ICCJ. Decizia nr. 5052/2005. Contencios

Reclamanta H.C. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii nr. 16652 din 10 martie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la recunoașterea calității de refugiată și la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada octombrie 1940 - martie 1945, părinții săi au fost refugiați din motive etnice și că ea s-a născut la data de 6 octombrie 1942, în timpul refugiului.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 306 din 11 mai 2005, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 16652 din 10 martie 2005 și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de persoană refugiată în perioada 6 octombrie 1942 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești, începând cu 1 februarie 2005.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada că a suferit de pe urma refugierii, motiv pentru care excluderea sa de la beneficiul acordat de lege este nelegală.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că intimata nu și-a schimbat domiciliul, fiind născută în localitatea Lița și nu a suferit persecuții din motive etnice, de vreme ce localitatea Lița aparținea Statului român.

A mai susținut și că legea nu numai că nu menționează categoria refugiaților beneficiind de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, dar stabilește în mod imperativ că numai categoriile expres și limitativ stabilite pot beneficia de aceste drepturi.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele șase situații enumerate.

Din interpretarea acestor prevederi rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Ceea ce reglementează legea, este, deci, stabilirea, determinarea situației de obligare să își părăsească domiciliul, de către regimurile instaurate după septembrie 1940. Nu se poate susține că dacă în timpul refugiului s-a născut un copil, acesta nu beneficiază de drepturile părinților, pentru că este evident că și minorul a avut de îndurat aceleași suferințe și neajunsuri, ca părinții săi, obligați să își părăsească domiciliul.

în raport cu aceste considerente, reclamanta a făcut dovada că a fost născută în timpul refugiului, astfel că sentința nr. 293/CA/2004 - PI, a Curții de Apel Oradea, este temeinică și legală, făcându-se o judicioasă și corectă aplicare a Legii nr. 189/2000.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5052/2005. Contencios