ICCJ. Decizia nr. 5067/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Neamț, la data de 26 ianuarie 2005, reclamantul B.D., fost judecător la Judecătoria Roman, a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Tribunalul Neamț, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceste autorități publice să fie obligate la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anii 2001 - 2004, actualizată cu rata inflației la data efectuării plății.
Instanța sesizată, prin sentința civilă nr. 244/C din 22 aprilie 2005, s-a dezînvestit în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, reținând, în esență, că în cauză sunt incidente prevederile art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002, potrivit cărora litigiile privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, sunt de competența Curții de Apel București.
Această instanță, prin sentința civilă nr. 1317 din 30 iunie 2005, s-a considerat, la rândul său, necompetentă sub aspect material și în consecință, s-a dezînvestit în favoarea Tribunalului București, cu motivarea că dreptul reclamantului la prima de vacanță s-a născut anterior aplicării O.U.G. nr. 177/2002, litigiul este un litigiu de muncă, iar legea aplicabilă este C. muncii (art. 285).
Constatând, totodată, că s-a ivit un conflict negativ de competență, Curtea de Apel București a înaintat dosarul, înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru emiterea regulatorului de competență.
Examinând hotărârile date de cele două instanțe, în raport cu dispozițiile legale în materie, înalta Curte constată că soluționarea cauzei, în primă instanță este de competența Tribunalului Neamț.
Din petitul acțiunii rezultă că pretențiile reclamanților vizează un drept salarial recunoscut magistraților, prin O.G. nr. 83/2000, de modificare și completare a Legii nr. 50 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
O.U.G. nr. 177/2002, în vigoare de la 1 ianuarie 2003, aprobată prin Legea nr. 347/2003, invocată de Tribunalul Neamț, în hotărârea de declinare, reglementează în art. 42, procedura de soluționare a litigiilor privind modul de stabilire a drepturilor salariale, nu și a litigiilor având ca obiect pretenții de natură salarială, cum e cazul în speță, care nu privesc modul de stabilire a respectivelor drepturi.
Astfel, potrivit art. 42 pct. 1 din O.U.G. nr. 177/2000, "magistrații și celelalte categorii de personal de specialitate, prevăzută în prezenta ordonanță, nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale pot face contestație în termen de 5 zile de la data comunicării, la organele de conducere ale Ministerului Justiției sau Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, după caz.
împotriva hotărârilor organelor de conducere se poate face plângere în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a Curții de Apel București".
Procedura evocată privește eventuala contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale (indemnizația de încadrare brută lunară, procentele prevăzute de lege pentru celelalte drepturi și adaosuri) și este condiționată de existența unui act administrativ care să fi fost emis pentru concretizarea acestor drepturi, ceea ce nu se regăsește în cauza de față.
Iar a spune că procedura specială instituită prin art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002 se aplică oricăror cereri ale magistraților în legătură cu drepturile salariale, în speță prima de vacanță, înseamnă a da o interpretare extensivă acestor prevederi și a nu ține seama de întregul sistem care reglementează raporturile juridice de muncă și de acele dispoziții din legislația muncii care trebuie să se aplice și magistraților, atunci când legea specială de strictă interpretare nu le conține.
Soluția se impune și în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (2) și ale art. 295 alin. (2) C. muncii, potrivit căror prevederile codului se aplică cu titlu de drept comun, și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract de muncă, reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Așa fiind, în raport cu cele anterior prezentate, competența de soluționare a cauzei de față aparține Tribunalului Neamț, conform art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5064/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5054/2005. Contencios → |
|---|
