ICCJ. Decizia nr. 513/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 513/2005
Dosar nr. 4764/2004
Şedinţa publică din 1 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 30 ianuarie 2004, reclamantul B.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 9849 din 9 ianuarie 2004, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii a susţinut că are calitatea de persoană refugiată, în sensul actelor normative menţionate, fiind născut în refugiu şi că această situaţie a dobândit-o cu actele pe care le-a prezentat pârâtei.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 159/CA/2004 - P.I. din 1 martie 2004, a admis acţiunea, a dispus anularea actului administrativ atacat şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Instanţa a reţinut, în cauză, că reclamantul a făcut dovada că părinţii săi au fost refugiaţi la Bucureşti, din cauza persecuţiilor etnice din partea regimului instaurat după Dictatul de la Viena, reclamantul fiind născut în perioada refugiului, respectiv la 17 octombrie 1942, dobândind acelaşi statut al părinţilor săi.
A mai reţinut instanţa, că având în vedere că refuzul pârâtei se referă la nerecunoaşterea calităţii de refugiat pentru cei născuţi în refugiu, şi nu la imposibilitatea stabilirii perioadei de refugiu, nu se pronunţă asupra acestei perioade, fiind un atribut al pârâtei de a stabili perioada şi drepturile cuvenite.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că reclamantul nu are calitatea de refugiat, nefăcând parte din categoriile de persoane prevăzute de Legea nr. 189/2000 şi de HG nr. 127/2002.
S-a arătat că legislaţia română nu recunoaşte capacitatea de folosinţă şi nici de domiciliu în favoarea fătului conceput, singura excepţie fiind cea în care fătul conceput să se fi născut viu, pentru a i se deschide dreptul la moştenire.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu motivele de casare invocate, probele dosarului şi normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetăţenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin HG nr. 127/2002 au fost asimilate persoanelor strămutate, şi cele refugiate.
Textele legale au avut în vedere persecuţia din motive etnice la care au fost supuse persoane de cetăţenie română, fără a face distincţie între părinţi şi copiii născuţi în perioada de refugiu. Traiul în refugiu a avut consecinţe identice, materiale şi morale, vătămătoare, atât asupra copiilor lor, indiferent că au fost născuţi înainte sau în timpul refugiului părinţilor.
Cum reclamantul s-a născut la 17 octombrie 1942, la Bucureşti, unde părinţii săi s-au refugiat din comuna Brusturi, judeţul Bihor, în urma Dictatului de la Viena, curtea de apel a apreciat în mod corect că acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 189/2000.
Cât priveşte susţinerea recurentei, în sensul că legislaţia română nu recunoaşte capacitatea de folosinţă în favoarea fătului conceput, decât după recunoaşterea dreptului la moştenire, aceasta nu poate fi primită.
Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice începe, în principiu, de la data naşterii. De la această regulă există o excepţie, în sensul că drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, dacă se naşte viu şi dacă este vorba de dreptului copilului [art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954].
În consecinţă, pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică, care ar putea fi reţinute din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei nr. 159/CA/2004 - P.I. din 1 martie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 51/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 514/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
