ICCJ. Decizia nr. 5038/2005. Contencios

Prin hotărârea atacată, sentința civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2005, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P.E. împotriva pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și Culturii și a anulat procesul-verbal de punere în executare a deciziei nr. 4048 din 20 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, întocmit de Comisia de specialitate, la data de 26 februarie 2004.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta a cerut prin acțiune, anularea actului emis de ministerul pârât, intitulat "proces-verbal din 26 februarie 2004, de punere în executare a deciziei nr. 4048 din 20 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ", precum și obligarea aceluiași pârât, la emiterea unui act de confirmare a rezultatelor concursului organizat la data de 3 octombrie 2003, pentru ocuparea postului de contabil-șef din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Brăila.

în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că procesul-verbal atacat nu este întocmit în conformitate cu hotărârea judecătorească irevocabilă prin care i s-a recunoscut dreptul, fiind un act administrativ similar cu cel care fusese desființat de instanță.

în considerentele hotărârii, instanța de fond a motivat, în esență, că ministerul pârât a eludat dispozițiile instanței, cu privire la confirmarea câștigării concursului de către reclamantă, încălcându-i, astfel, un drept câștigat prin efectul unei hotărâri judecătorești.

în ceea ce privește al doilea capăt al acțiunii, instanța de fond a reținut că referitor la rezultatul concursului din litigiu s-a pronunțat în mod irevocabil înalta Curte de Casație și Justiție, iar împrejurarea că ministerul pârât nu pune în executare decizia pronunțată, nu justifică pronunțarea unei noi hotărâri judecătorești, din moment ce soluția anterioară a intrat deja în autoritatea lucrului judecat.

împotriva acestei soluții a formulat recurs, Ministerul Educației și Cercetării, care a invocat prevederile art. 3041C. proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de fond a reținut în mod greșit că procesul-verbal de punere în executare a deciziei nr. 4048/2003, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, încheiat la data de 24 februarie 2004, ar fi nelegal, acesta reprezentând modalitatea prin care a fost pusă în executare hotărârea judecătorească.

Recursul este întemeiat.

Este necontestat că actul atacat în cauza de față este procesul-verbal pe care o comisie din cadrul Ministerului Educației și Cercetării l-a încheiat la data de 26 februarie 2004, în vederea punerii în executare a deciziei nr. 4048 din 20 noiembrie 2003, pronunțată de secția de contencios administrativ a înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul reclamantei P.E. și, în parte, acțiunea acesteia, în sensul că actul administrativ nr. 38185 din 10 octombrie 2001, al ministerului, a fost anulat, care a fost obligat să confirme rezultatul concursului organizat la 3 octombrie 2001, cu luarea în considerare a condițiilor de vechime stabilite prin art. 5 alin. (4) și Anexa nr.12 la H.G. nr. 281/1993, cu privire la angajare și Ordinului nr. 4564 din 26 iulie 1995, al Ministerului învățământului.

Instanța de fond, admițând acțiunea și reținând că dreptul reclamantei a fost vătămat printr-un act administrativ, a apreciat în mod greșit natura juridică a procesului-verbal arătat mai sus.

în literatura de specialitate și în jurisprudența acestei secții s-a reținut în mod constant că actul administrativ este actul juridic adoptat sau emis de o autoritate administrativă în mod unilateral, pe baza și în vederea organizării executării sau executării în concret a legii.

Or, în cauză, actul vizat de acțiunea reclamantei este un proces-verbal încheiat pe baza și în vederea executării unei hotărâri judecătorești irevocabile, astfel că acesta nu reprezintă un act administrativ în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, în vigoare la data încheierii lui.

Astfel fiind, rezultă că acțiunea formulată de reclamantă, în temeiul art. 1 din Legea nr. 29/1990, este inadmisibilă.

Susținerea reclamantei, potrivit căreia procesul-verbal încheiat la 26 februarie 2004, de către minister, reprezintă în realitate un refuz de punere în executare a unei hotărâri judecătorești irevocabile pronunțată de secția de contencios administrativ a înaltei Curți de Casație și Justiție, ar fi putut fi verificată de către instanța de fond, numai în măsura în care ar fi fost sesizată în temeiul prevederilor art. 16 din Legea nr. 29/1990, pentru refuzul autorității publice de a aduce la îndeplinire dispozițiile hotărârii judecătorești intrată în autoritatea lucrului judecat.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5038/2005. Contencios