profesionale ale acestuia de către Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România și nu a existat propunerea de numire din partea consiliului.
D.D. a formulat cerere de intervenție accesorie, prin care solicită ca acțiunea să fie respinsă ca tardivă sau ca neîntemeiată, susținând că acțiunea s-a introdus peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990 și că ordinul contestat s-a emis cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 552 din 29 martie 2005, a respins acțiunea, ca tardiv formulată și a admis cererea de intervenție accesorie.
Instanța reține, în motivarea sentinței, că reclamanta a introdus acțiunea peste termenul legal de 30 de zile de la data luării la cunoștință de conținutul ordinului contestat, termen prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, considerând că este netemeinică și nelegală.
Susține că instanța a reținut greșit că acțiunea este tardivă, deoarece faptul că a menționat în prima cerere adresată pârâtului, data ordinului atacat și numele celui care a fost numit în funcția de notar public, nu poate fi interpretat că a avut cunoștință de conținutul ordinului și tocmai din acest motiv a formulat o nouă cerere, la 4 mai 2004, iar apoi la 16 august 2004, pentru a i se confirma existența ordinului și a i se comunica în mod oficial.
Mai susține că simpla deținere inițial a unor informații verbale privitoare la ordinul respectiv, nu poate fi apreciată ca moment de la care începe să curgă dreptul la acțiune, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 menționând expres că termenul curge de la momentul comunicării actului administrativ.
Arată că la numai o zi după ce i s-a comunicat copia de pe ordinul contestat, a formulat recurs grațios și pentru că nu a primit răspuns de la Ministerul Justiției, s-a adresat instanței de judecată.
Recursul va fi admis, în sensul și pentru considerentele care se vor menționa în continuare.
Conform prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 (aplicabilă în cauză), "înainte de a cere instanței, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta".
Alin. (4) al aceluiași articol prevede că: "Sesizarea instanței se va putea face și în cazul în care autoritatea publică emitentă sau autoritatea ierarhic superioară nu rezolvă reclamația în termenul prevăzut la alin. (1)".
Din actul aflat la dosarul instanței de fond rezultă că recurenta a primit copie de pe Ordinul nr. 616/C din 3 martie 2004, la 2 septembrie 2004, dată de la care curge termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, pentru formularea plângerii prealabile.
Cu adresa nr. 2833 din 3 septembrie 2004, recurenta a cerut intimatului-pârât să revoce acest ordin, iar pentru că nu a primit nici un răspuns după expirarea celor 30 de zile în interiorul cărora trebuia să i se comunice, a introdus acțiunea de față la 12 octombrie 2004, deci în cadrul termenului legal de 30 de zile de la data expirării termenului în care trebuia să primească răspuns la plângerea prealabilă.
înalta Curte nu a reținut motivarea instanței de fond, că termenul pentru introducerea acțiunii curge de la data de 4 mai 2004, când s-a menționat în adresa reclamantei, nr. 1214, despre data și conținutul ordinului, pentru că nu s-a făcut dovada că recurenta avea cunoștință de conținutul integral al acestuia, împrejurare în care putea să aprecieze în cunoștință de cauză asupra legalității lui.
Ca atare, se consideră că soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii, ca tardiv formulată, este nelegală și se impune a fi casată sentința și să se trimită cauza, aceleiași instanțe, pentru a o soluționa pe fond.
Instanța de trimitere va avea în vedere și împrejurarea că revocarea ordinului după introducerea acțiunii și chiar în timpul judecății prezentului recurs, apare ca nelegală.
Este de principiu că un act administrativ poate fi revocat de către organul administrativ emitent, numai până la momentul intrării acestuia în circuitul civil, după acest moment nemaiputându-se revoca, numai instanța de judecată fiind competentă să se pronunțe asupra legalității lui.
Mai mult, ordinul a fost revocat, chiar după ce instanța de judecată a fost învestită cu controlul legalității acestuia, măsură ce afectează activitatea de judecată și reprezintă o imixtiune a puterii administrative, în autoritatea puterii judecătorești.
Organul emitent al actului administrativ avea posibilitatea să-și revoce actul în procedura administrativă prealabilă, pentru ca astfel să se evite declanșarea prezentului proces, ceea ce nu a făcut.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 312, 313 și 315 C. proc. civ., a fost admis recursul, sentința recurată a fost casată și a fost trimisă cauza, aceleiași instanțe, spre rejudecare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5038/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5039/2005. Contencios → |
|---|
