ICCJ. Decizia nr. 5039/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 99/PI din 24 martie 2005, a admis în parte acțiunea reclamantei SC N.C. SRL Arad, formulată în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională Vamală Arad, a anulat adresa nr. 50178 din 27 septembrie 2004, emisă de autoritatea vamală centrală, a obligat-o pe aceasta să elibereze reclamantei, autorizația de comisionar vamal la Biroul Vamal Arad și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor civile solicitate.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că SC N.C. SRL Arad îndeplinește cerințele prevăzute de lege, pentru recunoașterea calității de comisionar vamal și, ca atare, refuzul autorităților publice pârâte de a-i elibera autorizația de funcționare conform art. 83 și urm. din H.G. nr. 1114/2001, este nejustificat.
împotriva sentinței au declarat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Arad și reclamanta SC N.C. SRL Arad.
Prin recursul autorității vamale se susține că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 83 alin. (1) din H.G. nr. 1114/2001, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, potrivit cărora "Numărul de societăți autorizate în calitate de comisionar în vamă pentru fiecare birou vamal se stabilește de Direcția Generală a Vămilor, în funcție de volumul activității și de personalul acestuia".
Prin recursul promovat de societatea comercială reclamantă se susține să soluția instanței de fond conține motive contradictorii și că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiindcă, pe de o parte, constată îndeplinirea condițiilor legale pentru emiterea autorizației de funcționare și refuzul nejustificat al autorității vamale de a elibera acest act, iar, pe de altă parte, respinge cererea de despăgubiri, ca nemotivată, deși refuzul constatat constituie faptul generator al prejudiciului.
Recursurile sunt nefondate.
1. în cauză nu se contestă că societatea comercială reclamantă îndeplinește condițiile prevăzute de H.G. nr. 1114/2001, de aprobare a Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, pentru a exercita atribuții de comisionar în vamă.
Cu toate acestea, invocând dispozițiile art. 83 alin. (1) din Regulament, potrivit cărora "Numărul de societăți autorizate în calitate de comisionar în vamă pentru fiecare birou vamal se stabilește de Direcția Generală a Vămilor", autoritatea vamală i-a refuzat emiterea autorizației, cu motivarea că la Biroul Vamal Arad, numărul societăților deja autorizate este suficient pentru desfășurarea activității în condiții optime.
Soluționând cauza, instanța de fond a constatat, însă, că refuzul autorizării reclamantei de a funcționa în calitate de comisionar în vamă, este nejustificat, câtă vreme îndeplinește condițiile prevăzute de lege, Biroul Vamal Arad pentru care s-a solicitat autorizația, i-a avizat favorabil cererea, iar Agenția Regională Vamală a constatat, urmare a verificărilor făcute, că sunt întrunite cerințele regulamentare de funcționare.
Constatarea instanței de fond, argumentate convingător prin sentința recurată, este corectă.
Este adevărat că, potrivit art. 83 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, Autoritatea Națională a Vămilor stabilește numărul de societăți autorizate în calitate de comisionar în vamă, pentru fiecare biroul vamal.
Acest număr se stabilește, însă, "în funcție de volumul activității și personalul" biroului vamal, pentru ca activitatea acestuia să se desfășoare în condiții de performanță.
Or, în cauză, conducerea Biroului Vamal Arad, având în vedere criteriile regulamentare mai sus menționate, a avizat favorabil cererea reclamantei, la 23 iunie 2004, iar Direcția Regională Vamală Arad, care stabilise inițial că sunt îndeplinite cerințele legale de autorizare, a avizat negativ solicitarea.
Avizul negativ a fost însușit de către Autoritatea Națională a Vămilor, care a decis să refuze autorizarea societății reclamante de a funcționa în calitate de comisionar în vamă pe lângă Biroul Vamal Arad.
împrejurarea că Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1114/2001, pentru aplicarea Codului vamal al României, oferă posibilitatea autorității vamale centrale, să aprecieze numărul de societăți autorizate în calitate de comisionar vamal, nu creează acesteia un drept discreționar și abuziv, ci, dimpotrivă, obligația morală și profesională de a analiza cu responsabilitate asemenea cereri, iar eventuala respingere să se bazeze pe situații reale, dovedit cu probe certe, și nu prin criterii ce exced legii.
în cauză, refuzul autorității, comunicat reclamantei cu adresa nr. 50178 din 29 septembrie 2004, este fundamentat pe numărul comisionarilor vamali deja autorizați la Biroul Vamal Arad, număr considerat optim pentru buna desfășurare a activității unității vamale.
Cum numărul acestor comisionari nu a fost, însă, precizat, iar autoritatea vamală, în alte acte pe care le-a emis în perioada soluționării cererii reclamantei a menționat cifre diferite (22, 23 și 24 comisionari vamali), se impune concluzia că motivul invocat pentru a justifica refuzul autorizării, este neîntemeiat.
Față de considerentele expuse, recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Arad, se privește ca nefondat și a fost respins.
Nici recursul societății comerciale reclamante nu este întemeiat, pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.
2. Cum deja s-a arătat, prin sentința recurată, instanța a admis în parte acțiunea, respingând capătul de cerere privind obligarea Autorității Naționale a Vămilor la repararea pagubei "constând în cheltuieli cu chiria spațiilor închiriate și echipamente informative".
Dar, admițând capătul principal al cererii și obligând autoritatea pârâtă să-i elibereze autorizație de comisionar în vamă pentru Biroul Vamal Arad, cheltuielile făcute nu constituie un prejudiciu, fiindcă se regăsesc bunurile folosite de reclamantă pentru realizarea obiectului său de activitate.
în plus, în mod corect, instanța a reținut că reclamanta nu a administrat dovezi din care să rezulte că a suportat costurile chiriei și a efectuat cheltuieli pentru achiziționarea unor elemente de birotică, pe care nu le-a putut utilizat în totalitate sau parțial, din motive imputabile exclusiv autorităților vamale pârâte.
în raport cu cele anterior prezentate, recursul declarat de SC N.C. SRL Arad este nefondat, încât a fost respins.
Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile declarate împotriva sentinței nr. 99/PI din 24 martie 2005, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5040/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5042/2005. Contencios → |
|---|
