ICCJ. Decizia nr. 5064/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamantul P.G. a chemat în judecată Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor și Tribunalul Bacău, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestora la plata drepturilor salariale, reprezentând prima de concediu pe anul 2001, 2002, 2003 și 2004, actualizată cu rata inflației și a dobânzilor legale.
Tribunalul Bacău, secția civilă, prin sentința nr. 112/D din 18 februarie 2005, și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, invocând dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002.
La rândul său, Curtea de Apel București, primind dosarul, s-a socotit necompetentă să judece cauza și prin sentința civilă nr. 1016 din 27 mai 2005 și-a declinat competența de soluționare, în favoarea Tribunalului Bacău, cu motivarea că litigiul este un litigiu de muncă și, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ. și art. 284 C. muncii, tribunalul judecă în primă instanță, conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.
Constatând că în cauză s-a ivit un conflict negativ de competență, în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., aceeași instanță a înaintat dosarul la înalta Curte de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Examinând hotărârile date de cele două instanțe, în raport cu dispozițiile legale în materie, înalta Curte a constatat că litigiul dedus judecății este de competența Tribunalului Bacău, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Din petitul acțiunii rezultă că pretențiile reclamantului vizează prima de vacanță, drept salarial recunoscut magistraților prin art. 1 din O.G. nr. 83/2000, de modificare și completare a Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
O.U.G. nr. 177/2002, în vigoare de la 1 ianuarie 2003, invocată de Tribunalul Bacău în hotărârea de declinare, reglementează în art. 42, procedura de soluționare a litigiilor privind modul de stabilire a drepturilor salariale, și nu a litigiilor având ca obiect pretenții de natură salarială, cum este cazul în speță, care nu privesc modul de stabilire a respectivelor drepturi.
Astfel, potrivit art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002, "magistrații și celelalte categorii de personal de specialitate prevăzute în prezenta ordonanță, nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale, pot face contestație în termen de 5 zile de la data comunicării, la organele de conducere ale Ministerului Justiției sau Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție după caz.
împotriva hotărârilor organelor de conducere se poate face plângere în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a Curții de Apel București".
Procedura menționată privește eventuala contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale (indemnizația de încadrare lunară, indemnizația de încadrare brută lunară, procentele prevăzute de lege pentru celelalte drepturi și adaosuri) și este condiționată de existența unui act administrativ care să fi fost emis pentru concretizarea acestor drepturi, ceea ce nu se regăsește în cauza de față.
Iar a spune că procedura specială instituită prin art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002 se aplică oricăror cereri ale magistraților în legătură cu drepturile salariale, în speță prima de concediu, înseamnă a da o interpretare extensivă unor norme speciale, de strictă aplicare și a nu ține seama de întregul sistem care reglementează raporturi juridice de muncă și de acele dispoziții din legislația muncii care trebuie să se aplice și magistraților, atunci când legea specială nu le conține.
Soluția se impune și în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (2) și ale art. 295 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora prevederile codului se aplică cu titlu de drept comun, și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract de muncă, reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
în raport cu cele prezentate, competența de soluționare a cauzei de față aparține Tribunalului Bacău, conform art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5055/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5067/2005. Contencios → |
|---|
